Predica Papei la încheierea SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la încheierea Săptămânii de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor
Bazilica San Paolo fuori le mura
25 ianuarie 2013

Iubiți frați și surori,

Mereu este o bucurie și un har special să fim împreună, în jurul mormântului apostolului Paul, pentru a încheia Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Îi salut cu afecțiune pe Cardinalii prezenți, în primul rând pe Cardinalul Harvey, arhipreot al acestei Bazilici, și împreună cu el pe Abate și Comunitatea călugărilor care ne găzduiesc. Îl salut pe Cardinalul Koch, Președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și pe toți colaboratorii din Dicaster. Îndrept saluturile mele cordiale și fraterne către Eminența Sa Mitropolitul Ghenadios, reprezentant al Patriarhului ecumenic, către Cucernicul Canonic Richardson, reprezentant personal la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, și către toți reprezentanții diferitelor Biserici și Comunități ecleziale, veniți aici în această seară. În afară de asta, îmi face deosebită plăcere să-i salut pe membrii Comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe orientale, cărora le urez o muncă rodnică pentru sesiunea plenară care se desfășoară în aceste zile la Roma, precum și pe studenții de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, și pe tinerii ortodocși și ortodocși orientali care studiază aici. În sfârșit îi salut pe toți cei prezenți veniți ca să se roage pentru unitatea dintre toți discipolii lui Cristos.

Această celebrare se inserează în contextul Anului Credinței, început la 11 octombrie, a cincizecea aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican. Comuniunea în aceeași credință este baza pentru ecumenism. De fapt, unitatea este dăruită de Dumnezeu ca inseparabilă de credință; acest lucru îl exprimă în mod eficace sfântul Paul: „Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toate, prin toți și în toți” (Ef 4,4-6). Mărturisirea credinței baptismale în Dumnezeu, Tată și Creator, care s-a revelat în Fiul Isus Cristos, revărsând pe Duhul care dă viață și sfințește, deja îi unește pe creștini. Fără credință – care este în primul rând dar al lui Dumnezeu, dar și răspuns al omului – toată mișcarea ecumenică s-ar reduce la o formă de „contract” la care să se adere pentru un interes comun. Conciliul al II-lea din Vatican amintește că creștinii „cu cât va fi mai strânsă comuniunea lor cu Tatăl, Cuvântul și Duhul, cu atât vor putea spori mai intim și mai ușor fraternitatea reciprocă” (Decretul Unitatis redintegratio, 7). Problemele doctrinale care încă ne despart nu trebuie să fie neglijate sau minimalizate. Mai degrabă ele trebuie să fie înfruntate cu curaj, într-un spirit de fraternitate și de respect reciproc. Dialogul, atunci când reflectă prioritatea credinței, permite să ne deschidem la acțiunea lui Dumnezeu cu încrederea fermă că singuri nu putem construi unitatea, ci Duhul Sfânt este cel care ne conduce spre comuniunea deplină și face să percepem bogăția spirituală prezentă în diferitele Biserici și Comunități ecleziale.

În societatea actuală pare că mesajul creștin are tot mai puțină incidență în viața personală și comunitară; și acest lucru reprezintă o provocare pentru toate Bisericile și Comunitățile ecleziale. Unitatea este în ea însăși un mijloc privilegiat, aproape o bază pentru a vesti credința în mod tot mai credibil celor care încă nu-l cunosc pe Mântuitorul sau care, deși au primit vestirea Evangheliei, aproape că au uitat acest dar prețios. Scandalul diviziunii care denatura activitatea misionară a fost impulsul care a dat început mișcării ecumenice pe care astăzi o cunoaștem. Comuniunea deplină și vizibilă dintre creștini trebuie înțeleasă, de fapt, ca o caracteristică fundamentală pentru o mărturie și mai clară. În timp ce suntem în drum spre unitatea deplină, este necesar deci să urmărim o colaborare concretă între discipolii lui Cristos pentru cauza transmiterii credinței lumii contemporane. Astăzi este mare nevoie de reconciliere, de dialog și de înțelegere reciprocă, nu într-o perspectivă moralistă, ci tocmai în numele autenticității creștine printr-o prezență tot mai incisivă în realitatea timpului nostru.

Apoi, adevărata credință în Dumnezeu este inseparabilă de sfințenia personală, precum și de căutarea dreptății. În Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, care se încheie astăzi, tema oferită pentru meditația noastră era: „Ce cere Domnul de la noi?”, inspirată din cuvintele profetului Mihea, pe care le-am ascultat (cf. 6,6-8). Ea a fost propusă de Student Christian Movement in India, in collaborazione con la All India Catholic University Federation ed il National Council of Churches in India, care au pregătit și materialele ajutătoare pentru reflecție și rugăciune. Celor care au colaborat, doresc să le exprim recunoștința mea vie și, cu mare afecțiune, îi asigur de rugăciunea mea pe toți creștinii din India, care uneori sunt chemați să dea mărturie despre credința lor în condiții dificile. „A merge cu umilință cu Dumnezeu” (cf. Mih 6,8) înseamnă înainte de toate a merge în radicalitatea credinței, ca Abraham, încrezându-ne în Dumnezeu, ba chiar punându-ne în El toată speranța și aspirația noastră, dar înseamnă și a merge dincolo de bariere, dincolo de ură, de rasism și de discriminarea socială și religioasă care despart și strică întreaga societate. Așa cum afirmă sfântul Paul, creștinii trebuie să ofere cei dintâi un exemplu luminos în căutarea reconcilierii și a comuniunii în Cristos, care să depășească orice tip de diviziune. În Scrisoarea către Galateni, Apostolul neamurilor afirmă: „Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat în Cristos. Așadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat și nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus” (3,27-28).

În sfârșit, căutarea unității în adevăr și în iubire nu trebuie să piardă din vedere niciodată percepția că unitatea creștinilor este lucrare și dar al Duhului Sfânt și merge cu mult dincolo de eforturile noastre. De aceea, ecumenismul spiritual, în special rugăciunea, este inima angajării ecumenice (cf. Decretul Unitatis redintegratio, 8). Totuși, ecumenismul nu va da roade durabile dacă nu va fi însoțit de gesturi concrete de convertire care mișcă conștiințele și favorizează vindecarea amintirilor și a raporturilor. Așa cum afirmă Decretul despre ecumenism al Conciliului al II-lea din Vatican, „nu există un ecumenism adevărat fără convertire interioară” (nr. 7). O convertire autentică, precum aceea sugerată de profetul Mihea și pentru care apostolul Paul este un exemplu semnificativ, ne va duce mai aproape de Dumnezeu, în centrul vieții noastre, în așa fel încât să ne apropiem mai mult și unii de alții. Acesta este un element fundamental al angajării noastre ecumenice. Reînnoirea vieții interioare a inimii noastre și a minții noastre, care se reflectă în viața zilnică, este crucială în orice dialog și drum de reconciliere, făcând din ecumenism o angajare reciprocă de înțelegere, respect și iubire, „pentru ca lumea să creadă” (In 17,21).

Iubiți frați și surori, s-o invocăm cu încredere pe Fecioara Maria, model inegalabil de evanghelizare, pentru ca Biserica, „semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” (Constituția Lumen gentium, 1), să-l vestească, și în timpul nostru, cu sinceritate pe Cristos Mântuitorul. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.01.2013
Publicarea pe acest sit: 27.01.2013
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns