Predica Papei la încheierea SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrare de încheiere a Săptămânii de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor
luni, 25 ianuarie 2016

Iubiți frați și surori,

„Eu sunt ultimul dintre apostoli […] pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul lui pentru mine nu a devenit zadarnic” (1Cor 15,9-10). Apostolul Paul rezumă astfel semnificația convertirii sale. Ea, care a avut loc după întâlnirea fulgerătoare cu Isus Înviat (cf. 1Cor 9,1) pe drumul de la Ierusalim la Damasc, nu este înainte de toate o schimbare morală, ci o experiență transformatoare a harului lui Cristos, și în același timp o chemare la o misiune nouă, aceea de a-l vesti tuturor pe acel Isus pe care înainte îl persecuta, persecutându-i pe discipolii săi. De fapt, în acel moment, Paul înțelege că între Cristos cel viu în veci și adepții săi există o unire reală și transcendentă: Isus trăiește și este prezent în ei și ei trăiesc în El. Vocația de a fi apostol nu se întemeiază pe meritele umane ale lui Paul, care se consideră „ultimul” și „nevrednic”, ci pe bunătatea infinită a lui Dumnezeu, care l-a ales și i-a încredințat slujirea.

O asemenea înțelegere a ceea ce s-a întâmplat pe calea Damascului este mărturisită de sfântul Paul și în Prima Scrisoare către Timotei: „Îi mulțumesc lui Cristos Isus Domnul nostru care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere rânduindu-mă în slujirea deși mai întâi am fost un defăimător, un persecutor și un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredința mea, o făceam din neștiință. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin împreună cu credința și iubirea care sunt în Cristos Isus” (1,12-14). Milostivirea supraabundentă a lui Dumnezeu este motivația unică pe care se întemeiază slujirea lui Paul și este în același timp ceea ce apostolul trebuie să vestească tuturor.

Experiența sfântului Paul este asemănătoare cu aceea a comunităților cărora apostolul Petru le adresează Prima sa Scrisoare. Sfântul Petru se adresează membrilor comunităților mici și fragile, expuse amenințării persecuției, și le aplică lor titlurile glorioase atribuite poporului sfânt al lui Dumnezeu: „un neam ales, o preoție împărătească, o națiune sfânta, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu” (1Pt 2,9). Pentru acei primi creștini, ca astăzi pentru noi toți cei botezați, este motiv de întărire și de constantă uimire să știm că am fost aleși pentru a face parte din planul de mântuire al lui Dumnezeu, realizat în Isus Cristos și în Biserică. „De ce, Doamne, tocmai pe mine?”; „de ce tocmai pe noi?”. Aici atingem misterul milostivirii și al alegerii lui Dumnezeu: Tatăl îi iubește pe toți. Misiunea întregului popor al lui Dumnezeu este de a vesti faptele minunate ale Domnului, înainte de toate Misterul pascal al lui Cristos, prin intermediul căruia am trecut de la întunericul păcatului și al morții la strălucirea vieții sale, noi și veșnice (cf. 1Pt 2,10).

În lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat și care ne-a condus în timpul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitatea creștinilor, putem într-adevăr să spunem că noi toți cei care credem în Cristos suntem „chemați să vestim faptele minunate ale lui Dumnezeu” (cf. 1Pt 2,9). Dincolo de diferențele care încă ne despart, recunoaștem cu bucurie că la originea vieții creștine există mereu o chemare al cărei autor este însuși Dumnezeu. Putem înainta pe drumul deplinei comuniuni vizibile dintre creștini în măsura în care ne convertim la Domnul, care prin harul său ne alege și ne cheamă să fim discipolii săi. Și a ne converti înseamnă a lăsa ca Domnul să trăiască și să lucreze în noi. Pentru acest motiv, atunci când împreună creștinii din diferite Biserici ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și încearcă să-l pună în practică, fac într-adevăr pași importanți spre unitate. Și nu este numai chemarea care ne unește; ne unește și însăși misiunea: a vesti tuturor faptele minunate ale lui Dumnezeu. Precum sfântul Paul, și precum credincioșii cărora le scrie sfântul Petru, și noi nu putem să nu vestim iubirea milostivă care ne-a cucerit și care ne-a transformat. În timp ce suntem în drum spre comuniunea deplină dintre noi, putem deja să dezvoltăm multiple forme de colaborare, să mergem împreună și să colaborăm pentru a favoriza răspândirea Evangheliei. Și mergând și lucrând împreună, ne dăm seama că suntem deja uniți în numele Domnului. Unitatea se face mergând.

În acest An Jubiliar extraordinar al Milostivirii, să ținem cont bine că nu poate exista căutare autentică a unității creștinilor fără o încredere deplină în milostivirea Tatălui. Să cerem înainte de toate iertare pentru păcatul dezbinărilor noastre, care sunt o rană deschisă în Trupul lui Cristos. Ca Episcop de Roma și Păstor al Bisericii Catolice, vreau să invoc milostivire și iertare pentru comportamentele neevanghelice pe care le-au avut catolicii față de creștini din alte Biserici. În același timp, îi invit pe toți frații și surorile catolici să ierte dacă, astăzi sau în trecut, au îndurat ofense de la alți creștini. Nu putem șterge ceea ce a fost, dar nu vrem să permitem ca povara păcatelor trecute să continue să polueze raporturile noastre. Milostivirea lui Dumnezeu va reînnoi relațiile noastre.

În acest climat de rugăciune intensă, salut cu fraternitate pe Eminența Sa Mitropolitul Ghenadios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, pe Excelența Sa David Moxon, reprezentant personal la Roma al Arhiepiscopului de Caterbury, și pe toți reprezentanții diferitelor Biserici și Comunități ecleziale din Roma, veniți aici în această seară. Cu ei am trecut prin Poarta Sfântă a acestei bazilici, pentru a aminti că singura poartă care ne conduce la mântuire este Isus Cristos Domnul nostru, fața milostivă a Tatălui. Adresez un salut cordial și tinerilor ortodocși și ortodocși orientali care studiază aici la Roma cu sprijinul Comitetului de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care acționează pe lângă Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, precum și pe studenții de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită aici la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice.

Iubiți frați și surori, să ne unim astăzi cu rugăciunea pe care Isus Cristos a adresat-o Tatălui: „să fie una […] pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Unitatea este dar al milostivirii lui Dumnezeu Tatăl. Aici în fața mormântului sfântului Paul, apostol și martir, păstrată în această splendidă bazilică, simțim că umila noastră cerere este susținută de mijlocirea multitudinii martirilor creștini de ieri și de astăzi. Ei au răspuns cu generozitate la chemarea Domnului, au dat mărturie fidelă, cu viața lor, despre faptele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, și experimentează deja comuniunea deplină în prezența lui Dumnezeu Tatăl. Susținuți de exemplul lor – acest exemplu care își însușește ecumenismul sângelui – și întăriți de mijlocirea lor, să adresăm lui Dumnezeu rugăciunea noastră umilă.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.01.2016
Publicarea pe acest sit: 26.01.2016
Etichete: , ,

Lasă un răspuns