Predica Papei la încheierea SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrare de încheiere a Săptămânii de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor
Vatican, 25 ianuarie 2010

Iubiți frați și surori,

Urmând exemplul lui Isus, care în ajunul pătimirii sale l-a rugat pe Tatăl pentru discipolii săi „ca toți să fie una” (In 17,21), creștinii continuă fără încetare să invoce de la Dumnezeu darul unității. Această cerere devine mai intensă în timpul Săptămânii de Rugăciune, care astăzi se încheie, când Bisericile și comunitățile ecleziale meditează și se roagă împreună pentru unitatea tuturor creștinilor.

Anul acesta tema oferită pentru meditația noastră a fost propusă de Comunitățile creștine din Ierusalim, cărora aș vrea să le exprimă mulțumirea mea vie, însoțită de asigurarea afectului și a rugăciunii atât din partea mea cât și a întregii Biserici. Creștinii din Cetatea Sfântă ne invită să reînnoim și să întărim angajarea noastră pentru restabilirea unității depline meditând asupra modelului de viață a primilor discipoli ai lui Cristos reuniți la Ierusalim: „Ei – citim în Faptele Apostolilor (și am auzit acum) – erau stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii și la rugăciune” (Fap 2,42). Acesta este portretul primei comunități, născută la Ierusalim chiar în ziua de Rusalii, trezită de predica pe care apostolul Petru, plin de Duhul Sfânt, o adresează tuturor celor care au ajuns în Cetatea Sfântă pentru sărbătoare. O comunitate care nu este închisă în ea însăși, ci, încă de la nașterea ei, catolică, universală, capabilă să cuprindă neamuri de limbi și de culturi diferite, așa cum ne mărturisește aceeași carte a Faptelor apostolilor. O comunitate care nu este întemeiată pe un pact între membrii săi, nici din simpla împărtășire a unui proiect sau a unui ideal, ci din comuniunea profundă cu Dumnezeu, care s-a revelat în Fiul său, din întâlnirea cu Cristos mort și înviat.

Într-un scurt sumar, care încheie capitolul început cu relatarea coborârii Duhului Sfânt în ziua de Rusalii, evanghelistul Luca prezintă în mod sintetic viața acestei prime comunități: cei care au primit cuvântul predicat de Petru și au fost botezați, ascultau cuvântul lui Dumnezeu, transmis de Apostoli; stăteau împreună cu bucurie, luând asupra lor serviciile necesare și împărțind în mod liber și generos bunurile materiale; celebrau jertfa lui Cristos pe cruce, misterul său de moarte și înviere, în Euharistie, repetând gestul frângerii pâinii; îl lăudau pe Domnul și îi mulțumeau încontinuu, invocând ajutorul lui în dificultăți. Însă această descriere nu este pur și simplu o amintire din trecut și nici prezentarea unui exemplu de imitat sau a unei ținte ideale la care trebuie să se ajungă. Ea este mai degrabă afirmarea prezenței și acțiunii Duhului Sfânt în viața Bisericii. Este o atestare, plină de încredere, că Duhul Sfânt, unindu-i pe toți în Cristos, este principiul unității Bisericii și face din cei care cred una.

Învățătura apostolilor, comuniunea fraternă, frângerea pâinii și rugăciunea sunt formele concrete de viață ale primei comunități creștine din Ierusalim adunată de acțiunea Duhului Sfânt, dar în același timp constituie trăsăturile esențiale ale tuturor comunităților creștine, din orice timp și din orice loc. Cu alte cuvinte, am putea spune că ele reprezintă și dimensiunile fundamentale ale unității Trupului vizibil al Bisericii.

Trebuie să fim recunoscător pentru că, în decursul ultimelor decenii, mișcarea ecumenică, „apărută prin impulsul harului Duhului Sfânt” (Unitatis redintegratio, 1), a făcut semnificativi pași înainte, care au făcut posibilă ajungerea la convergențe încurajatoare și la consensuri cu privire la cele mai diferite puncte, dezvoltând între Biserici și comunitățile ecleziale raporturi de stimă și respect reciproc, precum și de colaborare concretă în fața provocărilor din lumea contemporană.

Totuși, știm bine că suntem încă departe de acea unitate pentru care Cristos s-a rugat și pe care o găsim reflectată în portretul primei comunități din Ierusalim. Unitatea la care Cristos, prin Duhul său, cheamă Biserica nu se realizează numai pe planul structurilor de organizare, ci se configurează, la un nivel mult mai profund, ca unitate exprimată „în mărturisirea unei singure credințe, în celebrarea comună a cultului divin și în înțelegerea fraternă a familiei lui Dumnezeu” (ibidem, 2). De aceea, căutarea restabilirii unității între creștinii despărțiți nu poate să se reducă la o recunoaștere a diferențelor reciproce și la obținerea unei conviețuiri pașnice: unitatea spre care tânjim este acea unitate pentru care însuși Cristos s-a rugat și care prin natura sa se manifestă în comuniunea credinței, a sacramentelor, a slujirii. Drumul spre această unitate trebuie să fie simțit ca imperativ moral, răspuns la o chemare precisă a Domnului. Pentru aceasta trebuie învinsă tentația resemnării și a pesimismului, care este lipsă de încredere în puterea Duhului Sfânt. Datoria noastră este de a continua cu pasiune drumul spre această țintă cu un dialog serios și riguros pentru a aprofunda patrimoniul teologic, liturgic și spiritual comun; cu o cunoaștere reciprocă; cu formarea ecumenică a noilor generații și, mai ales, prin convertirea inimii și prin rugăciune. De fapt, așa cum a declarat Conciliul al II-lea din Vatican, „năzuința sfântă de a-i împăca pe toți creștinii în unitatea Bisericii lui Cristos, una și unică, depășește puterile și capacitatea omului” și, de aceea, speranța noastră trebuie pusă în primul rând „în rugăciunea lui Cristos pentru Biserică, în iubirea Tatălui față de noi, în puterea Duhului Sfânt” (ibidem, 24).

Pe acest drum de căutare a deplinei unități vizibile între toți creștinii ne însoțește și ne susține apostolul Paul, a cărui Sărbătoare a Convertirii o celebrăm astăzi în mod solemn. El, înainte de a-i apărea Cel Înviat pe drumul Damascului spunându-i: „Eu sunt Isus, pe care tu îl prigonești!” (Fap 9,5), era unui dintre cei mai îndârjiți adversari ai primelor comunități creștine.

Evanghelistul Luca îl descrie pe Saul printre cei care au aprobat uciderea lui Ștefan, în zilele în care a izbucnit o persecuție violentă împotriva creștinilor din Ierusalim (cf. Fap 8,1). Din Cetatea Sfântă a plecat pentru a extinde persecuția creștinilor până în Siria și, după convertirea sa, s-a întors pentru a fi introdus la apostoli de către Barnaba, care s-a făcut garant al autenticității întâlnirii lui cu Domnul. De atunci Paul a fost admis, nu numai ca membru al Bisericii, ci și ca predicator al Evangheliei împreună cu ceilalți apostoli, deoarece a primit, ca și ei, manifestarea Domnului Înviat și chemarea specială de a fi „instrument ales” pentru a duce numele lui în fața popoarelor (cf. Fap 9,15). În lungile sale călătorii misionare Paul, peregrinând prin cetăți și regiuni diferite, n-a uitat niciodată legătura de comuniune cu Biserica din Ierusalim. Colecta în favoarea creștinilor din acea comunitate, care, foarte curând, au avut nevoie să fie ajutați (cf. 1Cor 16,1), a ocupat un loc important în preocupările lui Paul, pe care o considera nu numai o operă de caritate, ci semnul și garanția unității și a comuniunii între Bisericile întemeiate de el și acea comunitate primară din Cetatea Sfântă, ca semn al unicei Biserici a lui Cristos.

În acest climat de rugăciune intensă, doresc să adresez salutul meu cordial tuturor celor prezenți: cardinalului Francesco Monterisi, arhipreot al acestei bazilici, cardinalului Kurt Koch, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și celorlalți cardinali, fraților întru episcopat și întru preoție, abatelui și călugărilor benedictini din această comunitate veche, călugărilor și călugărițelor, laicilor care reprezintă întreaga comunitate diecezană de Roma. În mod special aș vrea să-i salut pe frații și surorile din celelalte Biserici și Comunități ecleziale reprezentate aici în această seară. Întrei ei îmi este deosebit de plăcut să adresez salutul meu membrilor Comisiei Mixte Internaționale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică și Bisericile Orientale Antice, a căror reuniune se va desfășura aici la Roma în zilele următoare. Încredințăm Domnului succesul bun al întâlnirii voastre, pentru ca să poată reprezenta un pas înainte spre unitatea atât de dorită.

[în germană]

Aș vrea să îndrept un salut deosebit și reprezentanților Bisericii Evanghelice Luterane Unite din Germania, care au venit la Roma conduși de episcopul Bisericii din Bavaria.

[în italiană]

Iubiți frați și surori, încrezători în mijlocirea Fecioarei Maria, Mama lui Cristos și Mama Bisreicii, să invocăm, așadar, darul unității. Uniți cu Maria, care în ziua de Rusalii era prezentă în cenacol împreună cu Apostolii, ne adresăm lui Dumnezeu izvorul oricărui har pentru ca să se reînnoiască astăzi pentru noi minunea Rusaliilor și, conduși de Duhul Sfânt, toți creștinii să restabilească unitatea deplină în Cristos. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.01.2010
Publicarea pe acest sit: 26.01.2011
Etichete: , ,

Lasă un răspuns