Predica Papei la Liturghia celebrată în Villavicencio

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Sfânta Liturghie celebrată pe
terenul Catama (Villavicencio)
vineri, 8 septembrie 2017

„Reconcilierea cu Dumnezeu, cu columbienii și cu creația”

Nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, a vestit bucurie în toată lumea, căci din tine a răsărit soarele dreptății, Cristos, Dumnezeul nostru! (cf. Antifonul la Benedictus). Sărbătoarea nașterii Mariei proiectează lumina sa asupra noastră, așa cum se iradiază lumina dulce a zorilor peste vasta câmpie columbiană, peisaj foarte frumos pentru ca Villavicencio este poarta, precum și peste bogata diversitate a popoarelor sale indigene.

Maria este prima strălucire care anunță sfârșitul nopții și, mai ales, ziua care este de acum aproape. Nașterea sa ne face să intuim inițiativa iubitoare, duioasă, compătimitoare a iubirii cu care Dumnezeu se apleacă până la noi și ne cheamă la o minunată alianță cu El, pe care nimic și nimeni n-o va putea rupe.

Maria a știut să fie transparență a luminii lui Dumnezeu și a reflectat razele acestei lumini în casa sa, pe care a împărtășită cu Iosif și Isus, precum și în poporul său, în națiunea sa, și în acea casă comună a întregii omeniri care este creația.

În Evanghelie am ascultat genealogia lui Isus (cf. Mt 1,1-17), care nu este o simplă listă de nume, ci istorie vie, istorie a unui popor cu care Dumnezeu a mers și, făcându-se unul dintre noi, a voit să ne anunțe că în sângele său curge istoria unor drepți și păcătoși, că mântuirea noastră nu este o mântuire aseptică, de laborator, ci concretă, o mântuire de viață care merge. Această listă lungă ne spune că suntem mică parte dintr-o mare istorie și ne ajută să nu pretindem protagonisme excesive, ne ajută să scăpăm de ispita spiritualismelor evazive, să nu ne retragem din coordonatele istorice concrete pe care trebuie să le trăim. Și în afară de asta include, în istoria noastră de mântuire, acele pagini mai întunecate sau triste, momentele de dezolare și abandonare comparabile cu exilul.

Menționarea femeilor – niciuna dintre cele evocate în genealogie nu aparține ierarhiei marilor femei din Vechiul Testament – ne permite o apropiere specială: în genealogie ele sunt cele care vestesc că în venele lui Isus curge sânge păgân și care amintesc istorii de marginalizare și supunere. În comunitate unde încă târâm atitudini patriarhale și masculine, este bine de vestit că Evanghelia începe evidențiind femei care au trasat o tendință și au făcut istorie.

Și în mijloc la toate acestea, Isus, Maria și Iosif. Maria cu generosul său „da” a permis ca Dumnezeu să ia asupra sa această istorie. Iosif, bărbat drept, n-a lăsat ca orgoliul, patimile și zelul să-l arunce în afara acelei lumini. Prin modalitatea narațiunii, noi știm înaintea lui Iosif ceea ce i s-a întâmplat Mariei, și el ia decizii demonstrând calitatea sa umană mai înainte de a fi ajutat de înger și de a ajunge să înțeleagă tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. Noblețea inimii sale îl face să subordoneze carității ceea ce a învățat prin lege; și astăzi, în această lume în care violența psihologică, verbală și fizică asupra femeii este evidentă, Iosif se prezintă ca figură de bărbat respectuos, delicat care, deși nu are toate informațiile, se decide pentru reputația, demnitatea și viața Mariei. Și în îndoiala sa despre modul de a acționa în cel mai bun mod, Dumnezeu l-a ajutat să aleagă luminând judecata sa.

Acest popor al Columbiei este popor al lui Dumnezeu; și aici putem face genealogii pline de istorii, multe pline de iubire și de lumină; altele de ciocniri, de ofense, chiar de moarte… Câți dintre voi pot relata experiențe de exil și de dezolare! Câte femei, în tăcere, au mers înainte singure și câți bărbați cumsecade au încercat să pună deoparte ranchiuna și supărarea voind să unească dreptatea și bunătatea! Cum vor reuși să lăsăm ca să intre lumina? Care sunt căile de reconciliere? Ca Maria, să spunem „da” istoriei complete, nu unei părți; ca Iosif, să punem deoparte patimile și orgoliul; ca Isus Cristos, să luăm asupra noastră, să asumăm, să îmbrățișăm această istorie, pentru că aici sunteți voi, toți columbienii, aici este ceea ce suntem… și ceea ce Dumnezeu poate face cu noi dacă spune „da” adevărului, bunătății, reconcilierii. Și acest lucru este posibil numai dacă umplem cu lumina Evangheliei istoriile noastre de păcat, violență și ciocnire.

Reconcilierea nu este un cuvânt pe care trebuie să-l considerăm abstract; dacă ar fi așa, ar aduce numai sterilitate, ar aduce distanță mai mare. A ne reconcilia înseamnă a deschide o ușă tuturor persoanelor și fiecăreia care au trăit realitatea dramatică a conflictului. Când victimele înving ispita comprehensibilă a răzbunării, când înfrâng această ispită comprehensibilă a răzbunării, devin protagoniștii cei mai credibili ai proceselor de construire a păcii. Este nevoie ca unii să aibă curajul de a face primul pas în această direcție, fără a aștepta ca să-l facă alții. Este suficientă o persoană bună pentru ca să existe speranță! Nu uitați asta: este suficientă o persoană bună pentru ca să existe speranță! Și fiecare dintre noi poate să fie această persoană! Asta nu înseamnă a nu recunoaște sau a ascunde diferențele și conflictele. Nu înseamnă a legitima nedreptățile personale sau structurale. Recurgerea la reconcilierea concretă nu nu poate folosi pentru a ne adapta la situații de nedreptate. Mai degrabă, așa cum a învățat sfântul Ioan Paul al II-lea, „este o întâlnire între frați dispuși să depășească ispita egoismului și să renunțe la tentativele de pseudo-dreptate; este rod al sentimentelor puternice, nobile și generoase, care conduc la instaurarea unei conviețuiri întemeiate pe respectarea fiecărui individ și a valorilor proprii ale oricărei societăți civile” (Scrisoare către episcopii din Salvador, 6 august 1982). De aceea, reconcilierea se concretizează și se consolidează cu contribuția tuturor, permite construirea viitorului și face să crească speranța. Fiecare efort de pace fără o angajare sinceră de reconciliere va fi mereu un faliment.

Textul evanghelic pe care l-am ascultat culmină numindu-l pe Isus Emanuel, care înseamnă Dumnezeu este cu noi. Așa cum începe, la fel Matei încheie Evanghelia sa: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul timpurilor” (28,20). Isus este Emanuel care se naște și Emanuel care ne însoțește în fiecare zi, este Dumnezeul cu noi care se naște și Dumnezeul care merge cu noi până la sfârșitul lumii. Această promisiune se realizează și în Columbia: mons. Jesús Emilio Jaramillo Monsalve, episcop de Arauca, și preotul Pedro María Ramírez Ramos, martir din Armero, sunt semne ale acestui lucru, expresia unui popor care vrea să iasă din mlaștina violenței și a supărării.

În acest mediu minunat, ne revine nouă să spunem „da” reconcilierii concrete; ca „da”-ul să cuprindă și natura noastră. Nu este întâmplător că și asupra ei am dezlănțuit patimile noastre posesive, dorința noastră de dominare. Un compatriot al vostru cântă asta cu frumusețe: „Copacii plâng, sunt martori ai atâtor ani de violență. Marea este maro, amestecă sânge cu pământul” (Juanes, Minas piedras). Violența care este în inima umană, rănită de păcat, se manifestă și în simptomele de boală pe care le întâlnim în sol, în apă, în aer și în ființele vii (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’, 2). Ne revine nouă să spunem „da” ca Maria și să cântăm cu ea „minunățiile Domnului”, pentru că, așa cum a promis părinților noștri, El ajută toate popoarele și ajută fiecare popor, și ajută Columbia care astăzi vrea să se reconcilieze și descendența sa în veci.

* * *

Cuvintele Sfântului Părinte la sfârșitul Sfintei Liturghii

Mulțumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat mons. Oscar Urbina Ortega, arhiepiscop de Villavicencio, în numele vostru al tuturor.

În acest moment doresc să manifest apropierea mea spirituală de toți cei care suferă consecințele cutremurului care a lovit Mexicul noaptea trecută, provocând morți și daune materiale uriașe. Asigur rugăciunea mea pentru cei care și-au pierdut viața și pentru familiile lor.

În afară de asta, urmăresc de aproape dezvoltarea uraganului Irma care lovește zona Caraibelor lăsând în urma sa numeroase victime și daune materiale imense, cauzând și mii de evacuați. Îi port în inima mea și mă rog pentru ei.

Vouă vă cer să vă uniți la aceste intenții; și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.09.2017
Publicarea pe acest sit: 09.09.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns