Predica Papei la Liturghia din Piaţa Revoluţiei, Havana, Cuba

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia din Plaza de la Revolución din Havana
miercuri, 28 martie 2012

Iubiți frați și surori,

„Binecuvântat ești tu, Doamne Dumnezeule… Binecuvântat este numele tău glorios și sfânt” (Dan 3,52). Acest imn de binecuvântare din Cartea lui Daniel răsună astăzi în liturgia noastră invitându-ne în mod repetat să-l binecuvântăm și să-l lăudăm pe Dumnezeu. Suntem parte din mulțimea acelui cor care îl celebrează pe Domnul neîncetat. Ne unim cu acest ansamblu de aduceri de mulțumire și oferim glasul nostru bucuros și încrezător care încearcă să consoleze în iubire și în adevăr drumul credinței.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu” care ne reunește în această piață emblematică, pentru ca să ne cufundăm mai profund în viața sa. Simt o mare bucurie să fiu astăzi printre voi și să prezidez această Sfântă Liturghie în inima acestui An jubiliar dedicat Fecioarei Carității del Cobre.

Îl salut cordinal pe Cardinalul Jaime Ortega y Alamino, Arhiepiscop de Havana, și îi mulțumesc pentru cuvintele cordiale pe care mi le-a adresată în numele tuturor. Extind salutul meu la Domnii Cardinali, la Frații mei Episcopi din Cuba și din alte țări care au voit să participe la această solemnă celebrare. Îi salut și pe preoți, pe seminariști, persoanele consacrate și pe toți credincioșii veniți aici, precum și autoritățile care ne însoțesc.

În prima lectură care a fost proclamată, cei trei tineri, persecutați de suveranul babilonian, preferă mai degrabă să înfrunte moartea arși de foc decât să trădeze conștiința lor și credința lor. Ei găsesc forța de „a-l lăuda, a-l preamări și a-l binecuvânta pe Dumnezeu” având convingerea că Stăpânul cosmosului și al istoriei nu-i va abandona morții și nimicului. De fapt, Dumnezeu nu-i părăsește niciodată pe fiii săi, nu-i uită niciodată. El se află mai presus de noi și este capabil să ne salveze cu puterea sa. În același timp, este aproape de poporul său și prin intermediul Fiului său Isus Cristos a voit să-și stabilească locuința sa printre noi.

„Dacă veți rămâne în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera” (In 8,31). În textul din Evanghelia care a fost proclamat, Isus se revelează ca Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Mântuitorul, singurul care poate să arate adevărul și să dea adevărata libertate. Învățătura sa provoacă rezistență și neliniște printre interlocutorii săi și El îi acuză că ei caută moartea sa, făcând aluzie la jertfa supremă a Crucii, de acum apropiată. Însă îi îndeamnă să creadă, să rămână în Cuvântul său, pentru a cunoaște adevărul care răscumpără și onorează.

De fapt, adevărul este o dorință a ființei umane și a-l căuta presupune mereu o exercitare a libertății autentice. Totuși mulți preferă scurtături și caută să evite această misiune. Unii, ca Ponțiu Pilat, ironizează cu privire la posibilitatea de a putea cunoaște adevărul (cf. In 18,38), proclamând incapacitatea omului de a ajunge la adevăr sau negând că există un adevăr pentru toți. Această atitudine, ca în cazul scepticismului și relativismului, produce o schimbare în inimă, făcându-i reci, șovăielnici, distanți de ceilalți și închiși în ei înșiși. Persoane care își spală mâinile asemenea guvernatorului roman și lasă să curgă fluviul istoriei fără să se compromită.

Pe de altă parte, există alții care interpretează rău această căutare a adevărului, ducându-i la iraționalitate și la fanatism, motiv pentru care se închid în „adevărul lor” și încearcă să-l impună altora. Sunt ca acei legaliști orbiți care, văzându-l pe Isus lovit și sângerând, strigă înfuriați: „Răstignește-l!” (cf. In 19,6). În realitate, cin acționează în mod irațional nu poate ajunge să fie discipol al lui Isus. Credința și rațiunea sunt necesare și complementare în căutarea adevărului. Dumnezeu l-a creat pe om cu o vocație înnăscută la adevăr și pentru aceasta l-a înzestrat cu rațiune. Desigur nu iraționalitatea, ci dorința de adevăr e ceea ce promovează credința creștină. Fiecare ființă umană trebuie să scruteze adevărul și să opteze pentru el atunci când îl găsește, chiar și cu riscul de a înfrunta sacrificii.

În afară de asta, adevărul despre om este o premisă de neeludat pentru a ajunge la libertate, pentru că în el descoperim fundamentele unei etici cu care toți pot să se confrunte și care conține formulări clare și precise despre viață și moarte, obligații și drepturi, căsătorie, familie și societate, în definitiv, despre demnitatea inviolabilă a ființei umane. Acest patrimoniu etic este acela care poate apropia toate culturile, popoarele și religiile, autoritățile și cetățenii și pe cetățeni între ei și pe cei care cred în Cristos cu aceia care nu cred în El.

Creștinismul, scoțând în evidență valorile care susțin etica, nu impune, ci propune invitația lui Cristos de a cunoaște adevărul care eliberează. Credinciosul este chemat să o adreseze contemporanilor săi, așa cum a făcut-o Domnul, chiar și în fața prevestirii întunecate a refuzului și a Crucii. Întâlnirea personală cu Acela care este adevărul în persoană ne face să împărtășim această comoară cu ceilalți, în special prin mărturie.

Dragi prieteni, nu ezitați să-l urmați pe Isus Cristos. În El găsim adevărul despre Dumnezeu și despre om. El ne ajută să înfrângem egoismele noastre, să ieșim din ambițiile noastre și să învingem ceea ce ne oprime. Cel care face răul, cel care comite păcat, este sclav al păcatului și nu va ajunge niciodată la libertate (cf. In 8,34). Numai renunțând la ură și la inima noastră împietrită și oarbă vom fi liberi și o viață nouă va încolți în noi.

Cu ferma convingere că Cristos este adevărata măsură a omului și știind că în El se află forța necesară pentru a înfrunta orice încercare, doresc să vi-l vestesc deschis pe Domnul Isus drept Cale, Adevăr și Viață. În El toți vor găsi libertatea deplină, lumina pentru a înțelege în profunzime realitatea și a o transforma cu puterea reînnoitoare a iubirii.

Biserica trăiește pentru a-i face părtași pe alții de singurul lucru pe care îl posedă și care nu este altul decât Cristos însuși, speranță a gloriei (cf. Col 1,27). Pentru a putea desfășura această misiune, ea trebuie să se bazeze pe libertatea religioasă esențială, care consistă în a putea proclama și celebra și public credința, ducând mesajul de iubire, de reconciliere și de pace, pe care Isus l-a adus lumii. Trebuie recunoscut cu bucurie că au fost făcuți pași în Cuba pentru ca Biserica să-și îndeplinească misiunea sa de neeludat de a vesti public și deschis credința sa. Totuși, este necesar să se continue și doresc să încurajez autoritățile de conducere ale națiunii să întărească ceea ce s-a obținut deja și să continue pe acest drum de slujire genuină a binelui comun al întregii societăți cubaneze.

Dreptul la libertatea religioasă, fie în dimensiunea sa individuală fie în cea comunitară, manifestă unitatea persoanei umane care este, în același timp, cetățean și credincios. Legitimează și ca aceia care cred să ofere o contribuție la edificarea societății. Întărirea sa consolidează conviețuirea, alimentează speranța într-o lume mai bună, creează condiții propice pentru pacea și pentru dezvoltarea armonioasă și, în același timp, stabilește baze solide pe care să se asigure drepturile generațiilor viitoare.

Atunci când Biserica scoate în evidență acest drept nu reclamă nici un privilegiu. Pretinde numai să fie fidelă față de mandatul divinului său Întemeietor, conștientă că acolo unde Cristos se face prezent, omul crește în umanitate și găsește consistența sa. Pentru aceasta, ea încearcă să ofere această mărturie în predica sa și în învățătura sa, atât în cateheză cât și în locurile formative și universitare. Trebuie sperat ca în curând să vină și aici momentul în care Biserica să poată duce în diferitele domenii ale științei binefacerile misiune pe care Domnul său i-a încredințat-o și pe care nu o poate neglija niciodată.

Exemplu ilustru al acestei munci a fost renumitul preot Félix Varela, educator și învățător, fiu ilustru ale acestui oraș Havana care a trecut în istoria Cubei ca primul care a învățat poporul său să gândească. Părintele Varela ne prezintă drumul pentru o adevărată transformare socială: a forma oameni virtuoși pentru a crea o națiune demnă și liberă, pentru că această transformare va depinde de viața spirituală a omului; de fapt, „nu există patrie fără virtute” (Scrisori către Elpidio, scrisoarea a șasea, Madrid 1836, 220). Cuba și lumea au nevoie de schimbări, dar acestea vor exista numai dacă fiecare este în măsură să se interogheze cu privire la adevăr și se decide să întreprindă drumul iubirii, semănând reconciliere și fraternitate.

Invocând ocrotirea maternă a Preasfintei Maria, să cerem ca de fiecare dată când participăm la Euharistie să devenim și martori ai carității care răspunde la rău cu binele (cf. Rom 12,21), oferindu-ne ca ostie vie celui care cu iubire s-a oferit pe sine însuși pentru noi. Să umblăm în lumina lui Cristos, care poate să risipească întunericul greșelii. Să-l implorăm ca, prin valoarea și vigoarea sfinților, să ajungem să dăm un răspuns liber, generos și coerent lui Dumnezeu, fără temeri și fără resentimente. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.03.2012
Publicarea pe acest sit: 29.03.2012
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns