Predica Papei la Liturghia din Madison Sqare Garden

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din Madison Sqare Garden
New York, 25 septembrie 2015

Ne aflăm în Madison Sqare Garden, loc emblematic al acestui oraș, sediu pentru importante întâlniri sportive, artistice, muzicale, care adună persoane ce provin din diferite părți, și nu numai din acest oraș, ci din lumea întreagă. În acest loc care reprezintă diferitele fețe ale vieții cetățenilor care se adună pentru interese comune, am ascultat: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare” (Is 9,1). Poporul care umbla, poporul aflat în mijlocul activităților sale, al ocupațiilor sale zilnice; poporul care umbla încărcat cu succesele și greșelile sale, cu fricile și oportunitățile sale; acel popor a văzut o lumină mare. Poporul care umbla cu bucuriile și speranțele sale, cu dezamăgirile și amărăciunile sale, acel popor a văzut o lumină mare.

Poporul lui Dumnezeu este chemat în fiecare epocă să contemple această lumină. Lumină care vrea să lumineze națiunile: astfel, plin de bucurie, proclama bătrânul Simeon. Lumină care vrea să ajungă în fiecare colț al acestui oraș, la concetățenii noștri, în fiecare spațiu al vieții noastre.

„Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare”. Una dintre caracteristicile poporului credincios trece prin capacitatea sa de a vedea, de a contempla în mijlocul „întunecimilor” sale lumina pe care Cristos vine s-o aducă.

Poporul credincios care știe să privească, știe să discearnă, știe să contemple prezența vie a lui Dumnezeu în mijlocul vieții sale, în mijlocul orașului său. Cu profetul putem spune astăzi: poporul care umblă, respiră și trăiește în „smog” a văzut o lumină mare, a experimentat un aer de viață.

A trăi într-un oraș este ceva destul de complex: un context multicultural cu mari provocări care nu sunt ușor de rezolvat. Marile orașe ne amintesc de bogăția ascunsă în lumea noastră: varietatea de culturi, tradiții și istorii. Varietatea de limbi, de haine, de mâncăruri. Marile orașe devin poli care par să prezinte pluralitatea modurilor pe care noi, ființele umane, le-am găsit pentru a răspunde la sensul vieții în circumstanțele în care ne aflam. La rândul lor, marile orașe ascund fața atâtora care par să nu aibă cetățenie sau să fie cetățeni de categoria a doua. În marile orașe, în zgomotul traficului, în „ritmul schimbărilor”, rămân acoperite glasurile atâtor fețe care nu au „drept” la cetățenie, nu au dreptul de a face parte din oraș – străinii, copiii lor (și nu numai) care nu obțin școlarizare, persoanele lipsite de asistență medicală, cei fără casă, bătrânii singuri – izolați la marginile străzilor noastre, pe trotuarele noastre într-un anonimat asurzitor. Și intră să facă parte dintr-un peisaj urban care lent devine natural în fața ochilor noștri și în special în inima noastră.

A ști că Isus continuă să parcurgă străzile voastre, amestecându-se vital cu poporul său, implicându-se și implicând persoanele într-o unică istorie de mântuire, ne umple de speranță, o speranță care ne eliberează de acea forță care ne determină să ne izolăm, să ignorăm viața celorlalți, viața orașului nostru. O speranță care ne eliberează de „conexiuni” goale, de analizele abstracte, sau de nevoia de senzații tari. O speranță căreia nu-i este frică să se insereze acționând ca ferment în locurile în care ne revine să trăim și să acționăm. O speranță care ne cheamă să privim în mijlocul „smogului” prezența lui Dumnezeu care continuă să umble în orașul nostru. Pentru că Dumnezeu este în oraș.

Cum este această lumină care trece pe străzile noastre? Cum să-l găsim pe Dumnezeu care trăiește cu noi în mijlocul „smogului” din orașele noastre? Cum să ne întâlnim cu Isus viu și activ în prezentul orașelor noastre multiculturale?

Profetul Isaia ne va conduce în acest „a învăța să privim”. A vorbit despre lumina care este Isus. Și acum ni-l prezintă pe Isus ca „sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată pentru totdeauna, Principe al păcii” (9,5). În acest mod, ne va introduce în viața Fiului, pentru ca să fie și viața noastră.

Sfetnic minunat. Evangheliile ne relatează cum merg mulți să-l întrebe: Învățătorule, ce trebuie să facem?… Prima mișcare pe care Isus o generează cu răspunsul său este să propună, să incite, să motiveze. Propune mereu discipolilor săi să meargă, să iasă. Îi determină să meargă în întâmpinarea celorlalți, unde sunt realmente și nu unde ne-ar place ca să fie. Mergeți, o dată, de două ori, de trei ori, mergeți fără frică, mergeți fără repulsie, mergeți și vestiți această bucurie care este pentru tot poporul.

Dumnezeu puternic. În Isus, Dumnezeu s-a făcut „Emanuel, Dumnezeu cu noi, Dumnezeu care merge alături de noi, care s-a amestecat cu lucrurile noastre, în casele noastre, cu „tigăile” noastre, așa cum îi plăcea să spună sfânta Tereza a lui Isus.

Tată pentru totdeauna. Nimic și nimeni nu va putea să ne despartă de Iubirea sa. Mergeți și vestiți, mergeți și trăiți că Dumnezeu este în mijlocul vostru ca un Tată milostiv care iese în fiecare dimineață și în fiecare seară pentru a vedea dacă fiul său se întoarce acasă și imediat ce-l vede venind aleargă ca să-l îmbrățișeze. Acest lucru este frumos. O îmbrățișare care vrea să primească, vrea să purifice și să ridice demnitatea fiilor săi. Tată care în îmbrățișarea sa este veste bună pentru cei săraci, ușurare pentru cei chinuiți, libertate pentru cei asupriți, mângâiere pentru cei triști (cf. Is 61,1).

Principe al păcii. A merge spre ceilalți pentru a împărtăși vestea bună că Dumnezeu este Tatăl nostru. Care merge alături de noi, ne eliberează de anonimat, de o viață fără fețe, o viață goală, și ne introduce la școala întâlnirii. Ne eliberează de războiul competiției, al autoreferențialității, pentru a ne deschide la drumul păcii. Acea pace care se naște din recunoașterea celuilalt, acea pace care apare în inimă privind în special la cel mai nevoiaș ca la un frate.

Dumnezeu trăiește în orașele noastre, Biserica trăiește în orașele noastre. Și Dumnezeu și Biserica ce trăiesc în orașele noastre vor să fie ferment în masă, vor să se amestece cu toți, însoțindu-i pe toți, vestind minunățiile Celui care este Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată pentru totdeauna, Principe al păcii.

„Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare”, și noi, creștinii, suntem martori.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.09.2015
Publicarea pe acest sit: 26.09.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns