Predica Papei la Liturghia din parohia Sf. Paul al Crucii din Roma

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în parohia
„Sf. Paul al Crucii” din Corviale, Roma
duminică, 15 aprilie 2018

Discipolii știau că Isus a înviat, pentru că spusese asta Maria Magdalena dimineața; după aceea Petru l-a văzut; după aceea discipolii care s-au întors de la Emaus au povestit întâlnirea cu Isus înviat. Știau asta: a înviat și trăiește. Dar acel adevăr nu intrase în inimă. Acel adevăr, e adevărat, îl știau, dar se îndoiau. Preferau să’ aibă acel adevăr în minte, probabil. Este mai puțin periculos a avea un adevăr în minte decât de a-l avea în inimă. Este mai puțin periculos.

Toți erau reuniți și a apărut Domnul. Și ei mai întâi s-au înspăimântat și credeau că era o fantomă. Însă Isus însuși le-a spus: „Nu, priviți, atingeți-mă. Vedeți rănile. O fantomă nu are trup. Vedeți, eu sunt!”. Dar de ce nu credeau? De ce se îndoiau? Există un cuvânt în Evanghelie care ne dă explicația: „Dar pentru că de bucurie încă nu credeau și erau plini de uimire…”. De bucurie nu puteau să creadă. Era așa de mare acea bucurie! Dacă acesta este adevăr, este o bucurie imensă! „Ah, eu nu cred. Nu pot”. Nu puteau să creadă că exista atâta bucurie; bucuria care duce la Cristos.

Ni se întâmplă și nou când ne dau o veste bună. Înainte de a o primi în inimă spunem: „Dar e adevărat? Dar cum știi asta? Unde ai auzit?”. Facem asta pentru a fi siguri, pentru că, dacă acest lucru este adevărat, este o bucurie mare. Asta ce ni se întâmplă nouă în lucruri mici, imaginați-vi-i voi pe discipoli! Era așa de mare bucuria încât era mai bine să spună: „Nu, eu nu cred”. Dar era acolo! Da, dar nu puteau. Nu puteau să accepte; nu puteau să lase să treacă în inimă acel adevăr pe care-l vedeau. Și până la urmă, desigur, au crezut. Și aceasta este „tinerețea reînnoită” pe care ne-o dăruiește Domnul. În rugăciunea zilei am vorbit despre asta: „tinerețea reînnoită”. Noi suntem obișnuiți să îmbătrânim cu păcatul… Păcatul îmbătrânește inima, mereu. Îți face o inimă împietrită, bătrână, obosită. Păcatul obosește inima și pierdem un pic credința în Cristos Înviat: „Nu, nu mă gândesc… Ar fi atâta bucurie acest lucru… Da, da, este viu, dar este în cer pentru treburile sale…”. Dar treburile sale sunt eu! Fiecare dintre noi! Însă această legătură nu suntem capabili s-o facem.

Apostolul Ioan, în lectura a doua, spune: „Dacă a păcătuit cineva avem un avocat la Tatăl”. Nu vă fie frică, El iartă. El ne reînnoiește. Păcatul ne îmbătrânește, însă Isus, înviat, viu, ne reînnoiește. Aceasta este forța lui Isus înviat. Când noi ne apropiem de sacramentul Pocăinței este pentru a fi reînnoiți, pentru a reîntineri. Și asta o face Isus înviat. Este Isus înviat care astăzi este în mijlocul nostru: va fi aici pe altar; este în Cuvânt… Și pe altar va fi așa: înviat! Este Cristos care vrea să ne apere, Avocatul, când noi am păcătuit, pentru a ne reîntineri.

Frați și surori, să cerem harul de a crede că Cristos este viu, a înviat! Aceasta este credința noastră și dacă noi credem în asta, celelalte lucruri sunt secundare. Aceasta este viața noastră, aceasta este adevărata noastră tinerețe. Victoria lui Cristos asupra morții, victoria lui Cristos asupra păcatului. Cristos este viu. „Da, da, acum primesc Împărtășania…”. Dar tu când primești Împărtășania, ești sigur că Cristos este viu acolo, a înviat? „Da, este un pic de pâine binecuvântată…”. Nu, este Isus! Cristos este viu, este înviat în mijlocul nostru și dacă noi nu credem asta, nu vom fi niciodată buni creștini, nu vom putea fi buni creștini.

„Dar pentru că de bucurie încă nu credeau și erau plini de uimire”. Să-i cerem Domnului harul ca bucuria să nu ne împiedice să credem, harul de a-l atinge pe Isus înviat: să-l atingem în întâlnirea prin rugăciune; în întâlnirea prin sacramente; în întâlnirea cu iertarea sa care este tinerețea reînnoită a Bisericii; în întâlnirea cu bolnavii, când mergem să-i vizităm, cu deținuții, cu cei care sunt cei mai nevoiași, cu copiii, cu bătrânii. Dacă noi simțim voința de a face ceva bun, este Isus înviat care ne determină la asta. Este întotdeauna bucuria, bucuria care ne face tineri.

Să cerem harul de a fi o comunitate bucuroasă, pentru că fiecare dintre noi este sigur, are credință, l-a întâlnit pe Cristos înviat.

* * *

Salut final

Multe mulțumiri pentru compania voastră, pentru că ați fost aici. Mulțumesc.

Multe mulțumiri pentru primire și pentru lucrurile pe care voi mi le-ați arătat astăzi. Vă port în inimă și vă promit să mă rog; și vă cer și vouă să vă rugați pentru mine.

Și să mergem înainte, să mergem înainte. Toți avem nevoie unii de alții, toți. Împreună, înainte. Păcate? Avem cu toții. Voința de a-l sluji pe Isus și de a fi buni? O avem cu toții. Să mergem înainte. Domnul ne așteaptă mereu cu iubire, cu milostivire, pentru a ne face mai tineri.

Acum, dacă vreți, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria și apoi vă dau binecuvântarea.

„Bucură-te, Marie…”

Binecuvântarea

O seară bună!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 10.04.2018
Publicarea pe acest sit: 17.04.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns