Predica Papei la Liturghia din piaţa Patriei

Predica Sfântului Părinte
la Liturghia din piața Patriei
duminică, 23 septembrie 2001

1. „Căci unul este Dumnezeu, unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Cristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2,5).

Aceste cuvinte din prima Epistolă către Timotei a Sfântului Apostol Pavel conțin adevărul central al credinței creștine. Sunt bucuros să proclam astăzi acest adevăr vouă, dragi frați și surori din Kazahstan. Vin în mijlocul vostru ca un apostol și mărturisitor al lui Cristos; vin ca un prieten al tuturor oamenilor de bună voință. Vin să ofer, tuturor și fiecăruia în parte pacea și iubirea lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt.

Cunosc istoria voastră. Cunosc suferințele prin care ați trecut mulți dintre voi, când regimul totalitar trecut v-a luat din țările voastre de origine și v-a deportat aici, în condiții de mizerie. Sunt bucuros să mă aflu aici astăzi, în mijlocul vostru, și să vă spun că sunteți aproape de inima Papei.

Vă îmbrățișez cu afecțiune pe fiecare dintre voi, dragi frați întru episcopat și întru preoție. Îl salut în special pe Episcopul Tomasz Peta, Administratorul Apostolic de Astana, și îi mulțumesc pentru cuvintele pe care le-a rostit în numele vostru. Îi salut pe reprezentanții celorlalte Biserici și comunități eclesiale, precum și pe reprezentanții celorlalte religii care se găsesc în această vastă regiune a Eurasiei. Îl salut pe președintele Republicii, salut autoritățile civile și militare și pe toți cei care sunt uniți cu noi în această celebrare.

2. „Căci unul este Dumnezeu”. Apostolul proclamă înainte de toate absoluta unicitate a lui Dumnezeu. Acest adevăr, pe care îl au în comun cu musulmanii, creștinii l-au moștenit de la copiii lui Israel: este credința într-un singur Dumnezeu, „Domnul cerului și al pământului” (Luca 10,21), atotputernic și îndurător.

În numele acestui Dumnezeu, mă îndrept către poporul cu străvechi și profunde tradiții religioase, poporul kazah. Mă întorc spre cei care nu aparțin nici unei religii și spre cei care se află în căutarea adevărului. Repet pentru ei binecunoscutele cuvinte ale Sfântului Pavel, pe care cu bucurie le-am reascultat în luna mai a acestui an la Areopagul din Atena: „[Dumnezeu] nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Faptele Apostolilor 17,27-28). Îmi amintesc și cuvintele marelui vostru poet Abai Kunanbai: „Poate să fie pusă la îndoială existența Sa / când fiecare lucru de pe pământ dă mărturie despre El?” (Poezia 14).

3. „Unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Cristos Iisus”. După ce proclamă misterul lui Dumnezeu, Apostolul îl contemplă pe Cristos, unicul mijlocitor al mântuirii. Mijlocirea lui, arată Sfântul Pavel într-o altă epistolă a sa, acționează prin sărăcie: „El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți” (2 Corinteni 8,9).

Isus „n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu” (Filipeni 2,6); El nu a dorit să apară în fața omenirii, care este fragilă și săracă, în superioritatea Sa copleșitoare. Dacă ar fi făcut așa, nu ar fi ascultat de logica divină, ci de cea a puternicilor acestei lumi, denunțați fără echivoc de profeții lui Israel, precum Amos, din care am ascultat astăzi prima lectură (vezi Amos 8,4-6).

Viața lui Isus a fost în deplină armonie cu planul mântuitor al Tatălui, „Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2,4). El a mărturisit cu fidelitate această voință divină, dându-se ca „preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2,6). Dăruindu-se pe sine din iubire, Isus a câștigat pentru noi prietenia cu Dumnezeu, pierdută din cauza păcatului. El ne propune și nouă această „logică a iubirii”, cerându-ne să o trăim înainte de toate prin generozitatea față de săraci. Este o logică ce poate să îi aducă la un loc pe creștini și musulmani, și să îi facă să conlucreze pentru „civilizația iubirii”. Este o logică ce depășește viclenia acestei lumi și ne permite să ne facem prieteni adevărați care ne vor primi „în corturile cele veșnice” (Luca 6,9), în „împărăția” cerurilor.

4. Preaiubiților, patria omenirii este Împărăția Cerurilor! Ce elocvent este pentru noi să medităm la acest adevăr în acest loc, în piața Patriei Mamă, în fața monumentului care o reprezintă în mod simbolic. Așa după cum ne învață Conciliul Vatican II, există o legătură între istoria omenirii și Împărăția lui Dumnezeu, între diferitele etape ale progresului societății și scopul final spre care este chemată omenirea prin inițiativa liberă a lui Dumnezeu (cf. Gaudium et Spes, 33-39)

A zecea aniversare a independenței Kazahstanului, pe care o celebrați anul acesta, ne face să vedem lucrurile din această perspectivă. Care este legătura dintre patria pământească, cu valorile și scopurile ei, și patria cerească, în care întreaga familie umană este chemată să intre, depășind orice nedreptăți și conflicte? Răspunsul Conciliului aduce lumină: „Deși trebuie făcută atent distincția între progresul pământesc și creșterea Împărăției lui Cristos, totuși, în măsura în care poate contribui la o mai bună organizare a societății umane, și acest progres are o mare importanță pentru Împărăția lui Dumnezeu” (ibidem, 39).

5. Creștinii sunt atât locuitori ai acestei lumi, cât și cetățeni ai Împărăției Cerurilor. Ei se angajează fără rezerve la construirea societății pământești, dar rămân orientați spre bunurile eterne, ca și când ar privi la un model superior, transcendent, pentru a-l implementa tot mai bine în viața de zi cu zi.

Creștinismul nu duce la îndepărtarea de datoriile pământești. Dacă uneori, în anumite situații particulare, se creează această impresie, este pentru că mulți creștini nu trăiesc așa cum ar trebui. În realitate însă, când este trăit așa cum trebuie, creștinismul este o plămadă pentru societate: o face să crească și să se maturizeze pe plan uman, și o deschide față de dimensiunea transcendentă a Împărăției lui Cristos, în care noua omenire va fi desăvârșită.

Acest dinamism spiritual își trage forța din rugăciune, după cum a amintit a doua lectură de astăzi. În această celebrare noi dorim să ne rugăm pentru Kazahstan și pentru locuitorii săi, pentru ca dreptatea, solidaritatea și pacea să crească în această mare națiune, cu întreaga sa varietate etnică, culturală și religioasă. Fie ca la baza acestei creșteri să stea cooperarea dintre creștini și musulmani, asumată zi de zi, umăr lângă umăr, în efortul de a îndeplini voința lui Dumnezeu.

6. Rugăciunea trebuie însă însoțită întotdeauna de acțiuni corespunzătoare. După exemplul lui Cristos, Biserica nu a separat niciodată evanghelizarea de promovarea umană, cerând credincioșilor ca în orice circumstanță să acționeze pe direcția reînnoirii și a progresului social.

Dragi frați și surori, fie ca „Patria Mamă” a Kazahstanului să găsească în voi fii iubitori și atenți, fideli patrimoniului spiritual și cultural primit de la strămoșii voștri, și capabili de a adapta acest patrimoniu la noile exigențe.

După modelul evanghelic, să vă deosebiți de ceilalți prin umilița și integritatea voastră, fructificându-vă talentele în serviciul binelui comun, și îngrijindu-vă în mod special de cei mai slabi și dezavantajați. Respectul pentru drepturile fiecăruia, chiar și ale acelora care au convingeri personale diferite, este fundamentul unei armonii umane autentice.

Voi trăiți într-un spirit profund și practic de comuniune între voi și cu toți, inspirându-vă din ceea ce Faptele Apostolilor ne spun despre prima comunitate de credincioși (Fapte 2,44-45;4,32). La masa euharistică, iubirea voastră este hrănită; dați mărturie despre ea prin iubirea fraternă și prin slujirea săracilor, a bolnavilor și a celor abandonați. Aduceți oamenii împreună și acționați pentru reconciliere și pace între indivizi și grupuri, promovând dialogul autentic, pentru ca adevărul să iasă întotdeauna la suprafață.

7. Iubiți familia! Apărați și promovați această celulă de bază a societății umane; protejați acest sanctuar primordial al vieții. Acordați o mare atenție pregătirii logodnicilor, și fiți alături de tinerii căsătoriți, pentru ca ei să fie pentru copiii lor și pentru întreaga comunitate semn elocvent al iubirii lui Dumnezeu.

Dragi frați și surori, cu bucurie și emoție doresc să vă îndemn pe voi, și pe toți credincioșii uniți cu noi, cu cuvintele pe care le-am repetat adesea la începutul acestui mileniu: Duc in altum!

Te îmbrățișez cu afecțiune, popor al Kazahstanului, și îți doresc să duci la îndeplinire toate proiectele tale de iubire și mântuire. Dumnezeu nu te va părăsi niciodată. Amin!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 23.09.2001
Publicarea pe acest sit: 25.09.2001
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns