Predica Papei la Jubileul bolnavilor şi al persoanelor cu handicap

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Jubileul bolnavilor și al persoanelor cu handica
duminică, 12 iunie 2016

„Am fost răstignit cu Cristos și nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,19). Apostolul Paul folosește cuvinte foarte puternice pentru a exprima misterul vieții creștine: totul se rezumă în dinamismul pascal de moarte și înviere, primit la Botez. De fapt, prin scufundarea în apă fiecare este ca și cum ar fi mort și înmormântat cu Cristos (cf. Rom 6,3-4), în timp ce, atunci când iese din apă, manifestă viața nouă în Duhul Sfânt. Această condiție de renaștere implică întreaga existență, în fiecare aspect al său: chiar și boala, suferința și moartea sunt inserate în Cristos și găsesc în El sensul lor ultim. Astăzi, în ziua jubiliară dedicată celor care poartă semnele bolii și handicapului, acest Cuvânt de viață găsește în adunarea noastră o rezonanță deosebită.

În realitate, mai devreme sau mai târziu toți suntem chemați să ne confruntăm, uneori să ne ciocnim, cu fragilitățile și bolile noastre și ale altuia. Și câte fețe diferite asumă aceste experiențe așa de tipic și dramatic umane! În orice caz, ele pun în manieră mai acută și presantă întrebarea cu privire la sensul existenței. În sufletul nostru se poate strecura și o atitudine cinică, ca și cum totul s-ar putea rezolva îndurând sau bazându-ne numai pe propriile forțe. Alteori, dimpotrivă, se pune toată încrederea în descoperirile științei, crezând că în mod sigur undeva în lume există un medicament în măsură să vindece boala. Din păcate nu este așa, și chiar dacă acel medicament ar exista, ar fi accesibil pentru foarte puține persoane.

Natura umană, rănită de păcat, poartă înscrisă în sine realitatea limitei. Cunoaștem obiecția care, mai ales în aceste timpuri, este prezentată în fața unei existențe marcate de puternice limitări fizice. Se consideră că o persoană bolnavă sau neputincioasă nu poate să fie fericită, pentru că este incapabilă să realizeze stilul de viață impus de cultura plăcerii și a distracției. În epoca în care o anumită îngrijire a trupului a devenit un mit de masă, așadar o afacere economică, ceea ce este imperfect trebuie să fie întunecat, pentru că atentează la fericirea și la seninătatea privilegiaților și pune în criză modelul dominant. Mai bine să fie ținute separate aceste persoane, în vreun „țarc” – eventual aurit – sau în „rezervele” pietismului și asistențialismului, pentru ca să nu încurce ritmul bunăstării false. În unele cazuri chiar se susține că este mai bine să se descotorosească de ele cât mai repede, pentru că devin o povară economică nesustenabilă într-un timp de criză. Dar, în realitate, ce iluzie trăiește omul de astăzi când închide ochii în fața bolii și a neputinței! El nu înțelege adevăratul sens al vieții, care comportă și acceptarea suferinței și a limitei. Lumea nu devine mai bună pentru că este compusă numai din persoane aparent „perfecte”, ca să nu spunem „machiate”, ci atunci când cresc solidaritatea între ființele umane, acceptarea reciprocă și respectul. Cât sunt de adevărate cuvintele apostolului: „Ceea ce este slab pentru lume, Dumnezeu a ales pentru a-i face de rușine pe cei puternici” (1Cor 1,27)!

Și Evanghelia din această duminică (Lc 7,36-8,3) prezintă o situație deosebită de slăbiciune. Femeia păcătoasă este judecată și marginalizată, în timp ce Isus o primește și o apără: „A iubit mult” (v. 47). Aceasta este concluzia lui Isus, atent la suferința și la plânsul acelei persoane. Duioșia sa este semn al iubirii pe care Dumnezeu o rezervă pentru cei care suferă și sunt excluși. Nu există numai suferința fizică; astăzi, una dintre patologiile cele mai frecvente este și aceea care atinge spiritul. Este o suferință care implică sufletul și-l face trist pentru că e lipsit de iubire. Patologia tristeții. Când se trăiește experiența dezamăgirii sau a trădării în relațiile importante, atunci ne descoperim vulnerabili, slabi și fără apărare. Ispita de închidere în sine devine foarte puternică și se riscă să se piardă ocazia vieții: a iubi în pofida a toate. A iubi în pofida a toate!

De altfel, fericirea pe care o dorește fiecare se poate exprima în atâtea moduri și poate fi obținută numai dacă suntem capabili să iubim. Acesta este drumul. Este întotdeauna o chestiune de iubire, nu există alt drum. Adevărata provocare este aceea a celui care iubește mai mult. Câte persoane cu handicap și suferinde se redeschid vieții imediat ce descoperă că sunt iubite! Și câtă iubire poate proveni dintr-o inimă chiar și numai datorită unui zâmbet! Terapia zâmbetului. Atunci fragilitatea însăși poate deveni întărire și sprijin pentru singurătatea noastră. Isus, în pătimirea sa, ne-a iubit până la sfârșit (cf. In 13,1); pe cruce a revelat Iubirea care se dăruiește fără limite. Ce am putea să-i reproșăm lui Dumnezeu pentru infirmitățile și suferințele noastre care să nu fie deja imprimat pe fața Fiului său răstignit? La durerea sa fizică se adaugă derâderea, marginalizarea și compătimirea, în timp ce El răspunde cu milostivirea care-i primește pe toți și îi iartă pe toți: „prin rănile lui am fost vindecați” (Is 53,5; 1Pt 2,24). Isus este medicul care vindecă folosind medicamentul iubirii, pentru că ia asupra sa suferința noastră și o răscumpără. Noi știm că Dumnezeu știe să înțeleagă infirmitățile noastre, pentru că El însuși le-a simțit personal (cf. Evr 4,15).

Modul în care trăim boala și handicapul este indicator al iubirii pe care suntem dispuși s-o oferim. Modul în care înfruntăm suferința și limita este criteriu al libertății noastre de a da sens experiențelor vieții, și atunci când ne apar absurde și nemeritate. De aceea, să nu ne lăsăm tulburați de aceste suferințe (cf. 1Tes 3,3). Știm că în slăbiciune putem să devenim puternici (cf. 2Cor 12,10) și să primim harul de a completa ceea ce lipsește în noi din suferințele lui Cristos, în favoarea Bisericii trupul său (cf. Col 1,24); un trup care, după imaginea trupului Domnului înviat, păstrează rănile, semn al luptei dure, dar sunt răni transfigurate pentru totdeauna de iubire.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.06.2016
Publicarea pe acest sit: 12.06.2016
Etichete: , ,

Comments are closed