Predica Papei la Jubileul marian

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Jubileul marian
duminică, 9 octombrie 2016

Evanghelia din această duminică (cf. Lc 17,11-19) ne invită să recunoaștem cu uimire și recunoștință darurile lui Dumnezeu. Pe drumul care îl conduce la moarte și la înviere, Isus întâlnește zece leproși, care îi ies în întâmpinare, se opresc la distanță și strigă propriul necaz acelui om în care credința lor a intuit un posibil mântuitor: „Isuse, învățătorule, îndură-te de noi!” (v. 13). Sunt bolnavi și caută pe cineva care să-i vindece. Isus, răspunzând, le spune să meargă să se arate preoților, care, conform Legii, aveau sarcina de a constata o eventuală vindecare. În acest mod el nu se limitează să facă o promisiune, ci pune la încercare credința lor. De fapt, în acel moment cei zece încă nu sunt vindecați. Recapătă sănătatea în timp ce sunt pe drum, după ce au ascultat de cuvântul lui Isus. Atunci, toți plini de bucurie se arată preoților și apoi vor pleca pe drumul lor, însă uitându-l pe Donator, adică pe Tatăl care i-a vindecat prin Isus, Fiul său făcut om.

Numai unul face excepție: un samaritean, un străin care trăiește la marginile poporului ales, aproape un păgân! Acest om nu se mulțumește că a obținut vindecarea prin propria credință, ci face în așa fel încât această vindecare să ajungă la plinătatea sa întorcându-se ca să exprime propria recunoștință pentru darul primit, recunoscând în Isus pe adevăratul Preot care, după ce l-a ridicat și l-a mântuit, poate să-l pună la drum și să-l primească între discipolii săi.

A ști să mulțumim, a ști să lăudăm pentru ceea ce Domnul face pentru noi, cât este de important! Și atunci putem să ne întrebăm: suntem capabili să spunem mulțumesc? De câte ori ne spunem mulțumesc în familie, în comunitate, în Biserică? De câte ori spunem mulțumesc celui care ne ajută, celui care ne este aproape, celui care ne însoțește în viață? Adesea considerăm totul clar! Și asta se întâmplă și cu Dumnezeu. Este ușor să mergem la Domnul pentru a cere ceva, dar să ne întoarcem ca să-i mulțumim… Pentru aceasta, Isus subliniază cu forță lipsa celor nouă leproși nerecunoscători: „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?” (Lc 17,17-18).

În această zi jubiliară ne este propus un model, ba chiar modelul la care să privim: Maria, Mama noastră. Ea, după ce a primit vestea îngerului, a lăsat să se reverse din inima sa o cântare de laudă și de mulțumire adusă lui Dumnezeu: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul…”. Să-i cerem Sfintei Fecioare Maria să ne ajute să înțelegem că totul este dar al lui Dumnezeu și să știm să mulțumim: atunci, vă asigur, bucuria noastră va fi deplină. Numai cel care știe să mulțumească experimentează plinătatea bucuriei.

Pentru a ști să mulțumim este nevoie și de umilință. În prima lectură am ascultat episodul singular al lui Naaman, comandant al armatei regelui din Aram (cf. 2Re 5,14-17). Bolnav de lepră, pentru a se vindeca acceptă sugestia unei sărmane sclave și se încredințează îngrijirilor profetului Elizeu, care pentru el este un dușman. Naaman însă este dispus să se umilească. Și Elizeu nu pretinde nimic de la el, îi poruncește numai să se scufunde în apa fluviului Iordan. Această cerere îl lasă perplex pe Naaman, ba chiar contrariat: dar poate să fie cu adevărat un Dumnezeu acela care cere lucruri așa de banale? Ar vrea să se întoarcă, dar apoi acceptă să se scufunde în Iordan și imediat se vindecă.

Inima Mariei, mai mult decât oricare alta, este o inimă umilă și capabilă să primească darurile lui Dumnezeu. Și Dumnezeu, pentru a se face om, a ales-o chiar pe ea, o simplă tânără din Nazaret, care nu trăia în palatele puterii și bogăției, care nu a făcut lucruri extraordinare. Să ne întrebăm – ne va face bine – dacă suntem dispuși să primim darurile lui Dumnezeu sau dacă preferăm mai degrabă să ne închidem în siguranțele materiale, în siguranțele intelectuale, în siguranțele proiectelor noastre.

Este semnificativ că Naaman și samariteanul sunt doi străini. Câți străini, și persoane din alte religii, ne dau exemplu de valori pe care noi uneori le uităm sau le neglijăm. Cel care trăiește lângă noi, probabil disprețuit și marginalizat pentru că este străin, poate să ne învețe în schimb cum să mergem pe calea pe care vrea Domnul. Și Mama lui Dumnezeu, împreună cu soțul său Iosif, a experimentat depărtarea de țara sa. Timp îndelungat și ea a fost străină în Egipt, departe de rude și de prieteni. Totuși, credința sa a știut să învingă dificultățile. Să ținem strânsă de noi această credință simplă a Sfintei Mame a lui Dumnezeu; să-i cerem ei să știm să ne întoarcem mereu la Isus și să-i spunem mulțumirea noastră pentru atâtea binefaceri ale milostivirii sale.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 09.10.2016
Publicarea pe acest sit: 09.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed