Predica Papei la Liturghia Cuvântului de pe plaja Copacabana

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia Cuvântului de pe plaja Copacabana
joi, 25 iulie 2013

Prieteni tineri,

„Ce bine ne este nouă aici!”: a exclamat Petru, după ce l-a văzut pe Domnul Isus transfigurat, îmbrăcat în glorie. Putem repeta și noi aceste cuvinte? Eu cred că da, deoarece pentru noi toți, astăzi, este bine să fim aici împreună în jurul lui Isus! El e cel care ne primește și se face prezent în mijlocul nostru, aici la Rio. Și în Evanghelie am ascultat și cuvintele lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!” (Lc 9,35). Așadar, dacă, pe de o parte, Isus e cel care ne primește, pe de altă parte, și noi vrem să-l primim, să ascultăm cuvântul său pentru că tocmai primindu-l pe Isus Cristos, Cuvânt întrupat, Duhul Sfânt ne transformă, luminează drumul viitorului și face să crească în noi aripile speranței pentru a merge cu bucurie (cf. Scrisoarea enciclică Lumen fidei, 7).

Dar ce anume putem să facem? „Bota fé – pune credință”. Crucea Zilei Mondiale a Tineretului a strigat aceste cuvinte de-a lungul întregului său pelerinaj prin Brazilia. „Pune credință„: ce înseamnă? Atunci când se pregătește o mâncare bună și vezi că lipsește sarea, atunci tu „pui” sare; lipsește uleiul, atunci tu „pui” ulei… „A pune”, adică a așeza, a vărsa. Așa este și în viața noastră, dragi tineri: dacă vrem ca ea să aibă într-adevăr sens și plinătate, așa cum voi înșivă doriți și meritați, spun fiecăruia dintre voi: „pune credință” și viața va avea un gust nou, viața va avea o busolă care indică direcția; „pune speranță” și fiecare zi a ta va fi luminată și orizontul tău nu va mai fi întunecat, ci luminos; „pune iubire” și existența ta va fi ca o casă construită pe stâncă, drumul tău va fi bucuros, pentru că vei întâlni atâția prieteni care merg cu tine. Pune credință, pune speranță, pune iubire! Cu toții uniți: „pune credință„, „pune speranță„, „pune iubire„.

Dar cine ne poate dărui toate acestea? În Evanghelie auzim răspunsul: Cristos. „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!”. Isus ni-l aduce pe Dumnezeu și ne duce la Dumnezeu, cu El toată viața noastră se transformă, se reînnoiește și noi putem privi realitatea cu ochi noi, din punctul de vedere al lui Isus, cu înșiși ochii săi (cf. Scrisoarea enciclică Lumen fidei, 18). Pentru aceasta astăzi vă spun, fiecăruia dintre voi: „pune-l pe Cristos” în viața ta și vei găsi un prieten în care să ai încredere mereu; „pune-l pe Cristos” și vei vedea crescând aripile speranței pentru a parcurge cu bucurie viitorul; „pune-l pe Cristos” și viața ta va fi plină de iubirea sa, va fi o viață rodnică. Pentru că noi toți dorim să avem o viață rodnică, o viață care dăruiește viață celorlalți!

Astăzi, va face bine tuturor să ne întrebăm cu sinceritate: în cine ne punem încrederea noastră? În noi înșine, în lucruri sau în Isus? Cu toții avem adesea ispita de a ne pune în centru, de a crede că suntem axa universului, de a crede că numai noi suntem cei care construim viața noastră sau de a crede că ea este făcută fericită de avere, de bani, de putere. Dar cu toții știm că nu este așa! Desigur, averea, banii, puterea pot să dea un moment de beție, iluzia de a fi fericiți, dar, la sfârșit, acestea ne posedă și ne determină să avem tot mai mult, să nu fim niciodată sătui. Și ajungem să fim „umpluți”, dar nu hrăniți, și este foarte trist a vedea un tineret „umplut”, dar slab. Tineretul trebuie să fie puternic, să se hrănească din credința sa și nu să se umple cu alte lucruri! „Pune-l pe Cristos” în viața ta, pune-ți în El încrederea ta și nu vei fi dezamăgit niciodată! Vedeți, dragi prieteni, credința face în viața noastră o revoluție pe care am putea s-o numim copernicană: ne scoate din centru și îl pune în centru pe Dumnezeu; credința ne scufundă în iubirea sa care ne dă siguranță, forță, speranță. Aparent pare că nu se schimbă nimic, dar în adâncul nostru se schimbă totul. Când este Dumnezeu, în inima noastră locuiește pacea, dulceața, duioșia, curajul, seninătatea și bucuria, care sunt roadele Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22); atunci existența noastră se transformă, modul nostru de a gândi și de a acționa se reînnoiește, devine modul de a gândi și de a acționa al lui Isus, al lui Dumnezeu. Dragi prieteni, credința este revoluționară și eu te întreb astăzi: ești dispus, ești dispusă să intri în acest val revoluționar al credinței? Numai intrând în acest val, viața ta tânără va căpăta sens și astfel va fi rodnică!

Dragă tinere, dragă tânără: „pune-l pe Cristos” în viața ta! În aceste zile, El te așteaptă: ascultă-l cu atenție și prezența sa va entuziasma inima ta; „pune-l pe Cristos„: El te așteaptă și în Euharistie, Sacrament al prezenței sale, al jertfei sale de iubire, și te așteaptă și în omenitatea atâtor tineri care te vor îmbogăți cu prietenia lor, te vor încuraja cu mărturia lor de credință, te vor învăța limbajul iubirii, al bunătății, al slujirii. Și tu, dragă tinere, dragă tânără, poți să fii un martor bucuros al iubirii sale, un martor curajos al Evangheliei sale pentru a aduce în această lume a noastră un pic de lumină. Lasă-te iubit Isus, este un prieten care nu dezamăgește.

„Ce bine ne este nouă aici”, a-l pune pe Cristos în viața noastră, a pune credința, speranța, iubirea pe care El ne-o dăruiește. Dragi prieteni, în această celebrare am primit imaginea Stăpânei Noastre de la Aparecida. Cu Maria, îi cerem ca să ne învețe să-l urmăm pe Isus, să ne învețe să fim discipoli și misionari. Asemenea Ei, vrem să-i spunem „da” lui Dumnezeu. Să cerem inimii sale de Mamă să mijlocească pentru noi, pentru ca inimile noastre să fie disponibile să-l iubească pe Isus și să-l facă să fie iubit. Dragi tineri, Isus ne așteaptă! Isus se bazează pe noi! Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.07.2013
Publicarea pe acest sit: 26.07.2013
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns