Predica Papei la Liturghia cu ocazia sărbătorii mutării icoanei Salus populi romani

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia cu ocazia sărbătorii
mutării icoanei Salus populi romani

duminică, 28 ianuarie 2018

Ca popor al lui Dumnezeu în mers, suntem aici ca să ne oprim în templul Mamei. Prezența Mamei face acest templu o casă familială pentru noi fiii ei. Împreună cu generații și generații de romani, recunoaștem în această casă maternă casa noastră, casa unde găsim odihnă, consolare, ocrotire, refugiu. Poporul creștin a înțeles, încă de la începuturi, că în dificultăți și în încercări trebuie să recurgă la Mama, așa cum arată cea mai veche antifonă mariană: Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu disprețui rugăciunile noastre în nevoile noastre, ci ne mântuiește pururi de toate primejdiile, Fecioară slăvită și binecuvântată.

Sub ocrotirea ta. Părinții noștri în credință au învățat că în momentele turbulente trebuie să ne adunăm sub mantia Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Odinioară persecutații și nevoiașii căutau refugiu pe lângă femeile nobile de rang înalt: când mantia lor, care era considerată inviolabilă, se întindea în semn de primire, ocrotirea era acordată. Așa este pentru noi în privința Sfintei Fecioare Maria, femeia de rangul cel mai înalt din neamul omenesc. Mantia sa este mereu deschisă pentru a ne primi și a ne aduna. Ne amintește bine asta Orientul creștin, unde mulți sărbătoresc Ocrotirea Mamei lui Dumnezeu (Acoperământul Maicii Domnului), care într-o icoană frumoasă este reprezentată în timp ce, cu mantia sa, îi adăpostește pe fii și acoperă lumea întreagă. Și călugării din vechime recomandau, în încercări, să se refugieze sub mantia Sfintei Născătoare de Dumnezeu: a o invoca – „Sfântă Maică a lui Dumnezeu” – era deja garanție de ocrotire și de ajutor și această rugăciune repetată: „Sfântă Maică a lui Dumnezeu”, „Sfântă Maică a lui Dumnezeu”… Numai așa.

Această înțelepciune, care vine de departe, ne ajută: Mama păzește credința, ocrotește relațiile, salvează în intemperii și ferește de rău. Acolo unde Sfânta Fecioară Maria este de-a casei, diavolul nu intră. Acolo unde Sfânta Fecioară Maria este de-a casei, diavolul nu intră. Acolo unde este Mama, tulburarea nu prevalează, frica nu învinge. Cine dintre noi nu are nevoie de asta, cine dintre noi nu este uneori tulburat sau neliniștit? De câte ori inima este o mare în furtună, unde valurile problemelor se înalță și vânturile preocupărilor nu încetează să sufle! Maria este arca sigură în mijlocul potopului. Nu ideile sau tehnologia ne vor da întărire și speranță, ci chipul Mamei, mâinile sale care mângâie viața, mantia sa care ne adăpostește. Să învățăm să găsim refugiu, mergând în fiecare zi la Mama.

Nu disprețui rugăciunile, continuă antifonul. Când noi o rugăm, Maria se roagă pentru noi. Există în greacă un titlu frumos care spune asta: Grigorusa, adică „aceea care mijlocește prompt”. Și acest prompt este adjectivul pe care-l folosește Luca în Evanghelie pentru a spune cum a mers Maria la Elisabeta: repede, imediat! Mijlocește prompt, nu întârzie, așa cum am auzit în Evanghelie, unde duce imediat la Isus nevoia concretă a acelor oameni: „Nu au vin” (In 2,3), nimic mai mult! Așa face de fiecare dată, dacă o invocăm: când ne lipsește speranța, când se împuținează bucuria, când se epuizează forțele, când se întunecă steaua vieții, Maria intervine. Și dacă o invocăm, intervine mai mult. Este atentă la trude, este sensibilă la turbulențe – turbulențele vieții -, apropiată de inimă. Și niciodată, niciodată nu disprețuiește rugăciunile noastre; nu lasă să se piardă nici măcar una. Este Mamă, nu se rușinează niciodată de noi, ba chiar așteaptă numai să-i poată ajuta pe fiii săi.

Un episod ne poate ajuta să înțelegem. Alături de un pat din spital, o mamă îl veghea pe fiul său, îndurerată după un accident. Acea mamă stătea acolo mereu, zi și noapte. Odată s-a plâns preotului spunând: „Dar Domnul n-a permis un lucru nouă mamelor!”. „Ce anume?” – a întrebat preotul. „Să ia durerea copiilor”, a răspuns femeia. Iată inima de mamă: nu se rușinează de rănile, de slăbiciunile copiilor, ci le vrea cu sine. Și Mama lui Dumnezeu și a noastră știe să ia cu sine, să mângâie, să vegheze, să vindece.

Continuă antifonul, ne mântuiește pururea de toate primejdiile. Domnul însuși știe că avem nevoie de refugiu și ocrotire în mijlocul atâtor primejdii. Pentru aceasta, în momentul cel mai înalt, pe cruce, a spus discipolului iubit, fiecărui discipol: „Iată Mama ta!” (In 19,27). Mama nu este un optional, ceva opțional, este testamentul lui Cristos. Și noi avem nevoie de ea cum un călător are nevoie de odihnă, cum un copil are nevoie să fie purtat în brațe. Este o mare primejdie pentru credință a trăi fără Mamă, fără ocrotire, lăsându-ne transportați de viață ca frunzele de vânt. Domnul știe asta și ne recomandă s-o primim pe Mama. Nu este bunăcuviință spirituală, este o exigență de viață. A o iubi nu este poezie, înseamnă a ști să trăim. Pentru că fără Mamă nu putem să fim copii. Și noi, înainte de toate, suntem copii, copii iubiți, care îl au pe Dumnezeu ca Tată și pe Sfânta Fecioară Maria ca Mamă.

Conciliul al II-lea din Vatican învață că Maria este „semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu” (Lumen gentium, VIII, V). Este semn, este semnul pe care Dumnezeu l-a pus pentru noi. Dacă nu-l urmăm, mergem în afara drumului. Pentru că există indicatoare al vieții spirituale, care trebuie respectate. Ele ne indică nouă, „încă pe cale și amenințați de primejdii și strâmtorări” (ivi, 62), Mama, care deja a ajuns la țintă. Cine poate să ne însoțească mai bine decât ea pe cale? Ce anume așteptăm? Ca discipolul care sub cruce a luat-o pe Mama la el, „acasă la el”, spune Evanghelia (In 19,27), și noi, din această casă maternă, s-o invităm Maria acasă la noi, în inima noastră, în viața noastră. Nu putem să stăm neutri sau dezlipiți de Mama, altminteri pierdem identitatea noastră de fii și identitatea noastră de popor, și trăim un creștinism făcut din idei, din programe, fără încredere, fără duioșie, fără inimă. Însă fără inimă nu există iubire și credința riscă să devină o frumoasă poveste din alte timpuri. În schimb, Mama îi păzește și îi pregătește pe copii. Îi iubește și îi ocrotește, pentru ca să iubească și să ocrotească lumea. Să facem din Mama oaspetele cotidianității noastre, prezența constantă acasă la noi, refugiul nostru sigur. Să-i încredințăm fiecare zi. S-o invocăm în orice turbulență. Și să nu uităm să ne întoarcem la ea pentru a-i mulțumi.

Acum privind-o, imediat ieșită din spital, s-o privim cu duioșie și s-o salutăm așa cum au salutat-o creștinii din Efes. Toți împreună, de trei ori: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu”. Toți împreună: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfântă Născătoare de Dumnezeu”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.01.2018
Publicarea pe acest sit: 28.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns