Predica Papei la Liturghia cu frații capucini

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia cu frații capucini
Bazilica San Pietro, 9 februarie 2016

În liturgia Cuvântului de astăzi se observă două atitudini. O atitudine de măreție în fața lui Dumnezeu, care se exprimă în umilința regelui Solomon, și o altă atitudine de meschinărie care este descrisă de Isus însuși: cum făceau învățătorii legii, care totul era exact, lăsau deoparte legea, pentru a respecta micile lor tradiții.

Tradiția voastră, a capucinilor, este o tradiție de iertare, de a da iertarea. Printre voi sunt atâția buni duhovnici: este pentru să se simt păcătoși, ca fratele nostru Cristofor. Știu că sunt mari păcătoși și în fața măreției lui Dumnezeu se roagă încontinuu: „Ascultă, Doamne, și iartă” (cf. 1Re 8,30). Și pentru că știu să se roage așa, știu să ierte. În schimb, atunci când cineva uită că are nevoie de iertare, lent uită de Dumnezeu, uită să ceară iertare și nu știe să ierte. Cel umil, cel care se simte păcătos, este un mare iertător în confesional. Celălalt, ca acești învățători ai legii care se simt „cei curați”, „învățători”, știu numai să condamne.

Vă vorbesc ca frate, și în voi aș vrea să vorbesc tuturor confesorilor, în special în acest An al Milostivirii: confesionalul este pentru a ierta. Și dacă tu nu poți să dai dezlegarea – fac această ipoteză – vă rog, nu „bateți”. Persoana care vine, vine să caute alinare, iertare, pace în sufletul său; să găsească un tată care să-l îmbrățișeze și să-i spună: „Dumnezeu te iubește”; și să-l facă să simtă asta! Și îmi pare rău să spun, dar acești oameni – cred că majoritatea dintre noi au auzit – spun: „Eu nu merg niciodată să mă spovedesc, pentru că o dată mi-a pus aceste întrebări, mi-a făcut asta…”. Vă rog…

Dar voi, capucinii, aveți acest dar special al Domnului: a ierta. Eu vă cer: nu încetați să iertați! Mă gândesc la unul pe care l-am cunoscut în cealaltă dieceză, un om din conducere, care după aceea, când s-a terminat timpul său de conducere ca gardian și provincial, la 70 de ani a fost trimis într-un sanctuar ca să spovedească. Și acest om avea la rând o coadă de oameni, toți, toți: preoți, credincioși, bogați, săraci, toți! Un mare iertător. Mereu găsea modul de a ierta, sau măcar de a lăsa în pace acel suflet cu o îmbrățișare. Și odată am mers să-l vizitez și mi-a spus: „Ascultă, tu ești episcop și poți să-mi spui: eu cred că păcătuiesc pentru că iert prea mult și îmi vine acest scrupul…” – „Și de ce?” „Nu știu, dar mereu găsesc modul în care să iert…” – „Și ce faci, când te simți așa?” – „Merg în capelă, în fața tabernacolului, și îi spun Domnului: Scuză-mă, Doamne, iartă-mă, cred că astăzi am iertat prea mult. Însă, Doamne, Tu mi-ai dat exemplul rău!”. Iată. Fiți oameni de iertare, de reconciliere, de pace.

Există atâtea limbaje în viață: limbajul cuvântului, există și limbajele gesturilor. Dacă o persoană se apropie de mine, de confesional, este pentru că simte că o apasă ceva, de care vrea să scape. Probabil nu știe cum să spună asta, dar gestul acesta este. Dacă această persoană se apropie este pentru că ar vrea să se schimbe, să fie o altă persoană, și spune asta cu gestul de a se apropia. Nu este necesar să se pună întrebări: „Dar tu, tu…?”. Dacă o persoană vine, este pentru că în sufletul său ar vrea să nu mai facă asta. Dar de atâtea ori nu pot, pentru că sunt condiționați de psihologia lor, de viața lor, de situația lor… „Ad impossibilia nemo tenetur”.

O inimă largă… Iertarea… Iertarea este o sămânță, este o mângâiere a lui Dumnezeu. Aveți încredere în iertarea lui Dumnezeu. Nu cădeți în pelagianism! „Tu trebuie să faci asta, asta, asta, asta, asta…” Dar voi aveți această carismă a confesorilor. A o relua, a o reînnoi mereu. Și fiți mari iertători, pentru că acela care nu știe să ierte ajunge ca acești învățători din Evanghelie: este un mare condamnator, mereu să acuze… Și cine este marele acuzator, în Biblie? Diavolul! Sau faci funcția lui Isus, care iartă dând viața, rugăciunea, atâtea ore acolo, așezat, cu acei doi [sfântul Leopolod și sfântul Pius]; sau faci funcția diavolului care condamnă, acuză… Nu știu, nu reușesc să vă spun altceva. În voi spun asta tuturor, tuturor preoților care merg ca să spovedească. Și dacă simt că nu sunt în stare, să fie umili și să spună: „Nu, nu, eu celebrez Liturghia, curăț pavimentul, fac totul, dar nu spovedesc, pentru că nu știu să fac bine asta”. Și să cerem Domnului harul, har pe care îl cer pentru fiecare dintre voi, pentru voi toți, pentru toți confesorii, și pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.02.2016
Publicarea pe acest sit: 09.02.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns