Predica Papei la Liturghia celebrată pentru pace și dreptate în Santiago

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
 la Sfânta Liturghie celebrată pentru pace și dreptate
Parque O’Higgins, Santiago, Chile
marți, 16 ianuarie 2018

„Văzând mulțimile” (Mt 5,1). În aceste prime cuvinte din Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o găsim atitudinea cu care Isus vrea să ne vină în întâmpinare, aceeași atitudine cu care Dumnezeu a uimit mereu poporul său (cf. Ex 3,7). Prima atitudine a lui Isus este să vadă, să privească fața celor care sunt ai săi. Acele fețe pun în mișcare iubirea viscerală a lui Dumnezeu. Nu ideile sau conceptele l-au mișcat pe Isus… au fost fețele, persoanele; este viața care strigă la Viața pe care Tatăl vrea să ne-o transmită.

Văzând mulțimile, Isus întâlnește fața oamenilor care îl urmau și cel mai frumos lucru este a vedea că oamenii, la rândul lor, întâlnesc în privirea lui Isus ecoul căutărilor și aspirațiilor lor. Din această întâlnire se naște această listă de fericiri care sunt orizontul spre care suntem invitați și provocați să mergem. Fericirile nu se nasc dintr-o atitudine pasivă în fața realității, cu atât mai puțin nu se pot naște dintr-un spectator care devine un trist autor de statistici despre ceea ce se întâmplă. Nu se nasc din profeții de nenorociri care se mulțumesc să semene dezamăgiri. Nici din miraje care ne promit fericirea cu un „clic”, într-o clipire. Dimpotrivă, fericirile se nasc din inima compătimitoare a lui Isus care se întâlnește cu inima compătimitoare și nevoiașă de compătimire a bărbaților și femeilor care doresc și tânjesc la o viață fericită; a bărbaților și femeilor care cunosc suferința, care cunosc rătăcirea și durerea care se generează atunci când „tremură pământul sub picioare” sau „visele sunt scufundate” și munca de o viață întreagă este măturată; dar care și mai mult cunosc tenacitatea și lupta pentru a merge înainte; și mai mult cunosc reconstruirea și reînceperea.

Cât este de expertă inima chiliană în reconstrucții și în noi începuturi! Cât sunteți de experți voi în ridicarea din nou după atâtea prăbușiri! La această inimă face apel Isus; pentru ca această inimă să primească fericirile!

Fericirile nu se nasc din atitudini de critică ușoară, nici din „poliloghiile ieftine” ale celor care cred că știu totul dar nu vor să se angajeze cu nimic și cu nimeni, și ajung astfel să blocheze orice posibilitate de a genera procese de transformare și de reconstrucție în comunitățile noastre, în viața noastră. Fericirile se nasc din inima milostivă care nu încetează să spere. Și experimentează că speranța „este noua zi, dezrădăcinarea imobilității, zguduirea dintr-o prosternare negativă” (Pablo Neruda, El habitante y su esperanza, 5).

Isus, numindu-l fericit pe cel sărac, pe cel care a plâns, pe cel mâhnit, pe cel suferind, pe cel care a iertat…, vine să dezrădăcineze imobilitatea paralizantă a celui care crede că lucrurile nu se pot schimba, a celui care a încetat să creadă în puterea transformatoare a lui Dumnezeu Tatăl și în frații săi, în special în frații săi mai fragili, în frații săi rebutați. Isus, proclamând fericirile vine să zguduie acea prosternare negativă numită resemnare care ne face să credem că se poate trăi mai bine dacă evităm problemele, dacă fugim de alții, dacă ne ascundem sau ne închidem în comoditățile noastre, dacă adormim într-un consumism tranchilizant (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 2). Acea resemnare care ne face să ne izolăm de toți, să ne dezbinăm, să ne despărțim, să ne facem orbi în fața vieții și a suferinței celorlalți.

Fericirile sunt acea nouă zi pentru toți cei care continuă să parieze pe viitor, care continuă să viseze, care continuă să se lase atinși și stimulați de Duhul lui Dumnezeu.

Cât de bine ne face să ne gândim că Isus din Cerro Renca sau din Puntilla vine să ne spună: „Fericiți…”. Da, fericit ești tu și tu, fiecare dintre noi. Fericiți sunteți voi care vă lăsați contagiați de Duhul lui Dumnezeu și luptați și munciți pentru această nouă zi, pentru acest nou Chile, pentru că a voastră va fi împărăția cerurilor. „Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt5,9).

Și în fața resemnării care ca un freamăt aspru amenință legăturile noastre vitale și ne desparte, Isus ne spune: fericiți cei care se angajează pentru reconciliere. Fericiți cei care sunt capabili să-și murdărească mâinile și să lucreze pentru ca alții să trăiască în pace. Fericiți cei care se străduiesc să nu semene dezbinarea. În acest mod, fericirea ne face artizani ai păcii; ne invită să ne angajăm pentru ca spiritul reconcilierii să câștige spațiu printre noi. Vreo bucurie? Vrei fericire? Fericiți cei care lucrează pentru ca alții să poată avea o viață bucuroasă. Dorește pace? Lucrează pentru pace.

Nu pot să nu-l evoc pe acel mare păstor pe care l-a avut Santiago, care într-un Te Deum a spus: „«Dacă vrei pacea, lucrează pentru dreptate» […] Și dacă cineva ne întreabă: «Ce este dreptatea?», sau dacă din întâmplare crede că ea constă numai în «să nu furi», îi vom spune că există o altă dreptate: aceea care cere ca fiecare om să fie tratat ca om” (Cardinal Raul Silva Henríquez, Omilia în Te Deum-ul Ecumenic, 18 septembrie 1977).

A semăna pace cu forța proximității, cu forța apropierii! Cu forța de a ieși din casă și a observa fețele, de a merge în întâmpinarea celui care se află în dificultate, a celui care n-a fost tratat ca persoană, ca un fiu demn al acestei țări. Acesta este unicul mod pe care-l avem pentru a țese un viitor de pace, pentru a țese din nou o realitate care se poate destrăma. Făcătorul de pace știe că de multe ori trebuie învinse mari sau subtile meschinării și ambiții, care se nasc din pretenția de a crește și „de a-și face un nume”, de a dobândi prestigiu pe spatele altora. Făcătorul de pace știe că nu e suficient a spune: nu fac rău nimănui, pentru că, așa cum spunea sfântul Alberto Hurtado: „Este foarte bine a nu face răul, dar este mult mai rău a nu face binele” (Meditación radial, aprilie 1944).

A construi pacea este un proces care ne reunește și stimulează creativitatea noastră pentru a da viață unor relații capabile să văd în vecinul meu nu un străin, un necunoscut, ci un fiu al acestei țări.

Să ne încredințăm Fecioarei Neprihănite care din Cerro San Cristóbal păzește și însoțește acest oraș. Ea să ne ajute să trăim și să dorim spiritul fericirilor; pentru ca în toate colțurile acestui oraș să se audă ca o șoaptă: „Fericiți făcătorii de pace pentru că vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt 5,9).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.01.2018
Publicarea pe acest sit: 16.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns