Predica Papei la Liturghia celebrată în Piaţa Antonio Maceo

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghie celebrată cu ocazia aniversării a 400 de ani
de la descoperirea statuii Virgen de la Caridad del Cobre
luni, 26 martie 2012)

Iubiți frați și surori,

Îi aducă mulțumire lui Dumnezeu care mi-a permis să vin între voi și să realizez această călătorie atât de dorită. Îl salut pe monseniorul Dionisio García Ibánez, Arhiepiscop de Santiago de Cuba, mulțumindu-i pentru cuvintele gentile de primire în numele tuturor; salut, în același timp, Episcopii cubanezi și pe cei veniți din alte locuri, precum și preoții, persoanele consacrate, seminariștii și credincioșii laici prezenți la această celebrare. Nu pot să-i uit pe cei care nu au putut să fie aici din cauza bolii, vârstei sau altor motive. În afară de asta, salut autoritățile care au voit cu gentilețe să ne însoțească.

Această Sfântă Liturghie, pe care am bucuria să o prezidez pentru prima dată în Vizita mea pastorală în această țară, se inserează în contextul anului jubiliar marian, convocat pentru a o cinsti pe Fecioara Carității del Cobre, Patroana Cubei, la aniversarea a 400 de ani de la descoperirea și prezența veneratei sale imagini în aceste ținuturi binecuvântate. Nu ignor jertfa și dedicarea cu care a fost pregătit acest jubileu, în special în aspectul spiritual. M-a umplut de emoție să aflu fervoarea cu care Maria a fost salutată și invocată de atâția cubanezi, în peregrinarea sa prin toate colțurile și locurile Insulei.

Aceste evenimente importante ale Bisericii din Cuba sunt luminate cu neobișnuită strălucire de sărbătoarea pe care o celebrează astăzi Biserica universală: Buna Vestire a Domnului adusă Fecioarei Maria. De fapt, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este Misterul central al credinței creștine, și în ea Maria ocupă un loc de prim rang. Însă, care este semnificația acestui Mister? Și care este importanța pe care o are pentru viața noastră concretă?

Să vedem înainte de toate ce înseamnă Întruparea. În Evanghelia sfântului Luca am ascultat cuvintele îngerului adresate Mariei: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta și cel sfânt care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc 1,35). În Maria, Fiul lui Dumnezeu se face om, se împlinește astfel profeția lui Isaia: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și se va numi Emanuel” (Is 7,14). Da, Isus, Cuvântul făcut trup, este Dumnezeu-cu-noi, care a venit să locuiască între noi și să împărtășească însăși condiția noastră umană. Sfântul apostol Ioan exprimă asta în următorul mod: „Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). Expresia „s-a făcut trup” indică realitatea umană cea mai concretă și tangibilă. În Cristos, Dumnezeu a venit realmente în lume, a intrat în istoria noastră, și-a stabilit locuința sa în mijlocul nostru, împlinind astfel aspirația intimă a ființei umane ca lumea să fie realmente o casă pentru om. Dimpotrivă, atunci când Dumnezeu este scos afară, lumea se transformă într-un loc inospitalier pentru om, frustrând, în același timp, adevărata vocație a creației de a fi spațiul pentru alianță, pentru „da”-ul iubirii dintre Dumnezeu și omenirea care îi răspunde. Așa a făcut Maria, ca primiție a celor care cred, cu „da”-ul său spus Domnului, fără rezerve.

Pentru aceasta, contemplând Misterul Întrupării nu putem să neglijăm să ne îndreptăm ochii noștri spre Ea, pentru a ne umple de uimire, de recunoștință și de iubire văzând cum Dumnezeul nostru, intrând în lume, a voit să se bazeze pe consimțământul liber al unei creaturi a lui. Numai atunci când Fecioara i-a răspuns îngerului: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), începând din acel moment, Cuvântul veșnic al Tatălui a început existența sa umană în timp. Este emoționant a vedea cum Dumnezeu nu numai că respectă libertatea umană, ci pare să aibă nevoie de ea. Și vedem și cum începutul existenței pământești a Fiului lui Dumnezeu este marcat de un dublu „da” spus voinței mântuitoare a Tatălui: cel al lui Cristos și cel al Mariei. Această ascultare față de Dumnezeu este aceea care deschide porțile lumii pentru adevăr, pentru mântuire. De fapt, Dumnezeu ne-a creat ca rod al iubirii sale infinite; pentru aceasta, a trăi după voința sa este drumul pentru a găsi identitatea noastră autentică, adevărul ființei noastre, în timp ce îndepărtarea de Dumnezeu ne îndepărtează de noi înșine și ne prăbușește în gol. Ascultarea credinței este adevărata libertate, autentica răscumpărare, care ne permite să ne unit cu iubirea lui Isus în efortul de a ne conforma voinței Tatălui. Răscumpărarea este mereu acest proces de a conduce voința umană la comuniunea deplină cu voința divină (cf. Lectio divina cu parohii din Roma, 18 februarie 2010).

Iubiți frați, astăzi o lăudăm pe Preasfânta Fecioară pentru credința sa și cu sfânta Elisabeta îi spunem și noi: „Fericită aceea care a crezut” (Lc 1,45). Așa cum spune sfântul Augustin, Maria l-a zămislit pe Cristos mai întâi în inima sa cu credința, decât fizic în sânul ei; Maria a crezut și s-a împlinit în Ea ceea ce credea (cf. Sermo 215, 4: PL 38,1074). Să-l rugăm pe Domnul să mărească credința noastră, să o facă activă și rodnică în iubire. Să-i cerem să fim capabili, asemenea Ei, să primim în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu și să-l practicăm cu docilitate și statornicie.

Fecioara Maria, prin rolul său de neînlocuit în Misterul lui Cristos, reprezintă imaginea și modelul Bisericii. Și Biserica, așa cum a făcut Mama lui Cristos, este chemată să primească în ea Misterul lui Dumnezeu care vine să locuiască în ea. Iubiți frați, știu cu cât efort, curaj și abnegație lucrați în fiecare zi pentru ca, în circumstanțele concrete ale țării voastre și în acest moment istoric, Biserica să reflecteze tot mai mult fața sa adevărată ca loc în care Dumnezeu se apropie de oameni și îi întâlnește. Biserica, trup viu al lui Cristos, are misiunea de a prelungi pe pământ prezența mântuitoare a lui Dumnezeu, de a deschide lumea la ceva mai mare decât ea însăși, la iubirea și la lumina lui Dumnezeu. Merită, iubiți frați, să ne dedicăm toată viața lui Cristos, să creștem în fiecare zi în prietenia sa și să ne simțim chemați să vestim frumusețea și bunătatea propriei vieți tuturor oamenilor, frații noștri. Vă încurajez în misiunea voastră de a semăna lumea cu Cuvântul lui Dumnezeu și de a oferi tuturor alimentul adevărat al trupului lui Cristos. Apropiindu-se Paștele, să ne decidem fără temeri și fără complexe să-l urmăm pe Isus pe drumul său spre cruce. Să acceptăm cu răbdare și credință orice contrarietate sau suferință, cu convingerea că, în învierea sa, El a învins puterea răului care întunecă totul și a făcut să răsară o lume nouă, lumea lui Dumnezeu, a luminii, a adevărului și a bucuriei. Domnul nu va înceta să binecuvânteze cu roade îmbelșugate generozitatea angajării voastre.

Misterul Întrupării, în care Dumnezeu se apropie de noi, ne arată și demnitatea incomparabilă a oricărei vieți umane. Pentru aceasta, în proiectul său de iubire, încă de la creație, Dumnezeu a încredințat familiei întemeiate pe căsătorie misiunea preaînaltă de a fi celulă fundamentală a societății și adevărată Biserică familială. Cu această certitudine, voi, dragi soți, trebuie să fiți, în mod special pentru copiii voștri, semn real și vizibil al iubirii lui Cristos față de Biserică. Cuba are nevoie de mărturia fidelității voastre, de unitatea voastră, de capacitatea voastră de a primi viața umană, în special pe cea mai lipsită de apărare și nevoiașă.

Iubiți frați, în fața privirii Fecioarei Carității del Cobre, doresc să fac un apel pentru ca să dați nouă vigoare credinței voastre, să trăiți din Cristos și pentru Cristos și, cu armele păcii, iertării și înțelegerii, să vă angajați să construiți o societate deschisă și reînnoită, o societate mai bună, mai demnă de om, care să reflecte mai mult bunătatea lui Dumnezeu. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.03.2012
Publicarea pe acest sit: 27.03.2012
Etichete: , ,

Lasă un răspuns