Predica Papei la Liturghia de pe aeroportul din Freiburg im Breisgau

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia celebrată pe aeroportul
din Freiburg im Breisgau
duminică, 25 septembrie 2011

Iubiți frați și surori,

Pentru mine este emoționant să celebrez aici Euharistia, mulțumirea, cu atâția oameni veniți din diferite părți ale Germaniei și din țările vecine. Vrem să îndreptăm mulțumirea noastră mai ales către Dumnezeu, în care trăim, ne mișcăm și suntem (cf. Fap 17,28). Dar aș vrea să vă mulțumesc și vouă tuturor pentru rugăciunea voastră în favoarea succesorului lui Petru, pentru ca el să poată continua să-și desfășoare slujirea sa cu bucurie și speranță încrezătoare și să-i întărească pe frați în credință.

„O, Dumnezeule, care îți arăți atotputernicia mai ales prin milă și iertare…”, am spus în rugăciunea zilei. În prima lectură am ascultat cum Dumnezeu în istoria Israelului a manifestat puterea milostivirii sale. Experiența exilului babilonian a făcut ca poporul să cadă într-o profundă criză de credință: de ce a venit această nenorocire? Oare Dumnezeu nu era cu adevărat puternic?

Există teologi care, în fața tuturor lucrurilor teribile care au loc astăzi în lume, spun că Dumnezeu nu poate deloc să fie atotputernic. În fața acestor lucruri noi îl mărturisim pe Dumnezeu, Atotputernicul, Creatorul cerului și al pământului. Și noi suntem fericiți și recunoscători că El este atotputernic. Însă, în același timp, trebuie să ne dăm seama că El exercită puterea sa în manieră diferită de cum suntem obișnuiți să facem noi oamenii. El însuși a pus o limită puterii sale, recunoscând libertatea creaturilor sale. Noi suntem fericiți și recunoscători pentru darul libertății. Totuși, atunci când vedem lucruri teribile care au loc din cauza ei, ne înspăimântăm. Să ne încredem în Dumnezeu, a cărui putere se manifestă mai ales prin milă și prin iertare. Dorește mântuirea noastră, mântuirea mea, mântuirea fiecăruia. Mereu și mai ales în timpuri de pericol și de schimbare radicală. El este aproape de noi și inima sa se înduioșează pentru noi, se apleacă asupra noastră. Pentru ca puterea milostivirii sale să poată atinge inimile noastre, este nevoie de deschiderea spre El, este nevoie de disponibilitatea liberă de a abandona răul, de a ne ridica din indiferență și de a da spațiu Cuvântului său. Dumnezeu respectă libertatea noastră. El nu ne constrânge. El așteaptă „da”-ul nostru și-l cerșește, ca să spunem așa.

În Evanghelie Isus reia această temă fundamentală din predica profetică. Relatează parabola celor doi fii care sunt invitați de tatăl să lucreze în vie. Primul fiu a răspuns: „«Nu vreau», dar apoi i-a părut rău și s-a dus” (Mt 21,29). În schimb celălalt i-a spus tatălui: „«Eu mă duc, Doamne», dar nu s-a dus” (Mt 21,30). La întrebarea lui Isus, cine dintre cei doi a împlinit voința tatălui, ascultătorii au răspuns pe bună dreptate: „Primul” (Mt 21,31). Mesajul parabolei este clar: nu contează cuvintele, ci acțiunea, acțiunile de convertire și de credință. Isus – am auzit – adresează acest mesaj marilor preoți și bătrânilor poporului lui Israel, adică experților în religie din poporul său. Ei mai întâi spun „da” la voința lui Dumnezeu. Însă religiozitatea lor devine rutină și Dumnezeu nu-i mai neliniștește. Pentru aceasta simt mesajul lui Ioan Botezătorul și mesajul lui Isus ca un deranj. Astfel, Domnul încheie parabola cu niște cuvinte drastice: „Vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptății, dar nu l-ați crezut, însă vameșii și desfrânatele l-au crezut. Voi însă deși ați văzut, nici măcar după aceea nu v-ați convertit și nu l-ați crezut” (Mt 21,31-32). Tradusă în limbajul timpului, afirmația ar putea să sune mai mult sau mai puțin așa: agnostici, care din cauza problemei despre Dumnezeu nu găsesc pace; persoane care suferă din cauza păcatelor lor și au dorința după o inimă curată sunt mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu decât sunt credincioșii de rutina cu care văd de acum în Biserică numai aparatul, fără ca inima lor să fie atinsă de acesta, de credință.

Astfel, cuvântul trebuie să ne facă să reflectăm mult, ba chiar trebuie să ne zdruncine pe noi toți. Însă asta nu înseamnă deloc că toți cei care trăiesc în Biserică și lucrează pentru ea trebuie să fie evaluați ca îndepărtați de Isus și de Împărăția lui Dumnezeu. Categoric nu! Nu, mai degrabă acesta este momentul pentru a spune un cuvânt de profundă recunoștință atâtor colaboratori angajați și voluntari, fără de care viața în parohii și în întreaga Biserică ar fi inimaginabilă. Biserica din Germania are multe instituții sociale și caritative în care iubirea față de aproapele este exercitat într-o formă eficace și din punct de vedere social și până la marginile pământului. Tuturor celor care se angajează în Caritas sau în alte organizații, sau care pun cu generozitate la dispoziție timpul lor și forțele lor pentru sarcini de voluntariat în Biserică, aș vrea să le exprim, în acest moment, recunoștința mea și aprecierea mea. Această slujire cere înainte de toate o competență obiectivă și profesională. Însă în spiritul învățăturii lui Isus este nevoie de mai mult: inima deschisă, care se lasă atinsă de iubirea lui Cristos și astfel dă aproapelui, care are nevoie de noi, mai mult decât o slujire tehnică: iubirea în care celuilalt se face vizibil Dumnezeul care iubește, Cristos. Așadar să ne întrebăm, pornind și de la Evanghelia de astăzi: cum este raportul meu personal cu Dumnezeu, în rugăciune, în participarea la Liturghia duminicală, în aprofundarea credinței prin meditarea Sfintei Scripturi și prin studierea Catehismului Bisericii Catolice? Dragi prieteni, reînnoirea Bisericii, în ultimă analiză, poate să se realizeze numai prin disponibilitatea la convertire și printr-o credință reînnoită.

În Evanghelia din această duminică – am văzut – se vorbește despre doi fii, în spatele cărora se află însă, în mod misterios, un al treilea. Primul fiu spune da, dar nu face ceea ce i-a fost poruncit. Al doilea fiu spune nu, dar după aceea împlinește voința tatălui. Al treilea fiu spune „da” și face și ceea ce îi este poruncit. Acest al treilea fiu este Fiul unul născut al lui Dumnezeu, Isus Cristos, care ne-a adunat pe toți aici. Isus, intrând în lume, a spus: „Iată, vin […] ca să fac voința ta, Dumnezeule” (Evr 10,7). Acest „da” El nu numai că l-a rostit, ci l-a împlinit și l-a îndurat până în moarte. În imnul cristologic din lectura a doua se spune: „El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat de sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce” (Fil 2,6-8). În umilință și ascultare, Isus a împlinit voința Tatălui, a murit pe cruce pentru frații săi și pentru surorile sale – pentru noi – și ne-a răscumpărat de mândria și încăpățânarea noastră. Să-i mulțumim pentru jertfa sa, să ne plecăm genunchiul în fața Numelui său și să proclamăm împreună cu discipolii din prima generație: „Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,10).

Viața creștină trebuie să se măsoare încontinuu după Cristos: „Să aveți în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5), scrie sfântul Paul în introducerea la imnul cristologic. Și câteva versete mai înainte el deja ne îndeamnă: „Deci dacă este o încurajare în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune în duh, dacă este o simțire și îndurare, faceți-mi bucuria deplină: să gândiți la fel, să aveți aceeași iubire, aceeași simțire, un singur cuget” (Fil 2,1-2). Așa cum Cristos era unit totalmente cu Tatăl și ascultător față de El, tot așa discipolii săi trebuie să asculte de Dumnezeu și să aibă una și aceeași simțire între ei. Dragi prieteni, cu Paul îndrăznesc să vă îndemn: faceți-mi bucuria deplină fiind uniți trainic în Cristos! Biserica din Germania va depăși marile provocări din prezent și din viitor și va rămâne plămadă în societate dacă preoții, persoanele consacrate și laicii care cred în Cristos, în fidelitate față de propria vocație specifică, colaborează în unitate, dacă parohiile, comunitățile și mișcările se susțin și se îmbogățesc reciproc; dacă cei botezați și miruiți, în unire cu episcopul, țin sus flacăra unei credințe nealterate și lasă să lumineze din ea bogatele lor cunoștințe și capacități. Biserica din Germania va continua să fie o binecuvântare pentru comunitatea catolică mondială dacă rămâne unită în mod fidel unită cu succesorii sfântului Petru și ai apostolilor, dacă se îngrijește în multiple moduri de colaborarea cu țările de misiune și se lasă și „contagiată” în aceasta de bucuria în credință a Bisericilor tinere.

Cu îndemnul la unitate Paul leagă chemarea la umilință. El spune: „Să nu faceți nimic din duh de ceartă sau din laudă deșartă, ci, cu umilință fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine, fără ca cineva dintre voi să caute numai ale sale, ci și ale altora” (Fil 2,3-4). Existența creștină este o pro-existență: un a fi pentru celălalt, o angajare umilă pentru aproapele și pentru binele comun. Dragi credincioși, umilința este o virtute care în lumea de astăzi și, în general, din toate timpurile nu se bucură de mare stimă. Însă discipolii Domnului știu că această virtute este, ca să spunem așa, uleiul care face rodnice procesele de dialog, posibilă colaborarea și cordială unitatea. Humilitas, cuvântul latinesc pentru „umilință”, are de-a face cu humus, adică aderența la pământ, la realitate. Persoanele umile stau cu ambele picioare pe pământ. Însă mai ales îl ascultă pe Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu, care reînnoiește fără încetare Biserică și pe fiecare membru al ei.

Să-i cerem lui Dumnezeu curajul și umilința de a merge pe calea credinței, de a lua din bogăția milostivirii sale și de a avea privirea îndreptată spre Cristos, Cuvântul care face noi toate lucrurile, care pentru noi este „calea, adevărul și viața” (In 14,6), care este viitorul nostru. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.09.2011
Publicarea pe acest sit: 25.09.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns