Predica Papei la Liturghia din Bangui

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din Catedrala din Bangui
cu deschiderea Porții Sfinte
duminică, 29 noiembrie 2015

În această primă duminică din Advent, timp liturgic al așteptării Mântuitorului și simbol al speranței creștine, Dumnezeu a condus pașii mei până la voi, pe acest ținut, în timp ce Biserica universală se pregătește să inaugureze Anul Jubiliar al Milostivirii, pe care noi astăzi, aici, l-am început. Și sunt deosebit de bucuros că vizita mea pastorală coincide cu deschiderea acestui An Jubiliar în țara voastră. Pornind de la această catedrală, cu inima și gândul aș vrea să ajung cu afect la toți preoții, consacrații, lucrătorii pastorali din această țară, uniți în mod spiritual cu noi în acest moment. Prin intermediul vostru, aș vrea să salut și pe toți centrafricanii, pe bolnavi, persoanele bătrâne, pe cei răniți de viață. Unii dintre ei poate că sunt disperați și nu mai au nici măcar forța de a acționa, și așteaptă numai o pomană, pomana pâinii, pomana dreptății, pomana unui gest de atenție și de bunătate. Și noi toți așteptăm harul, pomana păcii.

Dar precum apostolii Petru și Ioan care urcau la templu și care nu aveau nici aur nici argint ca să-i dea paraliticului nevoiaș, vin să le ofer lor forța și puterea lui Dumnezeu care îl vindecă pe om, îl fac să se ridice din nou și îl fac capabil să înceapă o viață nouă, „trecând pe malul celălalt” (cf. Lc 8,22).

Isus nu ne trimite singuri pe malul celălalt, ci ne invită mai degrabă să facem traversarea împreună cu El, răspunzând, fiecare, la o vocație specifică. De aceea trebuie să fim conștienți că această trecere pe malul celălalt nu se poate face decât cu El, eliberându-ne de concepțiile despre familie și despre sânge care despart, pentru a construi o Biserică-Familie a lui Dumnezeu, deschisă tuturor, care se îngrijește de cei care au mai mare nevoie. Asta presupune apropierea de frații noștri și de surorile noastre, asta implică un spirit de comuniune. Nu este înainte de toate o chestiune de mijloace financiare; este suficient în realitate a împărtăși viața poporului lui Dumnezeu, dând cont de speranța care este în noi (cf. 1Pt 3,15), fiind martori ai milostivirii infinite a lui Dumnezeu care, așa cum subliniază Psalmul responsorial din această duminică, „este bun [și] le arată păcătoșilor calea dreaptă” (Ps 24,8). Isus ne învață că Tatăl ceresc „face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni” (Mt 5,45). După ce am trăit noi înșine experiența iertării, trebuie să iertăm. Iată vocația noastră fundamentală: „Așadar, fiți desăvârșiți după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Una dintre exigențele esențiale ale acestei vocații la desăvârșire este iubirea față de dușmani, care ne pregătește înainte împotriva ispitei răzbunării și împotriva vârtejului represaliilor fără de sfârșit. Isus a ținut să insiste asupra acestui aspect deosebit al mărturiei creștine (cf. Mt 5,46-47). Așadar, lucrătorii de evanghelizare trebuie să fie înainte de toate artizani ai iertării, specialiști ai reconcilierii, experți ai milostivirii. În felul acesta putem să-i ajutăm pe frații noștri și pe surorile noastre să „treacă pe malul celălalt”, revelându-le secretul forței noastre, al speranței noastre, al bucuriei noastre care au izvorul lor în Dumnezeu, pentru că sunt întemeiate pe certitudinea că El se află în barcă împreună cu noi. Așa cum a făcut cu apostolii în momentul înmulțirii pâinilor, Domnul ne încredințează nouă darurile sale pentru ca să mergem să le împărțim pretutindeni, proclamând cuvântul său care asigură: „Iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus cu privire la casa lui Israel și cu privire la casa lui Iuda!” (Ier 33,14).

În textele liturgice din această duminică putem descoperi câteva caracteristici ale acestei mântuiri a lui Dumnezeu anunțate, care se prezintă ca tot atâtea puncte de referință pentru a ne conduce în misiunea noastră. Înainte de toate, fericirea promisă de Dumnezeu este anunțată în termeni de dreptate. Adventul este timpul pentru a pregăti inimile noastre cu scopul de a-l putea primi pe Mântuitorul, adică pe singurul Drept și singurul Judecător capabil să rezerve fiecăruia soarta pe care o merită. Aici ca și în altă parte, atâtor bărbați și femei le este sete de respect, de dreptate, de egalitate, fără a vedea la orizont semne pozitive. Acestora, El vine să le ofere darul dreptății sale (cf. Ier 33,15). Vine să fecundeze istoriile noastre personale și colective, speranțele noastre dezamăgite și dorințele noastre sterile. Și ne trimite să vestim, mai ales celor care sunt asupriți de cei puternici din această lume, precum și celor care sunt striviți sub greutatea păcatelor lor: „Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în siguranță. Acesta este numele cu care va fi chemat: «Domnul este dreptatea noastră»” (Ier 33,16). Da, Dumnezeu este Dreptate! Iată pentru ce noi, creștinii, suntem chemați să fim în lume artizanii unei păci întemeiate pe dreptate.

Mântuirea lui Dumnezeu așteptată are de asemenea gustul iubirii. De fapt, pregătindu-ne pentru misterul Crăciunului, noi ne însușim din nou drumul poporului lui Dumnezeu pentru a-l primi pe Fiul venit să ne reveleze că Dumnezeu nu este numai Dreptate ci este înainte de toate și Iubire (cf. 1In 4,8). Pretutindeni, chiar și mai ales acolo unde domnesc violența, ura, nedreptatea și persecuția, creștinii sunt chemați să dea mărturie despre acest Dumnezeu care este Iubire. Încurajându-i pe preoți, persoanele consacrate și pe laici care, în această țară, trăiesc uneori până la eroism virtuțile creștine, eu recunosc că distanța care ne separă de idealul așa de exigent al mărturiei creștine este uneori mare. Iată pentru ce îmi însușesc sub formă de rugăciune acele cuvinte ale sfântului Paul: „pe voi să vă facă Domnul să creșteți și să prisosiți în iubire unii față de alții și față de toți, așa cum suntem noi față de voi” (1Tes 3,12). În această privință, mărturia păgânilor cu privire la creștinii din Biserica primară trebuie să rămână prezentă pentru orizontul nostru ca un far: „Vedeți cum se iubesc, se iubesc cu adevărat” (Tertulian, Apologeticul, 39, 7).

În sfârșit, mântuirea lui Dumnezeu anunțată are caracterul unei puteri invincibile care va învinge peste toate. De fapt, după ce le-a vestit discipolilor săi semnele teribile care vor preceda venirea sa, Isus încheie: „Când vor începe să se întâmple acestea, întăriți-vă și ridicați-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!” (Lc 21,28). Și dacă sfântul Paul vorbește despre o iubire „care crește și prisosește”, este pentru că mărturia creștină trebuie să reflecteze această forță irezistibilă despre care este vorba în Evanghelie. Așadar și în mijlocul tulburărilor nemaiauzite Isus vrea să arate marea sa putere, gloria sa incomparabilă (cf. Lc 21,27) și puterea iubirii care nu se retrage în fața a nimic, nici în fața cerurilor tulburate, nici în fața pământului în flăcări, nici în fața mării înfuriate. Dumnezeu este mai puternic și mai tare decât totul. Această convingere dă celui care crede seninătate, curaj și forța de a persevera în bine în fața celor mai rele adversități. Chiar și atunci când forțele răului se dezlănțuie, creștinii trebuie să răspundă la apel, având capul ridicat, gata să rezistăm în această bătălie în care Dumnezeu va avea ultimul cuvânt. Și acest cuvânt va fi de iubire și de pace!

Tuturor celor care folosesc pe nedrept armele acestei lumi, eu lansez un apel: depuneți aceste instrumente ale morții; înarmați-vă mai degrabă cu dreptate, cu iubire și cu milostivire, autentice garanții ale păcii. Discipoli ai lui Cristos, preoți, călugări, călugărițe sau laici angajați în această țară cu nume așa de sugestiv, situată în inima Africii și care este chemată să-l descopere pe Domnul ca adevărat Centru a tot ceea ce este bun, vocația voastră este să întrupați inima lui Dumnezeu în mijlocul concetățenilor voștri. Fie ca Domnul să ne facă pe toți „tari… și fără prihană în sfințenie înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus împreună cu toți sfinții săi” (1Tes 3,13). Reconciliere, iertare, iubire și pace! Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.11.2015
Publicarea pe acest sit: 30.11.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns