Predica Papei la Liturghia de la Aparecida

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Sfânta Liturghie celebrată în bazilica
Sanctuarului Stăpânei Noastre de la Aparecida
miercuri, 24 iulie 2013

Domnule Cardinal,
Venerați frați întru Episcopat și întru Preoție,
Iubiți frați și surori!

Câtă bucurie îmi dă să vin la casa Mamei fiecărui brazilian, sanctuarul Stăpânei Noastre de la Aparecida! În ziua de după alegerea mea ca episcop de Roma, am vizitat Bazilica „Santa Maria Maggiore” din Roma, pentru a încredința sfintei Fecioare Maria slujirea mea. Astăzi am voit să vin aici pentru a cere Mariei, mama noastră, rezultatul bun al Zilei Mondiale a Tineretului și să pun la picioarele ei viața poporului latino-american.

Aș vrea să vă spun înainte de toate un lucru. În acest sanctuar, unde în urmă cu șase ani s-a ținut a V-a Conferință Generală a Episcopatului din America Latină și din Caraibe, a avut loc un fapt foarte frumos de care am putut să-mi dau seama personal: să văd cum episcopii – care au lucrat asupra temei întâlnirii cu Cristos, uceniciei și misiunii – se simțeau încurajați, însoțiți și, într-un anumit sens, inspirați de miile de pelerini care veneau în fiecare zi să încredințeze viața lor sfintei Fecioare Maria: acea Conferință a fost un mare moment al Bisericii. Și, de fapt, se poate spune că Documentul de la Aparecida s-a născut tocmai din această împletire dintre lucrările păstorilor și credința simplă a pelerinilor, sub ocrotirea maternă a Mariei. Biserica, atunci când îl caută pe Cristos bate mereu la această casă a Mamei și cere: „Arată-ni-l pe Isus!”. De la Ea se învață adevărata ucenicie. Și iată pentru ce Biserica merge în misiune mereu pe urma Mariei.

Astăzi, privind la Ziua Mondială a Tineretului care m-a adus în Brazilia, vin și eu să bat la ușa casei Mariei – care l-a iubit și l-a educat pe Isus – pentru ca să ne ajute pe noi toți, păstorii poporului lui Dumnezeu, părinții și educatorii, să transmitem tinerilor noștri valorile care să-i facă artizani ai unei națiuni și ai unei lumi mai drepte, solidare și fraterne. Pentru aceasta, aș vrea să amintesc trei atitudini simple, trei atitudini simple: a menține speranța, a ne lăsa surprinși de Dumnezeu și a trăi în bucurie.

1. A menține speranța. Lectura a doua de la Liturghie prezintă o scenă dramatică: o femeie – figură a Mariei și a Bisericii – este persecutată de un balaur – diavolul – care vrea să-i devoreze copilul. Însă scena nu este de moarte, ci de viață, pentru că Dumnezeu intervine și salvează pruncul (cf. Ap 12,13a.15-16a). Câte dificultăți există în viața fiecăruia, în lumea noastră, în comunitățile noastre, dar oricât de mari ar putea să apară, Dumnezeu nu lasă niciodată ca să fim scufundați de ele. În fața descurajării care ar putea să existe în viață, în cel care lucrează la evanghelizare sau în cel care se străduiește să trăiască credința ca tată și mamă de familie, aș vrea să spun cu putere: să aveți mereu în inimă această certitudine: Dumnezeu merge alături de voi, în nici un moment nu vă abandonează! Să nu pierdem niciodată speranța! Să n-o stingem niciodată în inima noastră! „Balaurul”, răul, există în istoria noastră, dar nu este el cel mai puternic. Cel mai puternic este Dumnezeu și Dumnezeu este speranța noastră! Este adevărat că astăzi cam toți și chiar și tinerii noștri simt fascinația atâtor idoli care se pun în locul lui Dumnezeu și par să dea speranță: banii, succesul, puterea, plăcerea. Adesea un sentiment de singurătate și de gol își croiește drum în inima multora și conduce la căutarea de compensații, de acești idoli trecători. Iubiți frați și surori, să fim lumini de speranță! Să avem o privire pozitivă asupra realității! Să încurajăm generozitatea care îi caracterizează pe tineri, să-i însoțim să devină protagoniști ai construirii unei lumi mai bune: sunt un motor puternic pentru Biserică și pentru societate. Nu au nevoie numai de lucruri, au nevoie mai ales ca să le fie propuse acele valori imateriale care sunt inima spirituală a unui popor, memoria unui popor. În acest sanctuar, care face parte din memoria Braziliei, le putem aproape citi: spiritualitate, generozitate, solidaritate, perseverență, fraternitate, bucurie; sunt valori care își află rădăcina lor cea mai profundă în credința creștină.

2. A doua atitudine: a ne lăsa surprinși de Dumnezeu. Cine este bărbat, femeie de speranță – marea speranță pe care ne-o dă credința – știe că, și în mijlocul dificultăților, Dumnezeu acționează și ne surprinde. Istoria acestui sanctuar este un exemplu: trei pescari, după o zi în zadar, fără a reuși să prindă pești, în apele din Rio Parnaiba, găsesc ceva neașteptat: o imagine a Stăpânei Noastre a Zămislirii. Cine și-ar fi imaginat că locul unei pescuiri nerodnice avea să devină locul în care toți brazilienii pot să se simtă fii ai uneia și aceleiași Mame? Dumnezeu mereu uimește, ca vinul nou în Evanghelia pe care am ascultat-o. Dumnezeu rezervă mereu pentru noi ceea ce este mai bun. Dar cere ca noi să ne lăsăm surprinși de iubirea sa, să primim surprizele sale. Să ne încredem în Dumnezeu! Departe de El, vinul bucuriei, vinul speranței, se epuizează. Dacă ne apropiem de El, dacă rămânem cu El, ceea ce pare apă rece, ceea ce este dificultate, ceea ce este păcat, se transformă în vin nou de prietenie cu El.

3. A treia atitudine: a trăi în bucurie. Dragi prieteni, dacă umblăm în speranță, lăsându-se surprinși de vinul nou pe care ni-l oferă Isus, în inima noastră este bucurie și nu putem decât să fim martori ai acestei bucurii. Creștinul este bucuros, nu este niciodată trist. Dumnezeu ne însoțește. Avem o Mamă care mereu mijlocește pentru viața fiilor săi, pentru noi, ca regina Estera în prima lectură (cf. Est 5,3). Isus ne-a arătat că fața lui Dumnezeu este aceea a unui Tată care ne iubește. Păcatul și moartea au fost înfrânte. Creștinul nu poate să fie pesimist! Nu are fața celui care pare să se afle într-un doliu perpetuu. Dacă suntem cu adevărat îndrăgostiți de Cristos și simțim cât de mult de iubește, inima noastră se va „înflăcăra” de o așa bucurie care îi va contagia pe cei care trăiesc lângă noi. Așa cum spunea Benedict al XVI-lea, aici, în acest sanctuar: „Discipolul este conștient că fără Cristos nu există lumină, nu există speranță, nu există iubire, nu există viitor” (Discurs inaugural al Conferinței de la Aparecida [13 mai 2007]: Insegnamenti III/1 [2007], p. 861).

Dragi prieteni, am venit să batem la ușa casei Mariei. Ea ne-a deschis, ne-a lăsat să intrăm și ni-l arată pe Fiul său. Acum Ea ne cere: „Faceți tot ceea ce vă va spune!” (In 2,5). Da, Mamă, noi ne angajăm să facem ceea ce ne va spune Isus! Și vom face asta cu speranță, încrezători în surprizele lui Dumnezeu și plini de bucurie. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.07.2013
Publicarea pe acest sit: 25.07.2013
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns