Predica Papei la Liturghia din Miercurea Cenuşii

Predica Papei Francisc
la Liturghia din Miercurea Cenușii
miercuri, 1 martie 2017

„Întoarceți-vă la mine din toată inima, […] întoarceți-vă la Domnul” (Il 2,12.13): este strigătul cu care profetul Ioel se adresează poporului în numele Domnului; nimeni nu se putea simți exclus: „întruniți-i pe bătrâni, convocați-i pe prunci și pe copiii de la sân! […] mirele […] și mireasa” (v. 16). Tot poporul credincios este convocat pentru a porni la drum și a-l adora pe Dumnezeul său, „căci el este milostiv și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate și iartă răul” (v. 13).

Și noi vrem să ne facem ecou al acestui apel, vrem să ne întoarcem la inima milostivă a Tatălui. În acest timp de har pe care-l începem astăzi, să ne îndreptăm încă o dată privirea noastră spre milostivirea sa. Postul Mare este o cale: ne conduce la victoria milostivirii asupra a tot ceea ce încearcă să ne strivească sau să ne reducă la orice lucru care nu este după demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Postul Mare este drumul de la sclavie la libertate, de la suferință la bucurie, de la moarte la viață. Gestul cenușii, cu care pornim la drum, ne amintește condiția noastră originară: am fost luați din pământ, suntem făcuți din praf. Da, dar praful în mâinile iubitoare ale lui Dumnezeu care a suflat duhul său de viață asupra fiecăruia dintre noi și vrea să continue să facă asta; vrea să continue să ne dea acel suflu de viață care ne salvează de alte tipuri de sufluri: asfixierea sufocantă provocată de egoismele noastre, asfixierea sufocantă generată de ambiții meschine și indiferențe tăcute; asfixierea care sufocă duhul, restrânge orizontul și anesteziază palpitația inimii. Suflul vieții lui Dumnezeu ne salvează de această asfixiere care stinge credința noastră, răcește caritatea noastră și șterge speranța noastră. A trăi Postul Mare înseamnă a tânji la acest suflu de viață pe care Tatăl nostru nu încetează să ni-l ofere în noroiul istoriei noastre.

Suflul vieții lui Dumnezeu ne eliberează de această asfixiere de care de atâtea ori nu suntem conștienți și pe care, chiar, suntem obișnuiți s-o „normalizăm”, chiar dacă efectele sale se fac simțită; ni se pare normal pentru că ne-am obișnuit să respirăm un aer în care este rarefiată speranța, aer de tristețe și de resemnare, aer sufocant de panică și de ostilitate.

Postul Mare este timpul pentru a spune nu. Nu asfixierii duhului datorită poluării cauzate de indiferență, de neglijența de a gândi că viața celuilalt nu mă privește; datorită oricărei tentative de a banaliza viața, în special cea a acelora care poartă în propriul trup povara unei mari superficialități. Postul Mare înseamnă a spune nu poluării intoxicante a cuvintelor goale și fără sens, a criticii necioplite și rapide, a analizelor simpliste care nu reușesc să cuprindă complexitatea problemelor umane, în special problemele celor care suferă mai mult. Postul Mare este timpul de a spune nu; nu asfixierii unei rugăciune care să ne tranchilizeze conștiința, a unei pomeni care să ne lase satisfăcuți, a unui post care să ne facă să ne simțim în ordine. Postul Mare este timpul de a spune nu asfixierii care se naște din intimisme care exclud, care vor să ajungă la Dumnezeu ocolind rănile lui Cristos prezente în rănile fraților săi: acele spiritualități care reduc credința la culturi de ghetou și de excludere.

Postul Mare este timp de comemorare, este timpul pentru a gândi și a ne întreba: ce s-ar întâmpla cu noi dacă Dumnezeu ne-ar fi închis porțile? Ce s-ar întâmpla cu noi fără milostivirea sa care n-a încetat să ne ierte și ne-a dat mereu o oportunitate pentru a reîncepe din nou? Postul Mare este timpul pentru a ne întreba: unde am fi fără ajutorul atâtor fețe tăcute care în mii de moduri ne-au întins mâna și cu acțiuni foarte concrete ne-au redat speranță și ne-au ajutat să reîncepem?

Postul Mare este timpul pentru a respira din nou, este timpul pentru a deschide inima la suflul Unicului capabil să transforme praful nostru în umanitate. Nu este timpul de a ne sfâșia hainele în fața răului care ne înconjoară, ci mai degrabă să facem spațiu în viața noastră la tot binele pe care-l putem face, despuindu-ne de ceea ce ne izolează, ne închide și ne paralizează. Postul Mare este timpul compasiunii pentru a spune cu psalmistul: „Dă-ne [, Doamne,] bucuria mântuirii tale, întărește-ne cu un duh binevoitor”, pentru ca să proclamăm cu viața noastră lauda ta (cf. Ps51,14), și praful nostru – prin forța suflului tău de viață – să se transforme în „praf îndrăgostit”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.03.2017
Publicarea pe acest sit: 02.03.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns