Predica Papei la Liturghia celebrată în Berna

Predica Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea
de la Liturghia din Berna, Elveția

duminică, 6 iunie 2004

Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl / și Fiul lui Dumnezeu Unul Născut / și Duhul Sfânt: / căci mare e iubirea lui față de noi ” (Antifona la intrare)

1. În această primă duminică de după Rusalii, Biserica ne invită să celebrăm misterul Sfintei Treimi. O facem, iubiți frați și surori, în decorul minunat al culmilor înzăpezite, al văilor verzi bogate în flori și fructe, al numeroaselor lacuri și torente care fac frumoasă țara voastră. Ne îndrumă în această reflecție prima Lectură, care ne-a făcut să contemplăm Înțelepciunea divină când „a întemeiat cerurile… a întărit norii sus și izvoarele adâncurilor… a pus hotar mării… a așezat temeliile pământului” (Prov 8,27-29).

Privirea noastră, însă, nu se îndreaptă doar spre creație, „lucrarea mâinilor lui Dumnezeu” (Psalm responsorial); este atrasă mai ales de prezențele umane din jurul nostru. Vă salut cu afecțiune, iubiți frați și surori din această splendidă regiune așezată în inima Europei. Aș dori să pot strânge mâna fiecăruia dintre voi pentru a-l saluta personal și a-i spune: „Domnul este cu tine și te iubește!”.

Îi salut fratern pe episcopii din Elveția, împreună cu președintele lor Mons. Amédée Grab, Episcop de Chur, și Mons. Kurth Koch, Episcop de Basel, cărora le mulțumesc pentru ceea ce mi-au spus în numele vostru al tuturor. Un gând plin de respect adresez apoi domnului președinte al Confederației Elvețiene și celorlaltor autorități, care ne onorează cu prezența lor.

Un salut particular și plin de afecțiune doresc să îl rezerv tinerilor catolici din Elveția, pe care i-am întâlnit aseară în Bern Arena, unde am ascultat din nou împreună invitația exigentă și plină de entuziasm a lui Isus: „Ridică-te!„. Iubiți prieteni tineri, să știți că Papa vă iubește, vă însoțește cu rugăciunea zilnic, contează pe colaborarea voastră la cauza Evangheliei și vă încurajează cu încredere pe drumul vieții creștine.

2. „Ceea ce ai revelat prin slava ta noi credem„, vom spune la Prefață. Adunarea noastră euharistică este mărturie și proclamare a slavei Celui Preaînalt și a prezenței lui active în istorie. Întăriți de Duhul pe care Tatăl l-a trimis nouă prin Fiul, „ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde” (Rom 5,3-4). Preaiubiților, îi cer Domnului să pot fi în mijlocul vostru mărturisitor al speranței, al acelei speranțe care „nu înșeală„, pentru că este întemeiată pe iubirea lui Dumnezeu care „s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt” (Rom 5,5). Lumea astăzi are nevoie în mod deosebit de acest lucru: de un supliment de speranță!

3. „Ești un singur Dumnezeu, un singur Domn” (Prefață). Cele trei Persoane, egale și distincte, sunt un singur Dumnezeu. Distincția lor reală nu divide unitatea naturii divine. Cristos ne-a propus nouă, discipolilor săi, ca model această comuniune foarte profundă: „După cum Tu, Părinte ești întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In 17,21). Celebrarea misterului Preasfintei Treimi constituie pentru creștini în fiecare an un puternic apel la implicare pentru unitate. Este un apel care îi privește pe toți, Păstori și credincioși, și îi îndeamnă pe toți la o reînnoită conștientizare a propriei responsabilități în Biserică, Mireasa lui Cristos. Cum să nu simțim insistent, în fața acestor cuvinte ale lui Cristos, impulsul ecumenic? Reafirm, și cu această ocazie, voința de a înainta pe calea dificilă, dar plină de bucurie, a deplinei comuniuni a tuturor credincioșilor.

Este evident totuși că o puternică contribuție la cauza ecumenică vine din implicarea catolicilor de a trăi unitatea în sânul lor. În Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte am subliniat necesitatea de „a face din Biserică școala și casa comuniunii” (nr. 43), ținând privirea inimii ațintită „asupra misterului Sfintei Treimi care locuiește în noi și a cărei lumină trebuie să fie percepută și pe chipul fraților care ne stau alături” (ibid.). Astfel se alimentează acea „spiritualitate a comuniunii” care, plecând din locurile unde este plăsmuit omul și creștinul, ajunge la parohii, asociații, mișcări. O Biserică locală în care înflorește spiritualitatea comuniunii va ști să se purifice în mod constant de „toxinele” egoismului, care generează gelozie, neîncredere, neliniști de auto-afirmare, opoziții dăunătoare.

4. Evocarea acestor riscuri suscită în noi o rugăciune spontană către Duhul Sfânt, pe care Isus a promis să ni-l trimită: „Când va veni Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (In 16,13). Ce este adevărul? Isus a spus într-o zi: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14,6). Formularea corectă a întrebării nu este așadar „Ce este adevărul?”, ci „Cine este adevărul?”. Aceasta este întrebarea pusă și omului din mileniul al treilea. Iubiți frați și surori, nu putem să nu dăm răspunsul, pentru că noi îl cunoaștem! Adevărul este Isus Cristos, venit în lume pentru a ne revela și a ne dărui iubirea Tatălui. Suntem chemați să mărturisim acest adevăr prin cuvânt și mai ales prin viață!

5. Preaiubiților, Biserica este misiune! Ea are nevoie și astăzi de „profeți” capabili să trezească în comunități credința în Cuvântul revelator al Dumnezeului bogat în milostivire (cf. Ef 2,4). A sosit timpul să pregătim tinere generații de apostoli care să nu se teamă să vestească Evanghelia. Pentru fiecare botezat este esențial să treacă de la o credință din obișnuință la o credință matură, care să se exprime prin alegeri personale clare, din convingere, curajoase. Numai o astfel de credință, celebrată și împărtășită în liturgie și în caritatea fraternă, poate nutri și întări comunitatea discipolilor Domnului și o poate edifica în Biserica misionară, liberă de false temeri pentru că este sigură pe iubirea Tatălui.

6. „Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt” (Rom 5,5). Nu este un merit al nostru; este un dar gratuit. În ciuda poverii păcatelor noastre, Dumnezeu ne-a iubit și ne-a mântuit prin sângele lui Cristos. Harul lui ne-a vindecat în profunzime. De aceea putem să exclamăm împreună cu psalmistul: „Cât de mare e, Doamne, iubirea ta pe întreg pământul!„. Cât de mare este în mine, în ceilalți, în fiecare ființă umană!

Acesta este adevăratul izvor al măreției omului, aceasta este rădăcina demnității sale indestructibile. În fiecare ființă umană se oglindește imaginea lui Dumnezeu. În aceasta constă cel mai profund „adevăr” al omului, care în nici un caz nu poate fi nerecunoscut sau violat. Orice ultraj adus omului se dovedește a fi, în definitiv, un ultraj adus Creatorului acestuia, care îl iubește cu o iubire de Tată.

Elveția are o mare tradiție în ceea ce privește respectarea omului. Este o tradiție aflată sub semnul Crucii: Crucea Roșie! Creștini din această nobilă țară, fiți mereu la înălțimea acestui glorios trecut al vostru! În fiecare ființă umană să știți să recunoașteți și să cinstiți chipul lui Dumnezeu! În omul creat de Dumnezeu se oglindește gloria Preasfintei Treimi. Să spunem așadar: „Mărire Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt: lui Dumnezeu care este, care era și care vine” (Cânt la Evanghelie). Amin!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 06.06.2004
Publicarea pe acest sit: 06.06.2004
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns