Predica Papei la Liturghia de la granița dintre Mexic și SUA

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de la granița dintre Mexic și SUA
Ciudad Juárez, 17 februarie 2016

Gloria lui Dumnezeu este viața omului: așa spunea sfântul Irineu în secolul al II-lea, expresie care continuă să răsune în inima Bisericii. Gloria Tatălui este viața fiilor săi. Nu există glorie mai mare pentru un tată decât să vadă realizarea fiilor săi; nu există satisfacție mai mare decât să-i vadă mergând înainte, să vadă crescând și dezvoltându-se. Atestă asta prima lectură pe care am ascultat-o. Ninive: o mare cetate care se autodistrugea, rod al asupririi și al degradării, al violenței și al nedreptății. Marea capitală avea zilele numărate, pentru că nu era sustenabilă violența generată în ea însăși. Și aici intră în scenă Domnul mișcând inima lui Iona, intră în scenă Tatăl invitându-l și trimițându-l pe mesagerul său. Iona este chemat pentru a primi o misiune. Mergi, îi spune, centru că „încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă” (Iona 3,4). Mergi, ajută-i să înțeleagă că prin acest mod de a se comporta, de a se reglementa, de a se organiză ei generează numai moarte și distrugere, suferință și asuprire. Arată-le că nu există viață pentru nimeni, nici pentru rege nici pentru supus, nici pentru câmpii nici pentru animale. Mergi și vestește că s-au obișnuit așa de mult cu degradarea încât au pierdut sensibilitatea în fața durerii. Mergi și spune-le că nedreptatea a pus stăpânire pe privirea lor. Pentru asta Iona pleacă! Dumnezeu îl trimite să scoată în evidență ceea ce se întâmpla, îl trimită să trezească un popor beat de sine însuși.

Și în aceste text ne aflăm în fața misterului milostivirii divine. Milostivirea alungă mereu răutatea, luând foarte în serios ființa umană. Face mereu apel la bunătatea fiecărei persoane, chiar dacă este adormită, anesteziată. Departe de a elimina, cum pretindem sau vrem să facem noi de multe ori, milostivirea se apropie de fiecare situație pentru a o transforma din interior. Acesta este propriu-zis misterul milostivirii divine. Se apropie și invită la convertire, invită la căință; invită să se vadă dauna care se provoacă la toate nivelele. Milostivirea intră mereu în rău pentru a-l transforma. Misterul lui Dumnezeu Tatăl nostru: îl trimite pe Fiul său, care intră în rău, se face păcat pentru a transforma răul. Aceasta este milostivirea sa.

Regele a ascultat, locuitorii cetății au reacționat și s-a decretat căința. Milostivirea lui Dumnezeu a intrat în inimă revelând și manifestând ceea ce este certitudinea noastră și speranța noastră: există mereu posibilitatea de a ne schimba, avem timp pentru a reacționa și a transforma, a modifica și a schimba, a converti ceea ce ne distruge ca popor, ceea ce ne degradează ca umanitate. Milostivirea ne încurajează să privim prezentul și să avem încredere în ceea ce este sănătos și bun ascuns în fiecare inimă. Milostivirea lui Dumnezeu este scutul nostru și tăria noastră.

Iona a ajutat să se vadă, a ajutat să se conștientizeze. Imediat după aceea, chemarea sa găsește bărbați și femei capabili să se căiască, să plângă. Să plângă pentru nedreptate, să plângă pentru degradare, să plângă pentru asuprire. Sunt lacrimile care pot deschide calea spre transformare; sunt lacrimile care pot să înmoaie inima, sunt lacrimile care pot să purifice privirea și să ajute la vederea vârtejului de păcat în care de multe ori suntem cufundați. Sunt lacrimile care reușesc să sensibilizeze privirea și atitudinea împietrită și în special adormită în fața suferinței celorlalți. Sunt lacrimile care pot genera o ruptură capabilă să ne deschidă la convertire. Așa i s-a întâmplat lui Petru după ce l-a tăgăduit pe Isus: a plâns și lacrimile i-au deschis inima.

Acest cuvânt să răsune cu putere astăzi în mijlocul nostru; acest cuvânt este glasul care strigă în pustiu și ne invită la convertire. În acest an al milostivirii, vreau cu voi, în acest loc să implorăm milostivirea divină, vreau să cer cu voi darul lacrimilor, darul convertirii.

Aici la Ciudad Juárez, ca în alte zone de frontieră, se concentrează mii de migranți din America Centrală și din alte țări, fără a-i uita pe atâția mexicani care încearcă și ei să treacă „de partea cealaltă”. O trecere, un drum încărcat de nedreptăți teribile: făcuți sclavi, sechestrați, supuși extorcării, mulți frați ai noștri sunt obiect de comerț al traficului uman, al traficului de persoane.

Nu putem nega criza umanitară care în ultimii ani a însemnat migrația a mii de persoane, fie cu trenul, fie pe autostradă, fie și pe jos străbătând sute de kilometri prin munți, pustiuri, drumuri neospitaliere. Această tragedie umană pe care o reprezintă migrația forțată, în ziua de astăzi este un fenomen global. Această criză, care se poate măsura în cifre, noi vrem s-o măsurăm cu nume, istorii, familii. Sunt frați și surori care pleacă împinși de sărăcie și de violență, de traficul de droguri și de crima organizată. În fața atâtor goluri legale, se întinde un năvod care capturează și distruge mereu pe cei mai săraci. Nu numai că îndură sărăcia, dar trebuie să pătimească și toate aceste forme de violență. Nedreptate care se radicalizează în cei tineri: ei, ca o carne de tăiat, sunt persecutați și amenințați când încearcă să iasă din vârtejul violenței și din iadul drogurilor. Și ce să spunem despre atâtea femeia cărora le-au smuls pe nedrept viața?

Să cerem de la Dumnezeul nostru darul convertirii, darul lacrimilor; să-i cerem ca să putem avea inima deschisă ca ninivitenii la apelul său în fața suferindă a atâtor bărbați și femei. Să nu mai fie moarte și exploatare! Există mereu timp pentru a schimba, există mereu o cale de ieșire și există mereu o oportunitate, există mereu timp pentru a implora milostivirea Tatălui.

Așa cum s-a întâmplat în timpul lui Iona, și astăzi să pariem pe convertire; există semne care devin lumină pe drum și vestire de mântuire. Știu despre munca atâtor organizații din societatea civilă în favoarea drepturilor migranților. Știu și despre munca desfășurată de atâtea surori călugărițe, de călugări și preoți, de laici care se dedică în însoțirea și în apărarea vieții. Dau ajutor în linia întâi riscând de multe ori propria viață. Cu viața lor sunt profeți ai milostivirii, sunt inima înțelegătoare și picioarele însoțitoare ale Bisericii care își deschide brațele și susține.

Este timp de convertire, este timp de mântuire, este timp de milostivire. De aceea să spunem, împreună cu suferința atâtor fețe: „prin compasiunea și milostivirea ta imensă, Doamne, ai milă de noi… purifică-ne de păcatele noastre și creează în noi o inimă curată, un duh nou” (cf. Ps 50/51,3.4.12).

Și în acest moment doresc să salut de aici și pe dragii noștri frați și surori care ne însoțesc în același timp din cealaltă parte a frontierei. În special pe cei care s-au adunat pe stadionul de la Universitatea din El Paso, cunoscut ca „Son Bowl”, sub conducerea episcopului lor, mons. Mark Seitz. Grație ajutorului tehnologiei, putem să ne rugăm, să cântăm și să celebrăm împreună iubirea milostivă pe care ne-o dă Domnului și pe care nicio frontieră nu ne va putea împiedica s-o împărtășim. Mulțumesc, frați și surori din El Paso, pentru că ne faceți să ne simțim o singură familie și una și aceeași comunitate creștină.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.02.2016
Publicarea pe acest sit: 19.02.2016
Etichete: , ,

Comments are closed