Predica Papei la Jubileul Diaconilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată cu ocazia
Jubileului Diaconilor
duminică, 29 mai 2016

„Slujitor al lui Cristos” (Gal 1,10). Am ascultat această expresie, cu care apostolul se definește, scriind galatenilor. La începutul scrisorii s-a prezentat ca „apostol”, prin voința Domnului Isus (cf. Gal 1,1). Cei doi termeni, apostol și slujitor, stau împreună, nu pot fi niciodată separați; sunt ca două fațete ale uneia și aceleiași medalii: cine-l vestește pe Isus este chemat să slujească și cine slujește îl vestește pe Isus.

Domnul ne-a arătat asta cel dintâi: El, Cuvântul Tatălui, El, care ne-a adus vestea cea bună (Is 61,1), El, care este în sine însuși vestea bună (cf. Lc 4,18), s-a făcut slujitorul nostru (Fil 2,7), „n-a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji” (Mc 10,45). „S-a făcut diacon al tuturor”, scria un Părinte al Bisericii (Policarp, Ad Phil. V,2). Așa cum a făcut El, tot așa sunt chemați să facă vestitorii săi. Discipolul lui Isus nu poate să meargă pe un drum diferit de cel al Învățătorului, ci dacă vrea să vestească trebuie să-l imite, așa cum a făcut Paul: a dori să devină slujitor. Cu alte cuvinte, dacă a evangheliza este misiunea încredințată fiecărui creștin la Botez, a sluji este stilul cu care trebuie trăită misiunea, unicul mod de a fi discipol al lui Isus. Este martor al său cel care face precum El: cine îi slujește pe frați și pe surori, fără a se despărți de Cristos umil, fără a se despărți de viața creștină care este viață de slujire.

De unde trebuie început pentru a deveni „slujitori buni și credincioși” (cf. Mt 25,21)? Ca prim pas, suntem invitați să trăim disponibilitatea. Slujitorul în fiecare zi învață să se dezlipească de faptul de a dispune totul pentru sine și de faptul de a dispune de sine așa cum vrea. Se antrenează în fiecare dimineață să dăruiască viața, să se concentreze că fiecare zi nu va fi a sa, ci va trebui trăită ca o dăruire de sine. De fapt, cel care slujește nu este un păzitor gelos al propriului timp, ba chiar renunță să fie stăpânul propriei zile. Știe că timpul pe care-l trăiește nu-i aparține, ci este un dar pe care-l primește de la Dumnezeu pentru a-l oferi la rândul său: numai așa va aduce rod cu adevărat. Cine slujește nu este sclav al agendei pe care o stabilește, ci, docil cu inima, este disponibil pentru ceea ce nu este programat: gata pentru frate și deschis la neprevăzut, care nu lipsește niciodată și adesea este surpriza zilnică a lui Dumnezeu. Slujitorul este deschis la surpriză, la surprizele zilnice ale lui Dumnezeu. Slujitorul știe să deschidă ușile timpului său și ale spațiilor sale celui care este aproape de el și chiar celui care bate în afara orarului, cu prețul de a întrerupe ceva ce-i place sau odihna pe care și-o merită. Slujitorul neglijează [merge dincolo de] orarele. Mie îmi face rău la inimă când văd un orar, în parohii: „De la ora cutare la ora cutare”. Și după aceea? Nu este ușă deschisă, nu este preot, nu este diacon, nu este laic care să-i primească pe oameni… Acest lucru face rău. A neglija [a merge dincolo de] orarele: a avea acest curaj, de a neglija [a merge dincolo de] orarele. Astfel, dragi diaconi, trăind în disponibilitate, slujirea voastră va fi lipsită de orice răsplată și rodnică din punct de vedere evanghelic.

Și Evanghelia de astăzi ne vorbește despre slujire, arătându-ne doi slujitori, de la care putem scoate învățături prețioase: slujitorul centurionului, care este vindecat de Isus, și centurionul însuși, în slujba împăratului. Cuvintele pe care acesta le transmite lui Isus, pentru ca să nu vină până la casa sa, sunt surprinzătoare și sunt adesea contrariul rugăciunilor noastre: „Doamne, nu te deranja, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu” (Lc 7,6); „nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la tine” (v. 7); „și eu sunt supus autorității” (v. 8). În fața acestor cuvinte Isus este admirat. Îl uimește marea umilință a centurionului, blândețea sa. Și blândețea este una dintre virtuțile diaconilor. Când diaconul este blând, este slujitor și nu joacă „imitându-i” pe preoți, nu, este blând. El, în fața problemei care-l chinuia, ar fi putut să se agite și să pretindă ca să fie ascultat, impunându-și autoritatea sa; ar fi putut convinge cu insistență, chiar să-l constrângă pe Isus să meargă la casa sa. În schimb se face mic, discret, blând, nu ridică glasul și nu vrea să deranjeze. Se comportă, poate fără să știe, după stilul lui Dumnezeu, care este „blând și smerit cu inima” (Mt 11,29). De fapt, Dumnezeu, care este iubire, din iubire ajunge chiar să ne slujească: este răbdător cu noi, binevoitor, mereu gata și bine dispus, suferă datorită greșelilor noastră și caută calea pentru a ne ajuta și a ne face mai buni. Acestea sunt și trăsăturile blânde și smerite ale slujirii creștine, care este imitare a lui Dumnezeu slujindu-i pe ceilalți: primindu-i cu iubire răbdătoare, înțelegându-i fără încetare, făcându-i să se simtă primiți, acasă, în comunitatea eclezială, unde nu este mare cel care comandă, ci acela care slujește (cf. Lc 22,26). Și a nu striga niciodată, niciodată. Astfel, dragi diaconi, în blândețe, se va maturiza vocația voastră de slujitor ai carității.

După apostolul Paul și centurion, în lecturile de astăzi este un al treilea slujitor, cel care este vindecat de Isus. În relatare se spune că stăpânului său îi era foarte drag și că era bolnav, dar nu se știe care era boala sa gravă (v. 2). Într-un fel, putem și noi să ne recunoaștem în acel slujitor. Fiecare dintre noi îi este foarte drag lui Dumnezeu, iubit și ales de El, și este chemat să slujească, dar înainte de toate are nevoie să fie vindecat interior. Pentru a fi apți pentru slujire avem nevoie de sănătatea inimii: o inimă vindecată de Dumnezeu, care să se simtă iertată și să nu fie nici închisă nici împietrită. Ne va face bine să ne rugăm cu încredere în fiecare zi pentru asta, să cerem să fim vindecați de Isus, să ne asemănăm cu El, care „nu ne mai numește servitori, ci prieteni” (cf. In 15,15). Dragi diaconi, puteți să cereți în fiecare zi acest har în rugăciune, într-o rugăciune în care să prezentați trudele, neprevăzutele, oboselile și speranțele: o rugăciune adevărată, care să ducă viața la Domnul și pe Domnul în viață. Și când slujiți la masa euharistică, acolo veți găsi prezența lui Isus, care vi se dăruiește vouă, pentru ca voi să vă dăruiți altora.

Astfel, disponibili în viață, blânzi cu inima și în dialog constant cu Isus, nu vă va fi frică să fiți slujitori ai lui Cristos, să întâlniți și să mângâiați carnea Domnului în săracii de astăzi.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.05.2016
Publicarea pe acest sit: 30.05.2016
Etichete: , ,

Comments are closed