Predica Papei la Jubileul Preoților

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia ce a marcat Jubileul Preoților
vineri, 3 iunie 2016, Piața San Pietro

Celebrând Jubileul Preoților în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, suntem chemați să ne îndreptăm spre inimă, adică spre interioritate, spre rădăcinile cele mai robuste ale vieții, spre nucleul afectelor, într-un cuvânt, spre centrul persoanei. Și astăzi ne îndreptăm privirea spre două inimi: Inima Bunului Păstor și inima noastră de păstori.

Inima Bunului Păstor nu este numai Inima care are milostivire față de noi, ci este milostivirea însăși. Acolo strălucește iubirea Tatălui; acolo mă simt sigur că sunt primit și înțeles așa cum sunt; acolo, cu toate limitele mele și păcatele mele, gust certitudinea că sunt ales și iubit. Privind la acea Inimă reînnoiesc prima iubire: amintirea momentului în care Domnul m-a atins în suflet și m-a chemat să-l urmez, bucuria de a fi aruncat năvoadele vieții la Cuvântul său (cf. Lc 5,5).

Inima Bunului Păstor ne spune că iubirea sa nu are margini, nu încetează și nu se oprește niciodată. Acolo vedem dăruirea sa continuă, fără limite; acolo găsim izvorul iubirii fidele și blânde, care ne lasă liberi și ne face liberi; acolo redescoperim de fiecare dată că Isus ne iubește „până la sfârșit” (In 13,1) – nu se oprește înainte, până la sfârșit –, fără a se impune vreodată.

Inima Bunului Păstor este îndreptată spre noi, „polarizată” în special spre cel care este mai distant; acolo îndreaptă cu încăpățânare acul busolei sale, acolo revelează o slăbiciune de iubire deosebită, pentru că dorește ca toți să ajungă acolo și să nu piardă pe nimeni.

În fața Inimii lui Isus se naște întrebarea fundamentală a vieții noastre sacerdotale: unde este orientată inima mea? Întrebare pe care noi preoții trebuie să ne-o adresăm de multe ori, în fiecare zi, în fiecare săptămână: unde este orientată inima mea? Slujirea este adesea plină de multiple inițiative, care o expun pe atâtea fronturi: de la cateheză la liturgie, la caritate, la activități pastorale și chiar administrative. În mijlocul atâtor activități rămâne întrebarea: unde este îndreptată inima mea? Îmi vine în amintire acea rugăciune atât de frumoasă din liturgie: „Ubi vera sunt gaudia…”. Unde se îndreaptă, care este comoara pe care o caută? Pentru că – spune Isus – „unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Mt 6,21). Există slăbiciuni în noi toți, și păcate. Dar să mergem în profunzime, la rădăcină: unde este rădăcina slăbiciunilor noastre, a păcatelor noastre, adică unde este chiar acea „comoară” care ne îndepărtează de Domnul?

Comorile de neînlocuit ale Inimii lui Isus sunt două: Tatăl și noi. Zilele sale le petrecea între rugăciunea către Tatăl și întâlnirea cu oamenii. Nu distanța, întâlnirea. Și inima păstorului lui Cristos cunoaște numai două direcții: Domnul și oamenii. Inima preotului este o inimă străpunsă de iubirea Domnului; pentru aceasta el nu mai privește la sine însuși – n-ar trebui să privească la sine însuși – ci este îndreptat spre Dumnezeu și spre frați. Nu mai este „o inimă balerină”, care se lasă atrasă de sugestia momentului sau care merge încoace și încolo în căutarea de consensuri și mici satisfacții. Este în schimb o inimă trainică în Domnul, cuprinsă de Duhul Sfânt, deschisă și disponibilă fraților. Și acolo rezolvă păcatele sale.

Pentru a ajuta inima noastră să ardă de caritatea lui Isus Bunul Păstor, putem să ne antrenăm ca să ne însușim trei acțiuni, pe care lecturile de astăzi ni le sugerează: a căuta, a include și a se bucura.

A căuta. Profetul Ezechiel ne-a amintit că însuși Dumnezeu caută oile sale (34,11.16). El, spune Evanghelia, „merge în căutarea celei pierdute” (Lc 15,4), fără a se înspăimânta de riscuri; fără amânare se aventurează în afara locurilor de pășune și în afara orarelor de muncă. Și nu cere să-i fie plătite orele suplimentare. Nu amână căutarea, nu se gândește „astăzi mi-am făcut deja datoria, și eventual mă voi ocupa mâine de asta”, ci se pune imediat la treabă; inima sa este neliniștită până când nu regăsește acea unică oaie rătăcită. După ce a găsit-o, uită truda și o pune pe umeri foarte bucuros. Uneori trebuie să iasă ca s-o caute, să vorbească, să convingă; alteori trebuie să rămână în fața tabernacolului, luptând cu Domnul pentru oaia aceea.

Iată inima care caută: este o inimă care nu privatizează timpii și spațiile. Vai de păstorii care privatizează slujirea lor! Nu este gelos de liniștea sa legitimă – legitimă, spun, nici de aceea –, și niciodată nu pretinde să nu fie deranjat. Păstorul după inima lui Dumnezeu nu-și apără propriile comodități, nu este preocupat să ocrotească propriul nume bun, ci va fi calomniat, ca Isus. Fără a se teme de critici, este dispus să riște, numai să-l imite pe Domnul său. „Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta…” (Mt 5,11).

Păstorul conform lui Isus are inima liberă pentru a lăsa lucrurile sale, nu trăiește invocând răsplată pentru ceea ce are și pentru orele de slujire: nu este un contabil al spiritului, ci un bun samaritean în căutarea celui care are nevoie. Este un păstor, nu un inspector al turmei, și se dedică misiunii nu cincizeci sau șaizeci la sută, ci cu toată ființa sa. Mergând în căutare găsește, și găsește pentru că riscă. Dacă păstorul nu riscă, nu găsește. Nu se oprește după dezamăgiri și în trude nu capitulează; de fapt este încăpățânat în bine, uns cu încăpățânarea divină ca nimeni să nu se piardă. Pentru aceasta nu numai că ține deschise ușile, ci iese în căutarea celui care nu mai vrea să intre pe ușă. Și ca orice bun creștin, și ca exemplu pentru orice creștin, este mereu în ieșire din sine. Epicentrul inimii sale se află în afara lui: este un descentrat din el însuși, centrat numai în Isus. Nu este atras de eu-l său, ci de Tu-ul lui Dumnezeu și de acel noi al oamenilor.

Al doilea cuvânt: a include. Cristos iubește și cunoaște oile sale, pentru ele își dă viața și niciuna nu-i este străină (cf. In 10,11-14). Turma sa este familia sa și viața sa. Nu este un conducător temut de oi, ci Păstorul care merge ele și le cheamă pe nume (cf. In 10,3-4). Și dorește să adune oile care încă nu locuiesc cu El (cf. In 10,16).

Tot așa și preotul lui Cristos: el este uns pentru popor, nu pentru a alege propriile proiecte, ci pentru a fi aproape de oamenii concreți pe care Dumnezeu, prin intermediul Bisericii, i-a încredințat lui. Nimeni nu este exclus de la inima sa, de la rugăciunea și de la zâmbetul său. Cu privire iubitoare și inimă de tată primește, include și, când trebuie să corecteze, este mereu pentru a apropia; nu disprețuiește pe nimeni, ci este gata să-și murdărească mâinile pentru toți. Bunul Păstor nu cunoaște mănușile. Slujitor al comuniunii pe care o celebrează și pe care o trăiește, nu se așteaptă la saluturile și complimentele celorlalți, ci oferă mâna cel dintâi, respingând bârfele, judecățile și otrăvurile. Cu răbdare ascultă problemele și însoțește pașii persoanelor, dăruind iertarea divină cu generoasă compasiune. Nu strigă la cel care părăsește sau rătăcește drumul, ci este gata mereu să reinsereze și să soluționeze certurile. Este un om care știe să includă.

A se bucura. Dumnezeu este „plin de bucurie” (Lc 15,5): bucuria se naște din iertare, din viața care învie, din fiul care respiră din nou aerul de acasă. Bucuria lui Isus Bunul Păstor nu este o bucurie pentru sine, ci este o bucurie pentru alții și cu alții, bucuria adevărată a iubirii. Aceasta este și bucuria preotului. El este transformat de milostivirea pe care o dăruiește gratuit. În rugăciune descoperă mângâierea lui Dumnezeu și experimentează că nimic nu este mai puternic decât iubirea sa. Pentru aceasta este senin în interior și este fericit de a fi un canal de milostivire, de a-l apropia pe om de Inima lui Dumnezeu. Tristețea nu este normală pentru el, ci numai trecătoare; duritatea îi este străină, pentru că este păstor după Inima blândă a lui Dumnezeu.

Dragi preoți, în celebrarea euharistică regăsim în fiecare zi această identitate a noastră de păstori. De fiecare dată putem să ne însușim cu adevărat cuvintele sale: „Acesta este trupul meu care se jertfește pentru voi”. Este sensul vieții noastre, sunt cuvintele cu care, într-un anumit mod, putem reînnoi zilnic promisiunile de la hirotonirea noastră. Vă mulțumesc pentru „da”-ul vostru și pentru atâtea „da”-uri ascunse din toate zilele, pe care numai Domnul le cunoaște. Vă mulțumesc pentru „da”-ul vostru de a dărui viața uniți cu Isus: aici se află izvorul curat al bucuriei noastre.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.06.2016
Publicarea pe acest sit: 03.06.2016
Etichete: , ,

Comments are closed