Predica Papei la Liturghia din Efes

Predica Papei Benedict al XVI-lea
la Liturghia prezidată în Efes, Turcia
miercuri, 29 noiembrie 2006

Dragi frați și surori,

În această celebrare euharistică îl lăudăm pe Domnul pentru maternitatea divină a Mariei, un mister mărturisit și proclamat solemn în Efes de Conciliul Ecumenic din anul 431. În acest loc, atât de drag creștinilor, au venit ca pelerini venerabilii mei predecesori Servitorii lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea și Papa Ioan Paul al II-lea; acesta din urmă a venit la Sanctuarul de aici la 30 noiembrie 1979, la doar un an după începerea pontificatului său. Un alt predecesor al meu a fost în această țară dar nu ca Papă ci ca reprezentant papal, între ianuarie 1935 și decembrie 1944: Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea, Angelo Roncalli, a cărui amintire stârnește încă multă devoțiune și afecțiune. El a admirat și iubit foarte mult poporul turc. Aici aș dori să citez o notiță din jurnalul său: „Iubesc poporul turc; apreciez calitățile naturale ale acestui popor care își are locul său aparte în itinerariul civilizației” (Jurnalul inimii, pg 233). El a lăsat Bisericii și lumii moștenire optimismul său creștin, înrădăcinat în credința profundă și uniunea constantă cu Dumnezeu. În același spirit mă adresez acestei națiuni și, în mod special, „turmei mici” a creștinilor ce trăiesc în mijlocul ei, pentru a oferi un cuvânt de încurajare și pentru a manifesta afecțiunea întregii Biserici. Cu multă iubire îi salut pe toți cei prezenți aici, pe credincioșii din Izmir, Mersin, Iskenderun și Antakia, și pe ceilalți din alte diferite părți ale lumii, precum și pe cei care nu au putut lua parte la această celebrare dar sunt în chip spiritual uniți cu noi. Îi salut în mod special pe Arhiepiscopul Ruggero Franceschini de Izmir, pe Arhiepiscopul emerit Giuseppe Bernardini de Izmir, pe Episcopul Luigi Padovese, pe preoți și pe persoanele consacrate. Vă mulțumesc pentru prezența voastră, pentru mărturia și slujirea voastră pentru Biserică în acest pământ binecuvântat unde, la începuturile ei, comunitatea creștină a cunoscut o extraordinară creștere, după cum o arată numeroasele pelerinaje ce se fac în Turcia până și astăzi.

Mama lui Dumnezeu – Mama Bisericii

Am ascultat un pasaj din Evanghelia Sfântului Ioan, care ne invită să contemplăm momentul Răscumpărării, când Maria, unită cu Fiul ei în oferirea Jertfei Sale, a extins maternitatea ei asupra tuturor oamenilor, în special asupra discipolilor lui Isus. Un martor privilegiat la acest eveniment a fost autorul celei de-a patra Evanghelii, Ioan, singurul Apostol care a rămas la Golgota cu Mama lui Isus și cu celelalte femei. Maternitatea Mariei, care a început cu fiat-ul ei în Nazaret, este împlinit la picioare Crucii. Deși este adevărat – după cum spune Sf. Anselm – că „din momentul fiat-ului Maria începe să ne poarte pe toți în pântecele ei”, vocația maternă și misiunea Fecioarei privitoare la cei care cred în Cristos a început de fapt când Isus i-a spus: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” (Ioan 19,27). Fiul lui Dumnezeu și-a împlinit astfel misiunea Sa: născut din Fecioară pentru a-și asuma condiția noastră umană întru totul mai puțin întru păcat, la întoarcerea la Tatăl el lasă în urma Sa în lume sacramentul unității neamului omenesc (cf. Lumen Gentium nr. 1): familia „ajunsă la unitate prin unitatea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt” (Sf. Ciprian, De Orat. Dom., 23: PL 4, 536), în centrul căreia se află această nouă legătură între Mamă și discipoli. Maternitatea divină a Mariei și maternitatea ei eclezială sunt astfel inserabil unite.

Mama lui Dumnezeu – Mama Unității

Prima lectură ne-a prezentat ceea ce poate fi numită „Evanghelia” Apostolului Neamurilor: toți, inclusiv păgânii, sunt chemați în Cristos să participe pe deplin la misterul mântuirii. Textul conține și expresia pe care am ales-o ca moto al călătoriei mele apostolice: „El, Cristos, este pacea noastră” (Efeseni 2,14). Inspirat de Duhul Sfânt, Paul ne spune că Isus Cristos nu numai ne-a adus pacea, dar și că El este pacea noastră. Și justifică această afirmație referindu-se la misterul Crucii: vărsându-și sângele Său, oferind ca jertfă „trupul Său”, Isus a distrus dușmănia „în El însuși” și a creat „în El însuși, din doi, un singur om nou” (cf. Efeseni 2,14-16). Apostolul explică în ce sens, într-un mod cu adevărat imprevizibil, pacea mesianică s-a realizat acum în însăși persoana lui Cristos și în misterul Său salvific. El explică acestea scriind, pe când era închis, comunității creștine care locuia aici, la Efes: „Către sfinții care sunt în Efes și care cred în Cristos Isus” (Efeseni 1,1), după cum spune în introducerea epistolei. Apostolul le urează acestora „har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos” (Efeseni 1,2). Harul este forța care transformă omul și lume; pacea este rodul matur al acestei transformări. Cristos este harul; Cristos este pacea. Paul știe că a fost trimis să vestească un „mister”, un plan divin care numai la împlinirea timpurilor s-a realizat și a fost revelat în Cristos: și anume că „păgânii sunt împreună-moștenitori, formează un singur trup și sunt împreună părtași ai promisiunii în Cristos Isus prin Evanghelie” (Efeseni 3,6). Acest „mister” se realizează, pe planul istorico-salvific, în Biserică, în acel popor nou în care, dărâmând vechiul zid al dezbinării, se regăsesc în unitate iudei și păgâni. Asemenea lui Cristos, Biserica nu este numai instrument de unitate, ci și un semn eficace. Iar Fecioara Maria, Mama lui Cristos și a Bisericii, este Mama acelui mister de unitate pe care Cristos și Biserica împreună îl reprezintă și îl construiesc în lume și în istorie.

Să implorăm pacea pentru Ierusalim și pentru lumea întreagă

Apostolul Neamurilor spune că Cristos „ne-a făcut din două una” (Efeseni 2,14); aceste cuvinte se referă tocmai la relația dintre iudei și păgâni, în raport cu misterul mântuirii veșnice, dar ele pot să fie extinse, prin analogie, la relația dintre popoarele și civilizațiile lumii actuale. Cristos „a venit să vestească pacea” (cf. Efeseni 2,17), nu doar între evrei și ne-evrei, ci tuturor neamurilor, din moment ce toate își au originea în același Dumnezeu, Creatorul și Domnul unic al universului. Întăriți de cuvântul lui Dumnezeu, de aici din Efes, cetate binecuvântată de prezența Preasfintei Fecioare Maria – care știm că este iubită și venerată și de către musulmani – să înălțăm către Domnul o rugăciune specială pentru pacea între popoare. Din această peninsulă a Anatoliei, o punte naturală între două continente, să implorăm pacea și reconcilierea, înainte de toate pentru cei care locuiesc în Țara pe care o numim „Sfântă” și care este considerată așa de creștini, evrei și musulmani deopotrivă: este țara lui Avraam, Isaac și Iacob, destinată să fie casa unui popor care să devină o binecuvântare pentru toate neamurile (cf. Geneză 12,1-3). Pace pentru întreaga omenire! Fie ca profeția lui Isaia să se împlinească rapid: „Preface-vor săbiile în fiare de pluguri și lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2,4). Avem cu toții nevoie de această pace universală; iar Biserica nu este chemată să fie doar un herald profetic, ci mai mult, „semn și instrument” al acestei păci. Tocmai în această perspectivă a păcii universale, dorul după deplina comuniune și înțelegere între toți creștinii devine mai adânc și mai intens. La această celebrare sunt prezenți credincioși catolici de diferite rituri și aceasta este un motiv de bucurie și de laudă către Dumnezeu. Aceste rituri, când converg în unitate și mărturie comună, sunt o expresie a acelei minunate diversități care împodobește Mireasa lui Cristos. În acest sens, unitatea Ordinarilor Conferinței Episcopale, în comuniune și în împărtășirea activității pastorale, trebuie să fie exemplară.

Magnificat

În Liturghia de astăzi am repetat, ca refren la psalmul responsorial, cântarea de laudă rostită de Fecioara din Nazaret la întâlnirea cu ruda ei mai în vârstă, Elisabeta (cf Luca 1,39). Și inimile noastre au fost mângâiate de cuvintele psalmistului: „Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat” (Psalm 85,11). Dragi frați și surori, cu această vizită am vrut să transmit iubirea și apropierea spirituală nu numai din partea mea, ci și a Bisericii universale, față de comunitatea creștină de aici, din Turcia, o mică minoritate care se confruntă în fiecare zi cu numeroase provocări și dificultăți. Cu încredere fermă să cântăm, împreună cu Maria, un „magnificat” de laudă și de mulțumire lui Dumnezeu, care a privit la umilința slujitoarei sale (cf Luca 1,47-48). Să cântăm cu bucurie chiar și atunci când suntem încercați de greutăți și pericole, așa după cum am învățat din mărturia frumoasă a preotului roman Andrea Santoro, pe care îmi face plăcere să îl amintesc în această celebrare. Maria ne învață că izvorul bucuriei noastre și sprijinul nostru statornic este Cristos, și ne repetă cuvintele lui „Nu vă temeți” (Marcu 6,50), „Eu sunt cu voi” (Matei 28,20). Marie, Mama Bisericii, însoțește-ne întotdeauna pe drumul nostru! Sfântă Marie, Mama lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi! Aziz Meryem Mesih’in Annesi bizim için Dua et! Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 29.11.2006
Publicarea pe acest sit: 29.11.2006
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns