Predica Papei la Liturghia celebrată în Bogota

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
Parcul Simón Bolívar, Bogotá
joi, 7 septembrie 2017

„Constructori ai păcii, promotori ai vieții”

Evanghelistul amintește că chemarea primilor discipoli a avut loc pe malurile lacului Genezaret, acolo unde oamenii se îngrămădeau pentru a asculta un glas capabil să-i orienteze și să-i lumineze; este și locul unde pescarii termină zilele lor obositoare, în care caută întreținerea pentru a duce o viață fără lipsuri, o viață demnă și fericită. Este singura dată în toată Evanghelia lui Luca în care Isus predică la așa-numita mare a Galileii. În marea deschisă se confundă rodnicia râvnită a muncii și frustrarea datorită inutilității eforturilor zadarnice. Și conform unei vechi interpretări creștine, marea reprezintă și imensitatea unde conviețuiesc toate popoarele. În sfârșit, din cauza agitării și obscurității sale, ea evocă tot ceea amenință existența umană și care are puterea de a o distruge.

Noi folosim expresii analoge pentru a defini mulțimile: o maree umană, o mare de oameni. În acea zi, Isus ajunge să aibă în spatele său marea și în fața sa o mulțime care l-a urmat pentru că știe despre înduioșarea sa în fața durerii umane și despre cuvintele sale juste, profunde, sigure. Toți vin ca să-l asculte; Cuvântul lui Isus are ceva special care nu-l lasă indiferent pe nimeni; Cuvântul său are puterea de a converti inimile, de a schimba planuri și proiecte. Este un Cuvânt confirmat de acțiune, nu sunt concluzii scrise la măsuță, expresii reci și dezlipite de durerea oamenilor și de aceea este un Cuvânt care folosește fie pentru siguranța malului fie pentru fragilitatea mării.

Acest iubit oraș, Bogotá, și această țară foarte frumoasă, Columbia, prezintă multe dintre scenariile umane descrise în Evanghelie. Aici se află mulțimi care tânjesc după un cuvânt de viață, care să lumineze cu lumina sa toate eforturile și să arate sensul și frumusețea existenței umane. Aceste mulțimi de bărbați și femei, copii și bătrâni locuiesc într-un ținut cu rodnicie inimaginabilă, care ar putea să dea roade pentru toți. Dar și aici, ca în alte părți ale lumii, există întunericul des care amenință și distruge viața: întunericul nedreptății și al inegalității sociale; întunericul corupător al intereselor personale sau de grup, care consumă în mod egoist și neînfrânat ceea ce este destinat pentru bunăstarea tuturor; întunericul lipsei de respect față de viața umană care seceră zilnic existența atâtor nevinovați, al căror sânge strigă la cer; întunericul setei de răzbunare și de ură care pătează cu sânge uman mâinile celor care-și fac dreptate singuri; întunericul celor care sunt insensibili în fața durerii atâtor victime. Tot acest întuneric Isus îl risipește și îl distruge cu porunca sa în barca lui Petru: „Înaintează în larg” (Lc 5,4).

Noi putem să ne încurcăm în discuții interminabile, să numărăm tentativele eșuate și să prezentăm eforturile care au ajuns în nimic; dar ca Petru, știm ce înseamnă experiența de a munci fără niciun rezultat. Și această națiune cunoaște această realitate, când într-o perioadă de șase ani, la începutul său, a avut 16 președinți și a plătit scump diviziunile sale („patria boba”[literar, „patrie toantă”]); și Biserica din Columbia a trăit experiența activităților pastorale zadarnice și nerodnice…, însă ca Petru, sunt capabili și să ne încredem în Învățătorul, al cărui Cuvânt provoacă rodnicia chiar și acolo un lipsa de ospitalitate a întunericului uman face nerodnice atâtea eforturi și trude. Petru este omul care primește cu îndrăzneală invitația lui Isus, care lasă toate și-l urmează, pentru a se transforma într-un pescar nou, a cărui misiune constă în a-i conduce pe frații săi la Împărăția lui Dumnezeu, unde viața devine deplină și fericită.

Însă porunca de a arunca năvoadele nu este adresată numai lui Simon Petru; lui i-a revenit să înainteze în larg, ca aceia care în patria voastră au recunoscut cei dintâi ceea ce este mai urgent, cei care au luat inițiative de pace, de viață. A arunca năvoadele comportă responsabilitate. La Bogotá și în Columbia este pe drum o comunitate imensă, care este chemată să devină un năvod robust care să-i adune pe toți în unitate, muncind pentru apărarea și îngrijirea vieții umane, îndeosebi când este mai fragilă și vulnerabilă: în sânul matern, în copilărie, în bătrânețe, în condițiile de neputință și în situațiile de marginalizare socială. Și mulțimile care trăiesc la Bogotá și în Columbia pot deveni adevărate comunități vii, drepte și fraterne dacă ascultă și primesc Cuvântul lui Dumnezeu. În aceste mulțimi evanghelizate se vor ridica mulți bărbați și femei deveniți discipoli care, cu inimă cu adevărat liberă, să-l poată urma pe Isus; bărbați și femei capabili să iubească viața în toate fazele sale, s-o respecte, s-o promoveze.

Și ca apostolii, trebuie să ne chemăm unii pe alții, să ne trimitem semne, ca pescarii, să ne considerăm din nou frați, colegi de drum, colaboratori ai acestei activități comune care este patria. Bogotá și Columbia sunt, în același timp, mal, lac, mare deschisă, oraș prin care Isus a trecut și trece, pentru a oferi prezența sa și cuvântul său rodnic, pentru a ne face să ieșim din întuneric și a ne duce la lumină și la viață. A-i chema pe alții, pe toți, pentru ca nimeni să nu rămână în voia valurilor; a primi în barcă toate familiile: ele sunt sanctuare ale vieții; a face spațiu binelui comun mai presus de interese meschine sau particulare, a-i lua asupră-și pe cei mai fragili promovând drepturile lor.

Petru experimentează micimea sa, experimentează măreția Cuvântului și a acțiunii lui Isus; Petru cunoaște propriile fragilități, faptul de a se arunca înainte și de a se retrage, așa cum îl cunoaște și noi, cum îl cunoaște istoria de violență și de diviziune a poporului vostru care nu întotdeauna ne-a găsit disponibili să împărtășim barca, furtunile, nenorocirile. Dar, așa cum a făcut cu Simon, Isus ne invită să înaintăm în larg, ne determină să împărtășim riscul – nu vă temeți să riscați împreună – ne invită să părăsim egoismele noastre și să-l urmăm; să abandonăm frici care nu vin de la Dumnezeu, temerile care ne paralizează și întârzie urgența de a fi constructori ai păcii, promotori ai vieții.

„Înaintează în larg”, a spus Isus. Și discipolii și-au făcut semn pentru a se reuni toți în barcă. Fie ca așa să fie pentru acest popor.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.09.2017
Publicarea pe acest sit: 08.09.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns