Predica Papei la Liturghia celebrată în Ecatepec

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată
în zona Centrului de Studii din Ecatepec
duminică, 14 februarie 2016

Miercurea trecută am început timpul liturgic al Postului Mare, în care Biserica ne invită să ne pregătim pentru a celebra marea sărbătoare a Paștelui. Timp special pentru a aminti de darul Botezului nostru, când am fost făcuți fii ai lui Dumnezeu. Biserica ne invită să reînsuflețim darul pe care ni l-a oferit pentru a nu-l lăsa în uitare ca un lucru din trecut sau în vreun „sertar de amintiri”. Acest timp al Postului Mare este un moment bun pentru a recupera bucuria și speranța pe care ni le dă faptul de a ne simți fii iubiți de Tatăl. Acest Tată care ne așteaptă pentru a lua de pe noi hainele oboselii, ale apatiei, ale neîncrederii și a ne îmbrăca în demnitatea pe care numai un adevărat tată și o adevărată mamă știu s-o dea fiilor lor, haine care se nasc din duioșie și din iubire.

Tatăl nostru este Tatăl unei mari familii, este Tatăl nostru. Știu că are o iubire, dar nu știe să genereze și să creeze „fii unici” printre noi. Este un Dumnezeu care știe ce este familia, fraternitatea, pâinea frântă și împărțită. Este Dumnezeul lui „Tatăl nostru”, nu al lui „tatăl meu” și „al tatălui vostru vitreg”.

În fiecare dintre noi se cuibărește, trăiește acel vis al lui Dumnezeu care la fiecare Paște, la fiecare Euharistie celebrăm din nou: suntem fii ai lui Dumnezeu. Vis pe care l-au trăit atâția frați ai noștri în cursul istoriei. Vis mărturisit de sângele atâtor martiri de ieri și de astăzi.

Postul Mare, timp de convertire, pentru că în fiecare zi experimentăm în viața noastră cum acel vis este mereu amenințat de tatăl minciunii – am ascultat în Evanghelie ceea ce făcea cu Isus – de cel care vrea să ne dezbine, generând o familie dezbinată și conflictuală, o societate dezbinată și conflictuală. O societate a câtorva și pentru câțiva. De câte ori experimentăm în trupul nostru, sau în familia noastră, în cea a prietenilor și vecinilor noștri, durerea care se naște din faptul de a nu simți recunoscută acea demnitate pe care o purtăm cu toți înlăuntrul nostru. De câte ori a trebuit să plângem și să ne căim, pentru că ne-am dat seama că nu am recunoscut acea demnitate în ceilalți. De câte ori – și spun asta cu durere – suntem orbi și insensibili în fața lipsei de recunoaștere a demnității proprii și a altora.

Postul Mare, timp pentru a reglementa simțurile, pentru a deschide ochii în fața atâtor nedreptăți care atentează direct la visul și la proiectul lui Dumnezeu. Timp pentru a demasca acele trei mari forme de ispită care rup, despart imaginea pe care Dumnezeu a voit s-o plăsmuiască.

Cele trei ispitiri pe care le-a îndurat Cristos.

Trei ispitiri ale creștinului care încearcă să ruineze adevărul la care am fost chemați.

Trei ispitiri care încearcă să degradeze și să ne degradeze.

Prima, bogăția, luând în stăpânire bunuri care au fost date pentru toți, folosindu-le numai pentru mine sau pentru „ai mei”. Înseamnă a-și procura pâine cu sudoarea altuia, sau chiar cu viața altuia. Acea bogăție care este pâinea care știe ce înseamnă durere, amărăciune, suferință. Într-o familie sau într-o societate coruptă acest lucru este pâinea care se dă de mâncat propriilor copii.

A doua ispitire: vanitatea. Acea căutare a prestigiului bazată pe descalificarea continuă și constantă a celor care „nu sunt nimeni”. Căutarea exasperată a celor cinci minute de faimă care nu iartă „faimă” a celorlalți. „Făcând lemne din copacul căzut”, lasă spațiu celei de-a treia ispitiri, cea mai rea, aceea a orgoliului, adică a se pune pe un plan de superioritate de orice tip, simțind că nu se împărtășește „viața muritorilor obișnuiți” și rugându-se în fiecare zi: „Mulțumesc, Doamne, pentru că nu m-ai făcut ca ei”.

Trei ispitiri ale lui Cristos.

Trei ispitiri cu care creștinul se confruntă zilnic.

Trei ispitiri care încearcă să degradeze, să distrugă și să elimine bucuria și prospețimea Evanghelia. Care ne închid într-un cerc de distrugere și de păcat.

Merită să ne întrebăm: până la ce punct suntem conștienți de aceste ispitiri în persoana noastră, în noi înșine?

Până la ce punct suntem obișnuiți cu un stil de viață care crede că în bogăție, în vanitate și în orgoliu se află izvorul și forța vieții?

Până la ce punct credem că a ne îngriji de celălalt preocuparea noastră și ocuparea noastră pentru pâine, pentru bunul nume și pentru demnitatea celorlalți sunt izvoare de bucurie și de speranță?

L-am ales pe Isus și nu pe diavol. Dacă ne amintim de ceea ce am ascultat în Evanghelie, Isus nu-i răspunde diavolului cu niciun cuvânt propriu, ci îi răspunde cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Cuvântul Scripturilor. Pentru că, frați și surori, să ne intre bine în cap: cu diavolul nu se dialoghează! Nu se poate dialoga! Pentru că ne va învinge mereu. Numai forța Cuvântului lui Dumnezeu îl poate înfrânge! L-am ales pe Isus și nu pe diavol: vrem să mergem pe urmele sale, dar știm că nu este ușor. Știm ce înseamnă a fi seduși de bani, de faimă și de putere. De aceea Biserica ne dăruiește acest timp, ne invită la convertire cu o singură certitudine: El ne așteaptă și vrea să vindece inima noastră de tot ceea ce o degradează, degradându-se sau degradând pe alții. Este Dumnezeul care are un nume: milostivire. Numele său este bogăția noastră, numele său este faima noastră, numele său este puterea noastră; și în numele său încă o dată repetăm cu psalmul: „Dumnezeul meu în care mă încred” (91/90,2). Vrem să repetăm asta împreună? De trei ori: „Tu ești Dumnezeul meu în care mă încred”; „Tu ești Dumnezeul meu în care mă încred”; „Tu ești Dumnezeul meu în care mă încred”.

Fie ca în această Euharistie Duhul Sfânt să reînnoiască în noi certitudinea că numele său este milostivire și să ne facă să experimentăm în fiecare zi că Evanghelia „umple inima și întreaga viață a celor care se întâlnesc cu Isus” știind că împreună cu El și în El „mereu se naște și se renaște bucuria” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 1).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.02.2016
Publicarea pe acest sit: 15.02.2016
Etichete: , ,

Comments are closed