Predica Papei la Liturghia din piaţa „Sf. Francisc”

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia prezidată în piața „Sfântul Francisc”
Assisi, vineri, 4 octombrie 2013

„Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului și al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit celor mici” (Mt 11,25)

Pace și bine tuturor! Cu acest salut franciscan vă mulțumesc pentru că ați venit aici, în această piață, încărcată de istorie și de credință, ca să ne rugăm împreună.

Astăzi și eu, ca atâția pelerini, am venit pentru a aduce laudă Tatălui pentru tot ceea ce a voit să reveleze unuia dintre aceștia „mici” despre care ne vorbește Evanghelia: Francisc, fiu al unui bogat negustor din Assisi. Întâlnirea cu Isus l-a făcut să se despoaie de o viață bogată și fără griji, pentru a se căsători cu „Doamna Sărăcie” și să trăiască precum un adevărat fiu al Tatălui care este în ceruri. Această alegere, din partea sfântului Francisc, reprezenta un mod radical de a-l imita pe Cristos, de a se îmbrăca în cel care, bogat cum era, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți pe noi prin intermediul sărăciei sale (cf. 2Cor 8,9). În toată viața lui Francisc iubirea față de săraci și imitarea lui Cristos sărac sunt două elemente unite în mod indisolubil, cele două fețe ale uneia și aceleiași medalii.

Ce anume ne mărturisește nouă astăzi sfântul Francisc? Ce anume ne spune, cu prin cuvinte – acest lucru este ușor – ci cu viața?

1. Primul lucru pe care ni-l spune, realitatea fundamentală pe care ne-o mărturisește este aceasta: a fi creștini este un raport vital cu persoana lui Isus, înseamnă îmbrăcarea cu el, înseamnă asemănare cu el.

De unde pornește drumul lui Francisc spre Cristos? Pornește de la privirea lui Isus de pe cruce. A ne lăsa priviți de el în momentul în care își dăruiește viața pentru noi și ne atrage la el. Francisc a avut această experiență în mod deosebit în bisericuța sfântului Damian, rugându-se în fața crucifixului, pe care și eu astăzi îl voi putea venera. În acel crucifix Isus nu apare mort, ci viu! Sângele coboară din rănile de la mâini, de la picioare și de la coastă, dar acel sânge exprimă viață. Isus nu are ochii închiși, ci deschiși, deschiși larg: o privire care vorbește inimii. Și Răstignitul nu ne vorbește de înfrângere, de eșec; în mod paradoxal ne vorbește despre o moarte care este viață, care generează viață, pentru că ne vorbește despre iubire, pentru că este iubirea întrupată a lui Dumnezeu și iubirea nu moare, dimpotrivă, înfrânge răul și moartea. Cine se lasă privit de Isus răstignit este re-creat, devine o „creatură nouă”. De aici pornește totul: este experiența harului care transformă, faptul de a fi iubiți fără merit, deși suntem păcătoși. Pentru aceasta Francisc poate să spună ca sfântul Paul: „În ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos” (Gal 6,14).

Ne adresăm ție, Francisc, și îți cerem: învață-ne să rămânem în fața Răstignitului, să ne lăsăm priviți de el, să ne lăsăm iertați, recreați de iubirea sa!

2. În Evanghelie am ascultat aceste cuvinte: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima” (Mt 11,28-29).

Acesta este al doilea lucru pe care ni-l mărturisește Francisc: cine-l urmează pe Cristos, primește adevărata pace, aceea pe care numai el, și nu lumea, ne-o poate da. Sfântul Francisc este asociat de mulți cu pacea, și este corect, dar puțini merg în profunzime. Care este pacea pe care Francisc a primit-o și a trăit-o și ne-o transmite? Aceea a lui Cristos, trecută prin iubirea cea mai mare, aceea a crucii. Este pacea pe care Cristos Înviat a dăruit-o discipolilor când a apărut în mijlocul lor (cf. In 20,19-20).

Pacea franciscană nu este un sentiment lingușitor. Vă rog: acest sfânt Francisc nu există! Și nici un soi de armonie panteistă cu energiile cosmosului… Nici acesta nu este franciscan! Nici acesta nu este franciscan, ci o idee pe care unii au construit-o! Pacea sfântului Francisc este aceea a lui Cristos și o găsește cel care „ia asupra sa jugul” său, adică porunca sa: Iubiți-vă unii pe alții așa cum eu v-am iubit (cf. In 13,34; 15,12). Și acest jug nu se poate purta cu aroganță, cu îngâmfare, cu mândrie, ci se poate purta numai cu blândețe și umilință a inimii.

Ne adresăm ție, Francisc, și îți cerem: învață-ne să fim „instrumente ale păcii”, ale păcii care își are izvorul în Dumnezeu, pacea pe care ne-a adus-o Domnul Isus!

3. Francisc începe Cântarea astfel: „Preaînaltule, atotputernicule, bunule Doamne… Lăudat să fii… cu toate creaturile tale” (FF, 1820). Iubirea față de toată creația, față de armonia sa! Sfântul din Assisi mărturisește respectul față de tot ceea ce Dumnezeu a creat și așa cum el a creat, fără a experimenta asupra creației pentru a o distruge; a o ajuta să crească, să fie mai frumoasă și mai asemenea cu ceea ce Dumnezeu a creat. Și mai ales sfântul Francisc mărturisește respectul față de tot, mărturisește că omul este chemat să-l păzească pe om, că omul este în centrul creației, în locul în care Dumnezeu – Creatorul – l-a voit. Nu instrument al idolilor pe care noi îi creăm! Armonia și pacea! Francisc a fost un om de armonie, om de pace. Din acest oraș al păcii, repet cu forța și blândețea iubirii: să respectăm creația, să nu fim instrumente de distrugere! Să respectăm fiecare ființă umană: să înceteze conflictele armate care însângerează pământul, să tacă armele și pretutindeni ura să cedeze locul iubirii, ofensa iertării și discordia unirii! Să auzim strigătul celor care plâng, suferă și mor din cauza violenței, a terorismului sau a războiului, în Țara Sfântă, atât de iubită de sfântul Francisc, în Siria, în întregul Orient Mijlociu, în toată lumea.

Ne adresăm ție, Francisc, și îți cerem: dobândește-ne de la Dumnezeu darul ca în această lume a noastră să fie armonie, pace și respect față de creația!

În sfârșit, nu pot să uit că astăzi Italia îl celebrează pe sfântul Francisc ca patron al său. Și adresez felicitări tuturor italienilor, în persoana șefului guvernului, prezent aici. Exprimă asta și gestul tradițional al oferirii uleiului pentru candela votivă, care în acest an îi revine chiar Regiunii Umbria. Să ne rugăm pentru națiunea italiană, pentru ca fiecare să lucreze mereu pentru binele comun, privind mai mult la ceea ce unește decât la ceea ce dezbină.

Îmi însușesc rugăciunea sfântului Francisc pentru Assisi, pentru Italia, pentru lume: „Te rog, așadar, Doamne Isuse Cristoase, părinte al milostivirilor, să nu privești la nerecunoștința noastră, ci să-ți amintești mereu de mila preaîmbelșugată pe care ai arătat-o [în acest oraș], pentru ca să fie mereu locul și sălașul celor care într-adevăr te cunosc și preamăresc numele tău binecuvântat și preaglorios în vecii vecilor. Amin” (Oglindă de perfecțiune, 124: FF, 1824).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.10.2013
Publicarea pe acest sit: 04.10.2013
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns