Predica Papei la Liturghia din Parcul Izvor

Predica Papei Ioan Paul al II-lea
la Litur­ghia celebrată în Parcul Izvor
(Bucur­ești, dumi­nică, 9 mai 1999)

„Ace­astă uni­tate a creș­ti­nilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt”

„Cristos a înviat!”

„Mari sunt lucră­rile Dom­nului!

1. Psalmul res­pon­so­rial din Litur­ghia zilei este un cânt de slavă înălțat Dom­nului pentru lucră­rile pe care le-a înfăp­tuit. Este un cânt de laudă și de mul­țu­mire înainte de toate pentru cele create, capo­do­peră a bună­tă­ții divine, și pentru minu­nile pe care Domnul le-a rea­lizat în favo­area popo­rului său eli­be­rându-l din sclavia Egip­tului și făcându-l să treacă prin Marea Roșie.

Dar ce să spunem despre lucrarea și mai extra­or­di­nară a întru­pării Cuvân­tului, care a condus la înde­pli­nirea pla­nului ori­ginar al mân­tuirii umane? Planul Tatălui ceresc se împli­nește într-adevăr prin moartea și învierea lui Isus și se adre­sează oame­nilor de toate rasele și din­tot­dea­una. Cristos – ne amin­tește sfântul Petru în cea de a doua lec­tură a zilei – „a murit… pentru păca­tele noastre, el cel drept pentru cei nedrepți… omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul” (1Pt 3,18). Cristos cel răs­ti­gnit a înviat: iată marea veste pas­cală pe care fie­care cre­din­cios este chemat să o pro­clame și să o măr­tu­ri­sească cu curaj.

Înainte de a părăsi acest pământ, Mân­tui­torul le ves­tește dis­ci­po­lilor venirea Mân­gâie­to­rului: „Și eu voi ruga pe Tatăl și alt Mân­gâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul ade­vă­rului, pe care lumea nu poate să-l pri­mească, pentru că nu-l vede, nici nu-l cuno­aște. Voi îl cuno­aș­teți, că rămâne la voi și în voi va fi!” (In 14,16-17). Înce­pând de atunci Duhul Sfânt însu­fle­țește Bise­rica și o face să devină semn și ins­tru­ment al mân­tuirii pentru în­treaga uma­ni­tate. El lucrează în inima creș­ti­nilor și îi face conș­tienți de darul și de misi­unea pe care au primit-o de la Domnul cel înviat. Duhul i-a îndemnat pe apos­toli să stră­bată toate dru­mu­rile lumii cunos­cute pe atunci pentru a vesti evan­ghelia. În felul acesta, mesajul evan­ghelic a ajuns și s-a răs­pândit și aici în România, dato­rită jertfei eroice adusă de măr­tu­ri­si­tori ai cre­dinței și de mar­tiri, de ieri și din secolul noastru.

Într-adevăr, pri­vind istoria Bise­ricii pe pământ româ­nesc, putem repeta cu inima plină de recu­noș­tință:„Mari sunt lucră­rile Dom­nului!

2. „Mari sunt lucră­rile Dom­nului!” Excla­mația psal­mis­tului mi se naște spontan în inimă în ace­astă vizită a mea care-mi oferă posi­bi­li­tatea să văd cu pro­prii ochi minu­nile pe care le-a făcut Dum­nezeu de-a lungul seco­lelor și mai ales în ultimii ani.

Până nu de mult, era de nei­ma­ginat că epis­copul Romei ar fi putut veni în vizită la frații și suro­rile în cre­dință care trăiesc în România. Astăzi, după o lungă iarnă de sufe­rință și de pri­goană, putem în sfârșit să ne dăruim unii altora îmbră­ți­șarea păcii și să-l lăudăm împreună pe Domnul. Vă salut pe toți cu multă afec­ți­une, mult iubiți frați și surori. Salut cu defe­rență și cor­dia­li­tate pe Pre­a­fe­ri­cirea sa patri­a­rhul Teoc­tist, care printr-un pre­țuit gest fra­tern a voit să asiste la ace­astă con­ce­le­brare euha­ris­tică. Pre­zența sa, cor­dia­li­tatea sa, spi­ritul său ecu­menic mă impre­­sio­nează pro­fund. Îi exprim recu­noș­tința mea și pentru toate acestea îi aduc mul­țu­mire Dom­nului nostru Isus Cristos.

Vă salut încă o dată cu bucurie pe voi, mult iubiți și vene­rați frați întru epis­copat, adre­sând un gând par­ti­cular arhi­e­pis­co­pului de Bucur­ești, Mons. Ioan Robu, și mitro­po­li­tului de Făgăraș și Alba-Iulia, Mons. Lucian Mureșan. Le mul­țu­mesc din inimă pentru cuvin­tele pe care mi le-au adresat la înce­putul Litur­ghiei, făcându-se inter­pre­ții sim­ță­min­telor co­mune. Îmbră­țișez spi­ri­tual pe toți și pe fie­care, cato­lici de rit latin și de rit bizantin-român, deo­po­trivă dragi inimii mele. Salut pre­o­ții, călu­gării, călu­gă­ri­țele și laicii care se dedică apos­to­la­tului. Salut tinerii și fami­liile, bol­navii și cei încer­cați de sufe­rință fizică și spi­ri­tuală.

Din ace­astă capi­tală doresc să îmbră­țișez între­aga Românie în toată alcă­tuirea ei: pe toți, din apro­piere și de departe, îi asigur de afec­ți­unea și rugă­ci­unea mea. E o mare bucurie spi­ri­tuală pentru mine faptul că mă aflu pe pământ româ­nesc și să-i mul­țu­mesc lui Dum­nezeu împreună cu voi pentru lu­cră­rile minu­nate pe care le-a înfăp­tuit și pe care Litur­ghia tim­pului pascal ne invită să le amintim cu bucurie și gra­ti­tu­dine față de Domnul.

Minis­terul suc­ce­so­rului lui Petru

3. Acum când se încheie acest secol și se între­ză­resc deja zorii celui de-al trei­lea mileniu, pri­virea se îndreaptă către anii care s-au scurs, cău­tând în ei sem­nele milos­ti­virii divine, care înso­țesc mereu pașii celor ce se încred în Dum­nezeu.

Cum să nu men­ționăm Con­ci­liul Vatican II, care a des­chis o nouă eră în istoria Bise­ricii, impri­mându-i un nou avânt? Dato­rită cons­ti­tu­ției Lumen gen­tium, Bise­rica a dobândit o conș­ti­ință mai pro­fundă de a fi popor al lui Dum­nezeu în drum spre împli­nirea împă­ră­ției. Per­cepem mis­terul Bise­ricii una, sfântă, cato­lică și apos­to­lică, și des­co­perim valo­area misi­u­nii sale în mod deo­sebit aici pe pământ româ­nesc, unde trăiesc, ală­turi unii de alții, creș­tini care aparțin tra­di­ției orien­tale și celei occi­den­tale. Trăiesc orien­tați spre uni­tate, pre­o­cu­pați să răs­pundă poruncii lui Cristos și prin ace­asta dor­nici să dia­lo­gheze, să se înțe­le­agă și să se ajute între ei. Ace­astă năzuință de coo­pe­rare fra­ternă, sus­ți­nută de rugă­ci­une și însu­fle­țită de stimă și res­pect reci­proc, tre­buie spri­­ji­nită și pro­mo­vată deo­a­rece numai pacea edi­fică, pe când dis­cordia dis­truge.

În numele acestei mari ins­pi­ra­ții ecu­me­nice, mă adresez tuturor celor ce cred în Cristos, care trăiesc în România. Mă aflu aici printre voi însu­flețit numai de dorința ade­vă­ratei uni­tăți și de voința de a înde­plini minis­terul petrin pe care Domnul mi l-a încre­dințat între frații și suro­rile în cre­dință.

Îi mul­țu­mesc lui Dum­nezeu că îmi este dat să înde­pli­nesc atare slu­jire. Doresc din inimă și mă rog ca să se poată ajunge cât mai curând la deplina comu­ni­une fra­ternă între toți cei ce cred în Cristos din Occi­dent și din Orient. Pentru ace­astă uni­tate, însu­fle­țită de iubire, s-a rugat divinul Învă­țător în Cenacol în ajunul păti­mirii și morții sale.

4. Ace­astă uni­tate a creș­ti­nilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt, de invocat fără înce­tare. În ziua Rusa­liilor, apos­tolii, care până în acel moment erau con­fuzi și fri­coși, au devenit plini de curaj și de zel apos­tolic. Nu s-au temut să-l ves­tească pe Cristos răs­ti­gnit și înviat; nu le-a mai fost frică să-și măr­tu­ri­sească prin cuvinte și cu viața fide­li­tatea față de evan­ghelie, chiar și atunci când ace­asta însemna pri­goană și uneori moartea. Mulți, într-adevăr, au plătit cu mar­ti­riul ace­astă fide­li­tate. Călău­zită de Spi­ritul Sfânt, Bise­rica s-a răs­pândit astfel pre­tu­tin­deni în lume.

Dacă uneori s-au produs neîn­țe­le­geri și, din păcate, rup­turi dure­ro­ase în inte­riorul tru­pului mistic al lui Cristos, unic și indi­vi­zibil, totuși mai puter­nică decât orice dez­bi­nare a dăi­nuit conș­ti­ința a ceea ce îi unește pe toți cre­din­cioșii și a che­mării comune la uni­tate. La sfâr­șitul celui de-al doilea mileniu, dru­mu­rile care se înde­păr­ta­seră încep să se apropie și asistăm la inten­si­fi­carea miș­cării ecu­me­nice menite să atingă uni­tatea deplină. Sem­nele acestui drum neîn­tre­rupt către uni­tate sunt pre­zente și pe pământul vostru, în România, țară care în cul­tura, limba și istoria sa, poartă urmele vii ale tra­di­ției latine și ale celei orien­­tale. Urarea mea cea mai vie este ca rugă­ci­unea lui Isus în Cenacol: „Tată, fă ca toți să fie una” (cf. In 17,21), să vă rămână mereu pe buze și să nu înce­teze nicio­dată să bată în inimile voastre.

Fiți des­chiși să cola­bo­rați cu toți

5. „Cine mă iubește pe mine va fi iubit de Tatăl meu și-l voi iubi și eu și mă voi arăta lui” (In 14,21).

Aceste cuvinte ale lui Isus, încre­din­țate uce­ni­cilor în ajunul păti­mirii sale, răsună astăzi pentru noi ca o invi­tație pre­santă de păși mai departe pe acest drum de fide­li­tate și iubire. A-l iubi pe Cristos! Iată scopul ultim al exis­tenței noastre: a-l iubi în împre­ju­ră­rile con­crete ale vieții, încât iubirea Tatălui să se arate lumii; a-l iubi din toate pute­rile, pentru ca să se rea­li­zeze planul de mân­tuire, iar cre­din­cioșii să ajungă prin el la deplina comu­ni­une. Nicio­dată să nu se stingă în inimă ace­astă arză­to­are dorință!

Mult iubiți cato­lici din România, știu bine cât ați suferit în anii cum­pli­tului regim comu­nist; mai știu și cu cât curaj ați per­se­verat în fide­li­tatea voastră față de Cristos și evan­ghelia sa. Acum, în pragul mile­­niului trei, nu vă fie teamă: des­chi­deți larg por­țile inimii voastre Mân­tui­to­rului Cristos! El vă iubește și vă este apro­ape; el vă cheamă la un reîn­noit anga­­ja­ment de evan­ghe­li­zare. Cre­dința este dar al lui Dum­nezeu și patri­moniu de incom­pa­ra­bilă valo­are care tre­buie păs­trat și răs­pândit. În păs­trarea și pro­mo­varea valo­rilor comune, fiți mereu des­chiși unei efec­tive cola­bo­rări cu toate gru­pu­rile etnico-sociale și reli­gio­ase care alcă­tuiesc țara voastră, ani­mați întot­dea­una de spe­ranță și de iubire.
Maria, Maica Răs­cum­pă­ră­to­rului, să vă înso­țească și să vă ocro­tească pentru ca să puteți scrie noi pagini de sfin­țenie și de gene­ro­asă măr­turie creș­tină în istoria Româ­niei.

Amin! „Cristos a înviat!”

În limba maghiară

„Dragi cre­din­cioși de limbă maghiară! Vă salut cu multă afec­ți­une. Vă mul­țu­mesc pentru fide­li­tatea voastră față de urmașul lui Petru. Păs­trați-vă cre­dința, tra­diția și patri­mo­niul cul­tural”.

În limba ger­mană

„Dragi cre­din­cioși de limbă ger­mană! Vă adresez un cor­dial salut, cu bucuria de a vă putea întâlni aici. Deși lim­bile și cul­tu­rile noastre sunt dife­rite, cu toții ne îndreptăm pri­vi­rile spre unicul Domn. Păs­trați-vă patri­mo­niul cul­tural! Zidiți-vă viața pe stânca ace­asta care este Cristos. Rămâ­neți tari în cre­dința voastră față de urmașul lui Petru. Cre­dința voastră să se ins­pire din spi­ritul ecu­menic în con­vie­țuirea din ace­astă țară, apre­ciată și iubită de voi. Din toată inima, vă dau bine­cu­vân­tarea apos­to­lică. Lăudat să fie Isus Cristos!”.

În limba polonă

„Îi salut cor­dial pe cona­țio­nalii mei care trăiesc în ace­astă țară. Urmați-l cu cre­dință pe Cristos în viața per­so­nală și în familie. Domnul să vă bine­cu­vân­teze”.

În limba română

Mult iubiți frați și surori, se apropie de sfârșit pele­ri­najul meu pe pământul vostru. Cu inima plină de gra­ti­tu­dine pentru momen­tele intense pe care le-am trăit, invoc harul Dom­nului peste toți, prin mij­lo­cirea feri­ci­tului Ier­emia Valahul, și cu mare afec­ți­une, vă bine­cu­vântez.

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 09.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: , ,

Lasă un răspuns