Predica Papei la încheierea SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrare de încheiere a Săptămânii de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor
luni, 25 ianuarie 2017

Întâlnirea cu Isus pe drumul spre Damasc transformă radical viața lui Paul. Din acel moment, pentru el semnificația existenței nu se mai află în încrederea în propriile forțe pentru a respecta cu scrupulozitate Legea, ci în a adera cu toată ființa la iubirea gratuită și nemeritată a lui Dumnezeu, la Isus Cristos răstignit și înviat. Astfel el cunoaște intrarea năvalnică a unei vieți noi, viața conform Duhului, în care, prin puterea Domnului Înviat, experimentează iertare, confidență și întărire. Și Paul nu poate ține pentru sine această noutate: este împins de har să proclame vestea bună a iubirii și a reconcilierii pe care Dumnezeu o oferă pe deplin omenirii în Cristos.

Pentru apostolul neamurilor reconcilierea omului cu Dumnezeu, al cărei ambasador a devenit (cf. 2Cor 5,20), este un dar care vine de la Cristos. Acest lucru apare cu claritate în textul din a doua Scrisoarea către Corinteni, din care este luată anul acesta tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor: „Iubirea lui Cristos ne constrânge spre reconciliere” (cf. 2Cor 5,14-20). „Iubirea lui Cristos”: nu e vorba despre iubirea noastră față de Cristos, ci despre iubirea pe care Cristos o are față de noi. În același mod, reconcilierea spre care suntem împinși nu este pur și simplu inițiativa noastră: este în primul rând reconcilierea pe care Dumnezeu ne-o oferă în Cristos. Înainte de a fi un efort uman de credincioși care încearcă să depășească diviziunile lor, este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Ca efect al acestui dar persoana, iertată și iubită, este chemată la rândul său să proclame evanghelia reconcilierii în cuvinte și fapte, să trăiască și să mărturisească o existență reconciliată.

În această perspectivă, astăzi putem să ne întrebăm: cum să proclamăm această evanghelie de reconciliere după secole de diviziuni? Același Paul este cel care ne ajută să găsim calea. El subliniază că reconcilierea în Cristos nu poate avea loc fără jertfă. Isus și-a dat viața, murind pentru toți. În mod asemănător, ambasadorii reconcilierii sunt chemați, în numele său, să-și dea viața, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei (cf. 2Cor 5,14-15). Așa cum învață Isus, numai atunci când ne pierdem viața din iubire față de El o câștigăm cu adevărat (cf. Lc 9,24). Este revoluția pe care Paul a trăit-o, dar este revoluția creștină din totdeauna: să nu mai trăim pentru noi înșine, pentru interesele și imaginile noastre, ci după imaginea lui Cristos, pentru El și conform Lui, cu iubirea sa și în iubirea sa.

Pentru Biserică, pentru orice confesiune creștină este o invitație de a nu se baza pe programe, pe calcule și pe avantaje, să nu se încreadă în oportunitățile și în modele momentului, ci să caute calea privind mereu la crucea Domnului: aici se află programul nostru de viață. Este și o invitație de a ieși din orice izolare, de a depăși tentația autoreferențialității, care împiedică să se perceapă ceea ce Duhul Sfânt realizează în afara propriilor spații. O reconciliere autentică între creștini va putea să se realizeze când vom ști să recunoaștem darurile unii altora și vom fi capabili, cu umilință și docilitate, să învățăm unii de la alții – să învățăm unii de la alții -, fără a aștepta ca să alții să învețe mai întâi de la noi.

Dacă trăim acest a muri pentru noi înșine pentru Isus, vechiul nostru stil de viață este izolat în trecut și, așa cum i s-a întâmplat sfântului Paul, intrăm într-o nouă formă de existență și de comuniune. Cu Paul vom putea spune: „Cele vechi au trecut” (2Cor 5,17). A privi în urmă este de ajutor și deosebit de necesar pentru a purifica memoria, dar a ne fixa asupra trecutului, întârziind să amintim greșelile îndurate și fapte și judecând numai cu parametri umani, poate să paralizeze și să împiedice trăirea prezentului. Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează să scoatem forță din amintire, să ne amintim de binele primit de la Domnul; dar ne cere și să lăsăm în urma noastră trecutul pentru a-l urma pe Isus astăzi și a trăi o viață nouă în El. Să-i permitem Celui care face noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5) să ne orientăm spre un viitor nou, deschis spre speranța care nu dezamăgește, un viitor în care diviziunile vor putea fi depășite și credincioșii, reînnoiți în iubire, vor fi pe deplin și vizibil uniți.

În timp ce mergem pe calea unității, anul acesta amintim în mod deosebit al cincilea centenar al Reformei protestante. Faptul că astăzi catolicii și luteranii pot să amintească împreună un eveniment care i-a divizat pe creștini, și fac asta cu speranță, punând accentul pe Isus și pe opera sa de reconciliere, este o rezultat însemnat, obținut grație lui Dumnezeu și rugăciunii, prin cincizeci de ani de cunoaștere reciprocă și de dialog ecumenic.

Invocând de la Dumnezeu darul reconcilierii cu El și între noi, adresez saluturile mele cordiale și fraterne Eminenței Sale Mitropolitul Ghenadios, reprezentant al Patriarhiei ecumenice, Cucerniciei Sale David Moxon, reprezentant personal la Roma al arhiepiscopului de Canterbury, și tuturor reprezentanților diferitelor Biserici și comunități ecleziale adunați aici. Îmi face deosebită plăcere să-i salut pe membri Comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe orientale, cărora le urez o lucrare rodnică pentru sesiunea plenară care se desfășoară în aceste zile. Îi salut și pe studenții de la Ecumenical Institute of Bossey – atât de bucuroși, i-am văzu în această dimineață -, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, și pe tinerii ortodocși și ortodocși orientali care studiază la Roma grație burselor de studiu ale Comitetului de Colaborarea Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care lucrează la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. Superiorilor și tuturor colaboratorilor din acest Dicaster le exprim stima mea și recunoștința mea.

Iubiți frați și surori, rugăciunea noastră pentru unitatea creștinilor este participare la rugăciunea pe care Isus a adresat-o Tatălui înainte de pătimire „ca toți să fie una” (In 17,21). Să nu încetăm niciodată să-i cerem lui Dumnezeu acest dar. În așteptarea răbdătoare și încrezătoare ca Tatăl să acorde tuturor credincioșilor binele comuniunii vizibile depline, să mergem înainte pe drumul nostru de reconciliere și de dialog, încurajați de mărturia eroică a atâtor frați și surori, uniți ieri și astăzi în suferința în numele lui Isus. Să profităm de orice ocazie pe care ne-o oferă Providența pentru a ne ruga împreună, pentru a vesti împreună, pentru a iubi și a sluji împreună, mai ales pe cel care este mai sărac și neglijat.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.01.2016
Publicarea pe acest sit: 26.01.2017
Etichete: , ,

Lasă un răspuns