Predica Papei la Liturghia Cinei Domnului

Predica Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia Cinei Domnului din Bazilica San Giovanni in Laterano
joi, 21 aprilie 2011

Iubiți frați și surori,

„Atât de mult am dorit să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de pătimirea mea” (Lc 22,15): cu aceste cuvinte Isus a inaugurat celebrarea ultimului său ospăț și a instituirii sfintei Euharistii. Isus a mers în întâmpinarea acelui ceas dorindu-l . în interiorul său a așteptat acel moment în care avea să se dăruiască pe sine însuși discipolilor săi sub speciile pâinii și vinului. A așteptat acel moment în care avea să aibă loc într-un fel adevărata nuntă mesianică: transformarea darurilor de pe acest pământ și devenirea una cu ai săi, pentru a-i transforma și a inaugura astfel transformarea lumii. În dorința lui Isus putem recunoaște dorința lui Dumnezeu însuși – iubirea lui față de oameni, față de creația sa, o iubire în așteptare. Iubirea care așteaptă momentul unirii, iubirea care vrea să-i atragă pe oameni la sine, pentru a da împlinire cu asta și dorinței creației însăși: de fapt, ea este îndreptată spre manifestarea fiilor lui Dumnezeu (cf. Rom 8,19). Isus ne dorește pe noi, ne așteaptă. Și noi, îl dorim cu adevărat? Există înlăuntrul nostru stimulentul de a-L întâlni? Dorim cu înfocare apropierea lui, să devenim una cu El, lucru pe care El ni-l dăruiește în sfânta Euharistie? Sau suntem indiferenți, distrați, plini de altceva? Din parabolele lui Isus despre ospețe știm că El cunoaște realitatea locurilor rămase goale, răspunsul negativ, dezinteresul față de El și față de apropierea lui. Locurile goale la ospățul nupțial al Domnului, cu sau fără scuze, nu sunt pentru noi, de acum de mult timp, o parabolă, ci o realitate prezentă, chiar în acele țări cărora le manifestase apropierea sa deosebită. Isus știa și despre oaspeți care, e adevărat, aveau să vină, dar fără să fie îmbrăcați în mod nupțial – fără bucurie pentru apropierea lui, urmând numai o obișnuință, și cu o complet altă orientare a vieții lor. Sfântul Grigore cel Mare, într-una din omiliile sale, se întreba: Ce fel de persoane sunt acelea care vin fără haină de nuntă? În ce consistă această haină și cum se obține? Răspunsul său este: Cei care au fost chemați și vin au într-un fel credință. Credința le deschide ușa. Însă le lipsește haina nupțială a iubirii. Cel care trăiește credința nu ca iubire nu este pregătit pentru nuntă și este trimis afară. Împărtășania euharistică cere credința, dar credința cere iubire, altminteri este moartă ca și credința.

Din toate cele patru Evanghelii știm că ultimul ospăț al lui Isus înainte de Pătimire a fost și un loc de vestire. Isus a propus încă o dată cu insistență elementele fundamentale ale mesajului său. Cuvânt și Sacrament, mesaj și dar sunt împreună în mod indisolubil. Însă în timpul ultimului ospăț, Isus mai ales s-a rugat. Matei, Marcu și Luca folosesc două cuvinte pentru a descrie rugăciunea lui Isus în punctul central al Cinei: „eucharistesas” și „eulogesas” – „a mulțumi” și „a binecuvânta”. Mișcarea ascendentă a mulțumirii și cea descendentă a binecuvântării merg împreună. Cuvintele transubstanțierii sunt parte din această rugăciune a lui Isus. Sunt cuvinte de rugăciune. Isus transformă Pătimirea sa în rugăciune, în oferire Tatălui pentru oameni. Această transformare a suferinței sale în iubire are o forță transformatoare pentru darurile în care acum El se dăruiește pe sine însuși. El ni le dă nouă pentru ca noi și lumea să fim transformați. Scopul propriu și ultim al transformării euharistice este însăși transformarea noastră în comuniunea cu Cristos. Euharistia are ca țintă omul nou, lumea nouă așa cum ea se poate naște numai pornind de la Dumnezeu prin opera Slujitorului lui Dumnezeu.

De la Luca și mai ales de la Ioan știm că Isus în rugăciunea sa în timpul Ultimei Cine a adresat rugăciuni și Tatălui – rugăciuni care în același timp conțin apeluri adresate discipolilor de atunci și din toate timpurile. Aș vrea în acest moment să aleg numai una din rugăciuni pe care Isus, conform lui Ioan, a repetat-o de patru ori în Rugăciunea sa sacerdotală. Cât de mult l-a chinuit acest lucru în interiorul său! Ea rămâne încontinuu rugăciunea sa către Tatăl pentru noi: este rugăciunea pentru unitate. Isus spune în mod explicit că această rugăciune nu este valabilă numai pentru discipolii prezenți atunci, ci îi are în vizor pe toți cei care vor crede în El (cf. In 17,20). Cere ca toți să devină una „după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine… pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Unitatea creștinilor poate să fie numai dacă toți creștinii sunt uniți în mod intim cu El, cu Isus. Credința și iubirea față de Isus, credința în faptul că El este una cu Tatăl și deschiderea la unitatea cu El sunt esențiale. Așadar, această unitate nu este numai ceva interior, mistic. Trebuie să devină vizibilă, așa de vizibilă încât să constituie pentru lume dovada trimiterii lui Isus din partea Tatălui. De aceea, această rugăciune are un ascuns sens euharistic pe care Paul l-a evidențiat clar în Prima Scrisoare către Corinteni: „Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtășire cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulți, suntem un singur trup, căci toți ne împărtășim din aceeași unică pâine” (1Cor 10,16 și urm.). Cu Euharistia se naște Biserica. Noi toți mâncăm aceeași pâine, primim același trup al Domnului și asta înseamnă: El ne deschide pe fiecare dintre noi dincolo de noi înșine. El ne face pe toți una. Euharistia este misterul intimei apropieri și comuniuni a fiecăruia cu Domnul. Și este, în același timp, unirea vizibilă între toți. Euharistia este Sacrament al unității. Ea ajunge până în misterul trinitar, și astfel creează în același timp unitatea vizibilă. Să mai spunem o dată: ea este întâlnirea foarte personală cu Domnul și, totuși, nu este niciodată un act de devoțiune individuală. O celebrăm în mod necesar împreună. În orice comunitate este Domnul în mod total. Însă El este unul singur în toate comunitățile. Pentru aceasta, din Rugăciunea euharistică a Bisericii fac parte în mod necesar cuvintele: „una cum Papa nostro et cum Episcopo nostro„. Aceasta nu este o adăugire exterioară la ceea ce are loc în interior, ci este expresie necesară a realității euharistice însăși. Și îl menționăm pe Papa și pe Episcop pe nume: unitatea este complet concretă, are nume. Astfel unitatea devine vizibilă, devine semn pentru lume și stabilește pentru noi înșine un criteriu concret.

Sfântul Luca ne-a păstrat un element concret din rugăciunea lui Isus pentru unitate: „Simon, Simon, iată, Satana a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi” (Lc 22,31 și urm.). Astăzi constatăm cu durere din nou că Satanei i-a fost dat să-i cearnă în mod vizibil pe discipoli în fața întregii lumi. Și știm că Isus se roagă pentru credința lui Petru și a succesorilor săi. Știm că Petru, care printre apele agitate ale istoriei merge în întâmpinarea Domnului și este în pericol să se scufunde, este din nou susținut de mâna Domnului și condus pe ape. Însă după aceea urmează un anunț și un mandat. „Tu, când te vei fi întors…”: Toate ființele umane, cu excepția Mariei, au nevoie încontinuu de convertire. Isus îi prezice lui Petru căderea sa și convertirea sa. De la ce anume a trebuit să se convertească Petru? La începutul chemării sale, înspăimântat de puterea divină a Domnului și de propria mizerie, Petru a spus: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!” (Lc 5,8). În lumina Domnului el recunoaște insuficiența sa. Chiar așa, în umilința celui care știe că este păcătos, el este chemat. El trebuie să regăsească mereu din nou această umilință. La Cezareea lui Filip, Petru nu a voit să accepte că Isus va trebui să sufere și să fie răstignit. Acest lucru nu era conciliabil cu imaginea sa despre Dumnezeu și despre Mesia. În cenacol el n-a voit să accepte ca Isus să-i spele picioarele: acest lucru nu se adapta la imaginea sa despre demnitatea Învățătorului. În Grădina Măslinilor al lovit cu sabia. Voia să demonstreze curajul său. Însă, în fața slujnicei a afirmat că nu-l cunoaște pe Isus. În acel moment acest lucru i se părea o mică minciună, pentru a putea să rămână în apropierea lui Isus. Eroismul său s-a dărâmat într-un joc meschin pentru un loc în centrul evenimentelor. Noi toți trebuie să învățăm mereu din nou să-l acceptăm pe Dumnezeu și pe Isus Cristos așa cum este El, și nu cum am vrea noi să fie. Și noi acceptăm cu greu ca el să fie legat de limitele Bisericii sale și ale slujitorilor săi. Nici noi nu vrem să acceptăm ca El să fie fără putere în această lume. Și noi ne ascundem în spatele pretextelor, atunci când apartenența la El devine prea scumpă și prea periculoasă pentru noi. Noi toți avem nevoie de convertire care îl primește pe Isus în ceea ce este El, Dumnezeu și Om. Avem nevoie de umilința discipolului care urmează voința Învățătorului. În acest moment vrem să-L rugăm să privească și spre noi așa cum l-a privit pe Petru, în momentul oportun, cu ochii săi binevoitori, și să ne convertească.

Petru, convertitul, este chemat să-i întărească pe frații săi. Nu este un fapt exterior că această misiune îi este încredințată în cenacol. Slujirea unității își are locul său vizibil în celebrarea sfintei Euharistii. Dragi prieteni, pentru Papa este o mare mângâiere să știm că la fiecare Celebrare euharistică toți se roagă pentru el; că rugăciunea noastră se unește cu rugăciunea Domnului pentru Petru. Numai grație rugăciunii Domnului și a Bisericii, Papa poate să corespundă misiunii sale de a-i întări pe frați – de a paște turma lui Isus și de a deveni garant pentru acea unitate care devine mărturie vizibilă a misiunii lui Isus din partea Tatălui.

„Atât de mult am dorit să mănânc Paștele acesta cu voi”. Doamne, ție îți este dor de noi, de mine. Îți este dor să ne faci părtași de Tine însuți în sfânta Euharistie, să te unești cu noi. Doamne, trezește și în noi dorința de tine. Întărește-ne în unitatea cu tine și între noi. Dăruiește Bisericii tale unitatea, pentru ca lumea să creadă. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.04.2011
Publicarea pe acest sit: 22.04.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns