Predica Papei la Liturghia celebrată cu seminariştii, novicii şi novicele

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghie celebrată cu
seminariștii, novicii și novicele
duminică, 7 iulie 2013

Iubiți frați și surori,

Ieri am avut deja ocazia să vă întâlnesc și astăzi sărbătoarea noastră este și mai mare pentru că ne întâlnim pentru Euharistie, în ziua Domnului. Voi sunteți seminariști, novici și novice, tineri pe drumul vocațional, care veniți din toate părțile lumii: reprezentați tinerețea Bisericii! Dacă Biserica este mireasa lui Cristos, într-un anumit sens voi reprezentați momentul logodnei, primăvara vocației, perioada descoperii, a verificării, a formării. Și este o perioadă foarte frumoasă, în care se pun bazele pentru viitor. Mulțumesc pentru că ați venit!

Astăzi cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre misiune. De unde se naște misiunea? Răspunsul este simplu: se naște dintr-o chemare, aceea a Domnului și cel care este chemat de El, este chemat pentru a fi trimis. Care trebuie să fie stilul celui trimis? Care sunt punctele de referință ale misiunii creștine? Lecturile pe care le-am ascultat ne sugerează trei puncte: bucuria mângâierii, crucea și rugăciunea.

1. Primul element: bucuria mângâierii. Profetul Isaia se adresează unui popor care a trecut prin perioada întunecată a exilului, a îndurat o încercare foarte dură; dar acum a venit pentru Ierusalim timpul mângâierii; tristețea și frica trebuie să facă loc bucuriei: „Bucurați-vă… veseliți-vă… tresăltați de bucurie” – spune profetul (66,10). Este o mare invitație la bucurie. Pentru ce? Care este motivul acestei invitații la bucurie? Pentru că Domnul va revărsa asupra cetății sfinte și asupra locuitorilor săi o „cascadă” de mângâiere, o cascadă de mângâiere – așa de plini de mângâiere – o cascadă de duioșie maternă: „Veți fi purtați în brațe și veți fi dezmierdați pe genunchi” (v. 12). Cum mama ia copilul pe genunchi și îl dezmiardă, așa va face și face Domnul cu noi. Aceasta este cascada de duioșie care ne dă atâta mângâiere. „Cum își mângâie o mamă copilul, așa vă voi mângâia eu” (v. 13).

Fiecare creștin, și mai ales noi, suntem chemați să ducem acest mesaj de speranță care dăruiește seninătate și bucurie: mângâierea lui Dumnezeu, duioșia sa față de toți. Dar putem fi purtătorii ei dacă experimentăm noi cei dintâi bucuria de a fi mângâiați de el, de a fi iubiți de el. Acest lucru este important pentru ca misiunea noastră să fie rodnică: a simți mângâierea lui Dumnezeu și a o transmite! Eu am găsit câteodată persoane consacrate cărora le este frică de această duioșie a lui Dumnezeu. Dar nu vă fie frică! Nu vă fie frică, Domnul este Domnul mângâierii, Domnul duioșiei! Domnul este tată și el spune că va face cu noi așa cum face o mamă cu copilul său, cu duioșia sa. Nu vă fie frică de mângâierea Domnului! Invitația lui Isaia trebuie să răsune în inima noastră: „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu” (40,1) și aceasta trebuie să devină misiune. Noi să îl găsim pe Domnul care ne mângâie și să mergem să mângâiem poporul lui Dumnezeu. Aceasta este misiunea. Desigur, astăzi oamenii au nevoie de cuvinte, dar au nevoie mai ales ca noi să mărturisim milostivirea, duioșia Domnului, care încălzește inima, care trezește speranța, care atrage spre bine. Bucuria de a duce mângâierea lui Dumnezeu!

2. Al doilea punct de referință al misiunii este crucea lui Cristos. Sfântul Paul, scriind galatenilor, afirmă: „În ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos” (6,14). Și vorbește despre „stigmate”, adică despre rănile lui Isus răstignit, ca despre indiciul, despre semnul distinctiv al existenței sale de Apostol al Evangheliei. În slujirea sa, Paul a experimentat suferința, slăbiciunea și înfrângerea, dar și bucuria și mângâierea. Acesta este misterul pascal al lui Isus: mister de moarte și de înviere. Și tocmai faptul că s-a lăsat conformat la moartea lui Isus l-a făcut pe sfântul Paul să fie părtaș la învierea sa, la victoria sa. În ora întunericului, în ora încercării este deja prezentă și activă aurora luminii și a mântuirii. Misterul pascal este inima palpitantă a misiunii Bisericii! Și dacă rămâne în acest mister, noi suntem la adăpost fie de la o viziune lumească și triumfalistă a misiunii, fie de la descurajarea care se poate naște în fața încercărilor și a insucceselor. Rodnicia pastorală, rodnicia vestirii evangheliei nu este dată de succesul, nici de insuccesul conform criteriilor de evaluare umană, ci de conformarea cu logica crucii lui Isus, care este logica ieșirii din noi înșine și a dăruirii, logica iubirii. Crucea, mereu crucea cu Cristos, pentru că uneori ne oferă crucea fără Cristos: aceasta nu merge! Crucea, mereu crucea cu Cristos garantează rodnicia misiunii noastre. Și din cruce, act suprem de milostivire și de iubire, ne renaștem ca „noi creaturi” (Gal 6,15).

3. În sfârșit, al treilea element: rugăciunea. În evanghelie am ascultat: „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul său” (Lc 10,2). Lucrătorii pentru seceriș nu sunt aleși prin campanii publicitare sau apeluri la slujirea generozității, ci sunt „aleși” și „trimiși” de Dumnezeu. El e cel care alege, El e cel care trimite, El e cel care trimite, El e cel care dă misiunea. Pentru aceasta este importantă rugăciunea. Biserica, ne-a repetat Papa Benedict al XVI-lea, nu este a noastră, este a lui Dumnezeu; și de câte ori noi, consacrații, credem că este a noastră! Facem din ea… ceva ce ne vine în minte. Dar nu e a noastră, este a lui Dumnezeu. Ogorul care trebuie cultivat este al Său. Așadar misiunea este mai ales har. Misiunea este har. Și dacă apostolul este rod al rugăciunii, în ea va găsi lumina și forța acțiunii sale. De fapt, misiunea noastră nu este rodnică, ba chiar se stinge chiar în momentul în care se întrerupe legătura cu izvorul, cu Domnul.

Dragi seminariști, dragi novice și dragi novici, dragi tineri aflați pe drumul vocațional! Unul dintre voi, unui dintre formatorii voștri, îmi spune zilele trecute: évangéliser on fait à genoux, evanghelizarea se face în genunchi. Ascultați bine: evanghelizarea se face în genunchi. Fiți mereu bărbați și femei ai rugăciunii. Fără raportul constant cu Dumnezeu, misiunea devine meserie. Ce meserie ai? Croitor, bucătăreasă, preot, lucrezi ca preot, lucrezi ca soră? Nu. Nu este o meserie, este altceva. Riscul activismului, de a se încrede prea mult în structuri, este mereu la pândă. Dacă privim la Isus, vedem că în ajunul oricărei decizii sau eveniment important, se reculegea în rugăciune intensă și prelungită. Să cultivăm dimensiunea contemplativă, chiar și în vârtejul activităților cele mai urgente și apăsătoare. Și cu cât misiunea vă cheamă mai mult să mergeți spre periferiile existențiale, cu atât inima voastră să fie mai unită cu aceea a lui Cristos, plină de milostivire și de iubire. Aici se află secretul rodniciei pastorale, al rodniciei unui discipol al Domnului!

Isus îi trimite pe ai săi fără „pungă, nici desagă, nici sandale” (Lc 10,4). Răspândirea evangheliei nu este asigurată nici de numărul de persoane, nici de prestigiul instituției, nici de cantitatea de resurse disponibile. Ceea ce contează este de a fi impregnați de iubirea lui Cristos, de a ne lăsa conduși de Duhul Sfânt și de a altoi propria viață pe pomul vieții, care este crucea Domnului.

Dragi prieteni și prietene, cu mare încredere vă încredințez mijlocirii Mariei preasfinte. Ea este Mama care ne ajută să luăm decizii definitive cu libertate, fără frică. Ea să vă ajute să mărturisiți bucuria mângâierii lui Dumnezeu, fără să vă fie frică de bucurie; ea să vă ajute să vă conformați la logica de iubire a crucii și să creșteți în unire tot mai intensă cu Domnul în rugăciune. Astfel viața voastră va fi bogată și rodnică!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.07.2013
Publicarea pe acest sit: 07.07.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns