Predica Papei la Liturghia din Iquique

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată pentru integrarea popoarelor
Campus Lobito, Iquique, Chile,
joi, 18 ianuarie 2018

„Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii” (In2,11).

Așa se termină Evanghelia pe care am ascultat-o și care ne arată prima apariție publică a lui Isus: nici mai mult nici mai puțin decât într-o sărbătoare. N-ar putea să fie altfel, din moment ce Evanghelia este o invitație constantă la bucurie. Încă de la început îngerul îi spune Mariei: „Bucură-te” (Lc 1,28). Bucurați-vă, le-a spus păstorilor; bucură-te, a spus Elisabetei, femeie bătrână și sterilă…; bucură-te, l-a făcut pe tâlhar să audă Isus, pentru că astăzi vei fi cu  mine în paradis (cf. Lc 23,43).

Mesajul Evangheliei este izvor de bucurie: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină” (In 15,11). O bucurie care se propagă din generație în generație și a cărei moștenitori suntem. Pentru că suntem creștini.

Cât de bine știți asta voi, iubiți frați din nordul chilian! Cum știți să trăiți credința și viața într-un climat de sărbătoare! Vin ca pelerin ca să celebrez cu voi acest mod frumos de a trăi credința. Sărbătorile voastre patronale, dansurile voastre religioase – care se prelungesc și timp de o săptămână –, muzica voastră, hainele voastre fac din această zonă un sanctuar de evlavie și de spiritualitate populară. Pentru că nu este o sărbătoare care rămâne închisă în interiorul templului, ci voi reușiți să îmbrăcați în sărbătoare tot satul. Voi știți să celebrați cântând și dansând „paternitatea, providența, prezența iubitoare și constantă a lui Dumnezeu; și în acest mod generați atitudini interioare observate rar în altă parte la același grad în cel care nu are această religiozitate: răbdare, simțul crucii în viața zilnică, dezlipire, deschidere spre alții, devoțiune”[1]. Prind viață cuvintele profetului Isaia: „Atunci pustiul va deveni grădină, iar grădina va fi considerată pădure” (32,15). Acest pământ, îmbrățișat de pustiul cel mai arid din lume, știe să se îmbrace în sărbătoare.

În acest climat de sărbătoare, Evanghelia ne prezintă acțiunea Mariei pentru ca bucuria să prevaleze. Ea este atentă la tot ceea ce se întâmplă în jur și, ca mamă bună, nu stă liniștită și astfel își dă seama că în sărbătoare, în bucuria împărtășită, se întâmpla ceva: era ceva ce urma să „înece” sărbătoarea. Și apropiindu-se de Fiul său, singurele cuvinte pe care le auzim spuse sunt: „Nu au vin” (In 2,3).

Și astfel Maria merge prin satele noastre, pe străzi, prin piețe, case, spitale. Maria este Virgen de la TiranaVirgen Ayquina la Calama; Virgen de las Peñas la Arica, ce trece prin toate problemele noastre familiale, acelea care par să ne sufoce inima, pentru a se apropia de urechea lui Isus și a-i spune: vezi, „nu au vin”.

Și după aceea nu rămâne liniștită, se apropie de cei care slujesc la sărbătoare și le spune: „Faceți tot ce vă va spune!” (In 2,5). Maria, femeie cu puține cuvinte, dar foarte concretă, se apropie și de fiecare dintre noi pentru a ne spune: „Faceți tot ce vă va spune!”. Și în acest mod se deschide drumul spre prima minune a lui Isus: să-i facă pe prietenii săi să simtă că și ei participă la minune. Deoarece Cristos „a venit în această lume nu pentru a face opera sa singur, ci cu noi; minunea o face cu noi, cu noi toți, pentru a fi capul unui mare trup ale cărui celule vii suntem noi: libere și active”[2]. Așa face Isus minunea: cu noi.

Minunea începe atunci când servitorii apropie amforele de apă care erau destinate pentru purificare. Tot așa și fiecare dintre noi poate începe minunea, mai mult, fiecare dintre noi este invitat să participe la minune pentru ceilalți.

Fraților, Iquique este un „pământ de vise” (asta înseamnă numele în limba aymara); un pământ care a știut să găzduiască oameni din diferite popoare și culturi, oameni care au trebuit să-i părăsească pe cei dragi ai lor și să plece. Un marș bazat mereu pe speranța de a obține o viață mai bună, dar știm că este mereu însoțit de bagaje încărcate de frică și de incertitudine față de ceea ce va veni. Iquique este o zonă de imigrați care ne amintește măreția de bărbați și femei; de familii întregi care, în fața adversităților, nu se lasă înfrânte și sunt în căutare de viață. Ei – în special cei care trebuie să părăsească pământul lor pentru că nu au minimul necesar pentru a trăi – sunt icoane ale Sfintei Familii, care a trebuit să treacă prin deșerturi pentru a putea continua să trăiască.

Acest pământ este pământ de vise, dar să facem în așa fel încât să continue să fie și pământ de ospitalitate. Ospitalitate sărbătorească, pentru că știm bine că nu există bucurie creștină atunci când se închid ușile; nu există bucurie creștină atunci când ceilalți ajung să simtă că sunt prea mulți sau printre noi nu este loc pentru ei (cf. Lc16,31).

Ca Maria la Cana, să încercăm să învățăm să fim atenți în piețele noastre și în satele noastre să-i recunoaștem pe cei care au o viață „înecată”; care au pierdut – sau li s-au furat – motivațiile pentru a celebra. Și să nu ne fie frică să ne ridicăm glasurile pentru a spune: „Nu au vin”. Strigătul poporului lui Dumnezeu, strigătul săracului, care are formă de rugăciune și lărgește inima și ne învață să fim atenți. Să fim atenți la toate situațiile de nedreptate și la noile forme de exploatare care expun pe atâția frați să piardă bucuria sărbătorii. Să fim atenți în fața lipsei locurilor de muncă ce distruge vieți și familii. Să fim atenți la cei care profită de iregularitatea multor migranți, pentru că nu cunosc limba sau nu au documentele în regulă. Să fim atenți la lipsa de casă, pământ și loc de muncă a atâtor familii. Și ca Maria să spunem: nu au vin.

Ca servitori ai sărbătorii să aducem ceea ce avem, oricât de puțin ar părea. Asemenea lor, să nu ne fie frică să „ajutăm” și ca solidaritatea noastră și angajarea noastră pentru dreptate să facă parte din dansul și din cântecul pe care astăzi putem să-l intonăm Domnului nostru. Să profităm și pentru a învăța și a ne lăsa impregnați de valorile, de înțelepciunea și de credința pe care migranții le poartă cu ei. Fără a ne închide la acele „amfore” pline de înțelepciune și de istorie pe care le poartă cei care continuă să ajungă în aceste ținuturi. Să nu ne privăm de tot binele pe care-l au de oferit.

Și după aceea, să lăsăm ca Isus să poată completa minunea, transformând comunitățile noastre și inimile noastre în semn viu al prezenței sale, care este bucuroasă și sărbătorească pentru că am experimentat că Dumnezeu-este-cu-noi, pentru că am învățat să-l găzduim în mijlocul nostru, în inima noastră. Bucurie și sărbătoare contagioasă care ne face să nu excludem pe nimeni de la anunțarea acestei Vești Bune, și s-o transmitem. Tot ceea ce este din cultura noastră originară trebuie să împărtășim cu tradiția noastră, înțelepciunea noastră ancestrală pentru ca acela care vine să întâlnească înțelepciunea. Aceasta este sărbătoare. Aceasta este apă transformată în vin. Aceasta este minunea pe care o face Isus.

Maria, cu diferite titluri cu care este invocată în acest binecuvântat ținut din nord, să continue să șoptească la urechea Fiului său Isus: „Nu au vin”, și în noi să continue să se facă trup cuvintele sale: „Faceți tot ce vă va spune”.

Note:
[1] Paul al VI-lea, Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 48.
[2] Sfântul Alberto Hurtado, Meditación Semana Santa para jóvenes (1946).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.01.2018
Publicarea pe acest sit: 18.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns