Predica Papei la Liturghia cu ordinarii din Ţara Sfântă

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia cu ordinarii din Țara Sfântă
și cu suita papală
Sala Cenacolului, Ierusalim, 26 mai 2014

Este un mare dar pe care ni-l oferă Domnul de a ne reuni aici, în Cenacol, pentru a celebra Euharistia. În timp ce vă salut cu bucurie fraternă, doresc să adresez un gând afectuos Patriarhilor Orientali Catolici care au luat parte, în aceste zile, la pelerinajul meu. Doresc să le mulțumesc pentru prezența lor semnificativă, pentru mine deosebit de prețioasă, și asigur că au un loc special în inima mea și în rugăciunea mea. Aici, unde Isus a consumat Ultima Cină cu apostolii; unde, înviat, a apărut în mijlocul lor; unde Duhul Sfânt a coborât cu putere asupra Mariei și a discipolilor, aici s-a născut Biserica și s-a născut în ieșire. De aici a plecat, cu Pâinea frântă în mâini, cu rănile lui Isus în ochi și cu Duhul iubirii în inimă.

Isus înviat, trimis de Tatăl, în Cenacol le-a comunicat apostolilor pe însuși Duhul său și cu puterea sa i-a trimis să reînnoiască fața pământului (cf. Ps 104,30).

A ieși, a pleca, nu înseamnă a uita. Biserica în ieșire păstrează amintirea a ceea ce s-a întâmplat aici; Duhul Mângâietor le amintește fiecare cuvânt, fiecare gest și revelează sensul lor.

Cenacolul ne amintește slujirea, spălarea picioarelor pe care Isus a săvârșit-o, ca exemplu pentru discipolii săi. A spăla picioarele unii altora înseamnă a ne primi, a ne accepta, a ne iubi, a ne sluji reciproc. Înseamnă a-l sluji pe cel sărac, pe cel bolnav, pe cel exclus, pe cel care îmi este antipatic, pe cel care mă deranjează.

Cenacolul ne amintește, cu Euharistia, jertfa. În fiecare celebrare euharistică Isus se oferă pentru noi Tatălui, pentru ca și noi să ne putem uni cu El, oferind lui Dumnezeu viața noastră, munca noastră, bucuriile noastre și durerile noastre…, să oferim totul ca jertfă spirituală.

Și Cenacolul ne amintește și prietenia. „Nu vă mai numesc servitori – a spus Isus celor doisprezece – … însă v-am numit pe voi prieteni” (In 15,15). Domnul ne face prietenii săi, ne destăinuiește voința Tatălui și ni se dăruiește pe El însuși. Aceasta este cea mai frumoasă experiență a creștinului, și în mod deosebit a preotului: să devină prieten al Domnului Isus și să descopere în inima sa că El este prieten.

Cenacolul ne amintește rămasul-bun al Învățătorului și promisiunea de a fi din nou împreună cu prietenii săi: „Și, după ce mă voi duce,… voi veni din nou și vă voi lua la mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt eu” (In 14,3). Isus nu ne lasă, nu ne părăsește niciodată, ne precede în casa Tatălui și vrea să ne ducă acolo cu El.

Însă Cenacolul amintește și meschinăria, curiozitatea – „cine este cel care trădează?” – trădarea. Și fiecare dintre noi, nu numai și mereu ceilalți, poate să retrăiască aceste atitudini, când privim cu suficiență pe fratele, îl judecăm; când cu păcatele noastre îl trădăm pe Isus.

Cenacolul ne amintește împărtășirea, fraternitatea, armonia, pacea dintre noi. Câtă iubire, cât bine a provenit din Cenacol! Câtă caritate a ieșit de aici, ca un fluviu din izvor, care la început este un pârâiaș și apoi se lărgește și devine mare… Toți sfinții s-au adăpat de aici; marele fluviu al sfințeniei Bisericii ia mereu origine de aici, mereu din nou, din Inima lui Cristos, din Euharistie, din Duhul său Sfânt.

În sfârșit, Cenacolul ne amintește nașterea noii familii, Biserica, sfânta noastră maică Biserică ierarhică, instituită de Isus Înviat. O familie care are o Mamă, Fecioara Maria. Familiile creștine aparțin acestei mari familii și în ea găsesc lumină și putere pentru a merge și a se reînnoi, prin trudele și încercările vieții. La această mare familie sunt invitați și chemați toți fiii lui Dumnezeu din orice popor și limbă, toți frați și fii ai unicului Tată care este în ceruri.

Acesta este orizontul Cenacolului: orizontul Cenacolului, orizontul Celui Înviat și al Bisericii.

De aici pornește Biserica, în ieșire, însuflețită de suflul vital al Duhului. Adunată în rugăciune cu Mama lui Isus, ea retrăiește mereu așteptarea unei reînnoite revărsări a Duhului Sfânt: Să coboare, Doamne, Duhul tău și să reînnoiască fața pământului (cf. Ps 104,30)!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.05.2014
Publicarea pe acest sit: 26.05.2014
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns