Predica Papei la Liturghia din Domplatz, Erfurt

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia din Domplatz
Erfurt, 24 septembrie 2011

Iubiți frați și surori!

„Lăudați-l pe Domnul în orice timp, pentru că este bun”: așa am cântat adineauri înainte de Evanghelie. Da, avem cu adevărat motiv pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu din toată inima. Dacă în acest oraș ne întoarcem înapoi cu gândul la anul 1981, anul jubiliar al sfintei Elisabeta, în urmă cu treizeci de ani, în timpurile RDG-ului – cine și-ar fi imaginat că zidul și sârma ghimpată la frontiere vor cădea după câțiva ani? Și dacă mergem și mai înapoi, cu circa șaizeci de ani până în anul 1941, în timpurile național-socialismului – cine ar fi putut prezice că așa-numitul „Reich milenar” va fi redus în cenușă deja după patru ani?

Iubiți frați și surori, aici în Turingia și în RDG-ul de atunci a trebuit să suportați o adevărată dictatură „neagră” [nazistă] și una „roșie” [comunistă], care pentru credința creștină aveau efectul pe care îl are ploaia acidă. Atâtea consecințe tardive din acel timp încă mai trebuie lichidate mai ales în domeniul intelectual și religios. Majoritatea oamenilor din acest ținut trăiesc de acum departe de credința în Cristos și de comuniunea Bisericii. Însă ultimele decenii prezintă și experiențe pozitive: un orizont mai amplu, un schimb dincolo de frontiere, o certitudine încrezătoare că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. „Unde este Dumnezeu, acolo este viitor”.

Noi toți suntem convinși că noua libertate a ajutat să se confere vieții oamenilor o demnitate mai mare și să deschidă multiple posibilități noi. Și din punctul de vedere al Bisericii putem sublinia cu recunoștință multe facilitări: noi posibilități pentru activitățile parohiale, inițiative diecezane cu caracter pastoral sau cultural. Însă aceste posibilități ne-au dus și la creștere în credință? Oare nu trebuie căutate rădăcinile profunde ale credinței și ale vieții creștine în cu totul altceva decât în libertatea socială? Mulți catolici fermi au rămas fideli lui Cristos și Bisericii chiar în situația dificilă a unei asupriri exterioare. Au acceptat dezavantaje personale numai să trăiască propria credință. Aici aș vrea să le mulțumesc preoților și colaboratorilor și colaboratoarelor lor din acele timpuri. În mod deosebit aș vrea să amintesc de pastorația refugiaților imediat după al doilea război mondial: pe atunci mulți ecleziastici și laici au făcut lucruri mari pentru a atenua situația grea a fugarilor și a le dărui o nouă patrie. Nu în cele din urmă, o mulțumire sinceră se îndreaptă spre părinți care, în mijlocul diasporei și într-un ambient politic ostil Bisericii, i-au educat pe copiii lor în credința catolică. De exemplu, merită să fie amintite cu recunoștință Săptămânile Religioase pentru copii în timpul vacanțelor, precum și munca rodnică a Caselor pentru tineretul catolic „Sankt Sebastian” la Erfurt și „Marcel Callo” la Heiligenstadt. În special la Eichsfeld mulți creștini catolici au rezistat în fața ideologiei comuniste. Dumnezeu să răsplătească din belșug perseverența în credință. Mărturia curajoasă și încrederea răbdătoare în providența lui Dumnezeu sunt ca o sămânță prețioasă care promite un rod îmbelșugat pentru viitor.

Prezența lui Dumnezeu se manifestă în mod deosebit de clar în sfinții săi. Mărturia lor de credință poate și ne dea și astăzi curajul pentru o nouă trezire. Ne gândim aici mai ales la sfinții patroni ai Diecezei de Erfurt: Elisabeta de Turingia, Bonifaciu și Kilian. Elisabeta a venit dintr-o țară străină, din Ungaria, la Wartburg în Turingia. A dus o viață intensă de rugăciune, unită cu pocăința și cu sărăcia evanghelică. Ea cobora în mod obișnuit din castelul ei în orașul Eisenach pentru a se îngriji personal de săraci și de bolnavi. Viața ei pe acest pământ a durat puțin – a ajuns numai la vârsta de douăzeci și patru de ani – însă rodul sfințeniei sale a fost imens. Sfânta Elisabeta se bucură de mare stimă și din partea creștinilor evanghelici; poate să ne ajute pe noi toți să descoperim plinătatea credinței transmise și să o traducem în viața noastră zilnică.

La rădăcinile creștine ale țării noastre face trimitere și întemeierea Diecezei de Erfurt în anul 742 din partea sfântului Bonifaciu. Acest eveniment constituie, în același timp, prima menționare documentată a orașului Erfurt. Episcopul misionar venise din Anglia și a lucrat în strânsă legătură cu Succesorul sfântului Petru. Îl venerăm ca „Apostol al Germaniei”; a murit martir. Doi din însoțitorii săi care au împărtășit împreună cu el mărturia sângelui pentru credința creștină sunt înmormântați aici, în Domul din Erfurt: sunt sfinții Eoban și Adelar.

Deja înainte de misionarii anglosaxoni a lucrat în Turingia sfântul Kilian, un misionar itinerant care provenea din Irlanda. Împreună cu doi însoțitori el a murit martir la Würzburg, deoarece critica comportamentul greșit din punct de vedere moral al ducelui de Turingia care locuia acolo. În sfârșit, nu vrem să-l uităm pe sfântul Sever, patronul lui Severikirche aici în Piața Domului: în secolul al patrulea el era Episcop de Ravenna; în anul 836 rămășițele sale pământești au fost aduse la Erfurt pentru a înrădăcina mai profund credința creștină în această regiune.

Ce au în comun acești sfinți? Cum putem descrie și face rodnic pentru noi aspectul deosebit al vieții lor? Da, sfinții ne arată că este posibil și că este bine să trăim în mod radical raportul cu Dumnezeu, să-l punem pe Dumnezeu pe primul loc și nu ca o realitate printre celelalte. Sfinții ne fac evident faptul că Dumnezeu cel dintâi s-a îndreptat spre noi, în Isus Cristos s-a manifestat și ni se manifestă nouă. Cristos ne vine în întâmpinare, vorbește fiecăruia și îl invită la urmarea Lui. Această posibilitate sfinții au valorizat-o, s-au îndreptat, ca să spunem așa, din interiorul lor spre El – în dialogul rugăciunii – și de la El au primit lumina care le-a deschis viața adevărată.

Credința este mereu chiar și esențialmente un crez împreună cu alții. Faptul de a putea crede îl datorez înainte de toate lui Dumnezeu care mi se adresează și, ca să spunem așa, „aprinde” credința mea. Dar foarte concret datorez credința mea și celor care sunt aproape de mine și care au crezut înaintea mea și cred împreună cu mine. Acest „cu”, fără de care nu poate exista nici o credință personală, este Biserica. Și această Biserică nu se oprește în fața frontierelor țărilor, o demonstrează naționalitățile sfinților menționați de mine puțin mai înainte: Ungaria, Anglia, Irlanda și Italia. Aici se evidențiază cât de important este schimbul spiritual care se răspândește prin întreaga Biserică universală. Dacă noi ne deschidem la toată credința în toată istoria și în mărturiile sale în toată Biserica, atunci credința catolică are un viitor și ca forță publică în Germania. În același timp figurile sfinților pe care le-am amintit ne arată marea rodnicie a unei vieți sfinte, a acestei iubiri radicale față de Dumnezeu și față de aproapele. Sfinții, chiar dacă sunt numai puțini, schimbă lumea.

Astfel schimbările politice din anul 1989 în țara voastră nu erau motivate numai de dorința de bunăstare și de libertate de mișcare, ci, în mod decisiv, și de dorința de adevăr. Această dorință a fost ținută trează, printre altele, de persoane care erau totalmente în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui și erau dispuse să-și sacrifice propria viață. Ei și sfinții amintiți ne dau curajul de a scoate profit din noua situație. Nu vrem să ne ascundem într-o credință numai privată, ci vrem să gestionăm în mod responsabil libertatea dobândită. Asemenea sfinților Kilian, Bonifaciu, Adelar, Eoban și Elisabeta de Turingia vrem să mergem în întâmpinarea concetățenilor noștri ca niște creștini și să-i invităm să descopere cu noi plinătatea Veștii Bune. Atunci ne vom asemăna cu vestitul clopot al Domului din Erfurt care poartă numele de „Glorios”. El este considerat cel mai mare clopot medieval din lume, în oscilație liberă. Este un semn viu al înrădăcinării noastre profunde în tradiția creștină, dar și o chemare de a porni la drum și de a ne angaja în misiune. Va suna și astăzi la sfârșitul Liturghiei solemne. Fie ca el să ne stimuleze atunci să facem vizibilă și auzibilă – după exemplul sfinților – mărturia lui Cristos, să facă auzibilă și vizibilă gloria lui Dumnezeu și, în felul acesta, să trăim într-o lume în care Dumnezeu este prezent și face viața frumoasă și bogată în semnificație. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.09.2011
Publicarea pe acest sit: 24.09.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns