Predica Papei la încheierea SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Celebrarea Vesperelor, cu ocazia încheierii
Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor
sâmbătă, 25 ianuarie 2003

1. „Noi avem această comoară în vase de lut” (2Corinteni 4,7).

Aceste cuvinte, luate din a doua Scrisoare către Corinteni, au fost firul conducător al ‘Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor’ care se încheie astăzi. Ele luminează meditația noastră în această liturgie vesperală a Sărbătorii Convertirii sfântului Paul. Apostolul ne amintește că purtăm ‘comoara’ încredințată nouă de Cristos în vase de lut. Așadar, tuturor creștinilor li se cere să continue pelerinajul pământesc fără a se lăsa copleșiți de dificultăți și de necazuri (cfr. Lumen gentium, 8), cu siguranța că putem depăși orice obstacol cu ajutorul și puterea care vin de Sus.

Cu o astfel de certitudine, mă bucur să mă rog în această seară împreună cu voi, iubiți frați și surori din Bisericile și Comunitățile ecleziale prezente în Roma, uniți de Botezul unic în Domnul Isus Cristos. Vă salut pe toți cu o deosebită afecțiune.

Dorința mea vie este ca Biserica din Roma, căreia Providența i-a încredințat o specială „prezidență în caritate” (Ignațiu din Antiohia, Ad Rom., Introd.), să devină tot mai mult model de fraterne relații ecumenice.

2. Ca și creștini, suntem conștienți că suntem chemați să dăm lumii mărturie despre „Evanghelia slavei”, pe care Cristos ne-a încredințat-o (cfr. 2Corinteni 4,4). În numele lui, să ne unim eforturile pentru a sluji pacea și reconcilierea, dreptatea și solidaritatea, îndeosebi alături de cei săraci și cei din urmă de pe pământ.

În acest context, îmi amintesc cu drag de Ziua de rugăciune pentru pacea în lume, care a avut loc acum un an, în 24 ianuarie, la Assisi. Acel eveniment cu caracter interreligios a lansat în lume un puternic mesaj: fiecare persoană cu adevărat religioasă este îndemnată să invoce de la Dumnezeu darul păcii, reînnoind voința de a o promova și a o clădi împreună cu alți credincioși. Tema păcii rămâne mai urgentă ca oricând, îi interpelează în mod deosebit pe discipolii lui Cristos, Principele Păcii, și constituie o provocare și un angajament pentru mișcarea ecumenică.

3. Răspunzând unicului Spirit care călăuzește Biserica, dorim în această seară să îi aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele multe și îmbelșugate pe care El, dătătorul tuturor darurilor, le-a revărsat din belșug pe drumul ecumenismului. Cum să nu ne amintim, pe lângă întâlnirea menționată de la Assisi cu participarea unor reprezentanți la nivel înalt ai aproape tuturor Bisericilor și Comunităților ecleziale din Orient și Occident, de vizita la Roma, în luna martie, a unei Delegații a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia? În luna iunie, apoi, a avut loc semnarea, împreună cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, a Declarației comune asupra protejării creației; în luna mai am avut bucuria de a-l vizita pe Patriarhul Maxim al Bulgariei; în luna octombrie am primit în schimb vizita Patriarhului Teoctist al României, cu care am semnat de asemenea o Declarație comună. Nu pot uita apoi vizita Arhiepiscopului de Canterbury, Dr. Carey, la încheierea mandatului său, și întâlnirile cu Delegații ecumenice din Comunități ecleziale din Occident, și nici progresele înregistrate de diferitele Comisii mixte de dialog.

În același timp, nu putem să nu recunoaștem cu realism dificultățile, problemele și dezamăgirile pe care le întâlnim și astăzi. Uneori se întâmplă să constatăm o oarecare oboseală, o lipsă de fervoare, în timp ce rămâne vie durerea de a nu ne putea încă împărtăși la aceeași Masă euharistică. Duhul Sfânt nu încetează totuși să ne surprindă și continuă să realizeze lucruri extraordinare.

4. În situația actuală a ecumenismului, este important să înțelegem că numai Duhul lui Dumnezeu este în măsură să ne dăruiască deplina unitate vizibilă; numai Duhul lui Dumnezeu ne poate insufla o nouă fervoare și un nou curaj. Iată de ce trebuie subliniată importanța ecumenismului spiritual, care constituie sufletul întregii mișcări ecumenice (cfr. Unitatis redintegratio, 6-8).

Acest lucru nu înseamnă sub nici un chip reducerea sau chiar neglijarea dialogului teologic, care a dus roade îmbelșugate în ultimele decenii. Acesta rămâne, ca întotdeauna, indispensabil. De fapt, unitatea dintre discipolii lui Cristos nu poate fi decât o unitate în adevăr (cfr. Ut unum sint, 18-19). Spre acest țel ne călăuzește Duhul și prin intermediul dialogurilor teologice, care constituie o ocazie neîndoielnică de îmbogățire reciprocă.

Numai în Duhul Sfânt, totuși, putem primi adevărul Evangheliei, care ne angajează pe toți prin profunzimea sa. Ecumenismul spiritual ne deschide ochii și inimile pentru înțelegerea adevărului revelat, făcându-ne capabili să îl recunoaștem și să îl primim și datorită argumentărilor altor creștini.

5. Ecumenismul spiritual se realizează în primul rând prin intermediul rugăciunii înălțate la Dumnezeu, atunci când este posibil, în comun. După exemplul Mariei și al discipolilor după Înălțarea Domnului, este important să continuăm să ne adunăm și să fim stăruitori în a-l invoca pe Duhul Sfânt (cfr. Faptele Apostolilor 1,12-14). Rugăciunii i se adaugă ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură, temelie și nutremânt al credinței noastre (cfr. Dei Verbum, 21-25). În plus, nu există apropiere ecumenică fără convertirea inimii, fără sfințirea personală și reînnoirea vieții ecleziale.

Un rol cu totul deosebit îl au, apoi, comunitățile de viață consacrată și mișcările spirituale, apărute recent, în favorizarea întâlnirii cu străvechile venerabile Biserici din Orient, impregnate de spiritul monastic. Semne încurajatoare de renaștere promițătoare a vieții spirituale sunt prezente și în sânul Comunităților ecleziale din Occident, și mă bucur pentru schimburile avantajoase care au loc între toate aceste diferite realități creștine.

Nu trebuie uitate cazurile în care clerici din alte Biserici frecventează Universitățile catolice: oaspeți ai seminariilor noastre, ei iau parte la viața studenților în conformitate cu disciplina eclezială în vigoare. Experiența demonstrează că acest lucru aduce o îmbogățire reciprocă.

6. Speranța pe care o exprimăm astăzi împreună este aceea ca spiritualitatea comuniunii să crească tot mai mult! Să să afirme în fiecare dintre noi – așa cum am scris în Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte – capacitatea de a-l simți pe fratele în credință, în unitatea Trupului mistic, „drept unul care îmi aparține, pentru a învăța să împărtășim bucuriile și suferințele lui”.

Fie ca noi să vedem „ceea ce este pozitiv în celălalt, pentru a-l primi și a-l aprecia ca dar al lui Dumnezeu: un ‘dar pentru mine’, și nu numai pentru fratele care l-a primit în mod direct „. Să nu ne facem iluzii! Fără o autentică spiritualitate a comuniunii, elementele exterioare ale comuniunii „ar deveni decoruri fără suflet, măști de comuniune, mai mult decât căi de exprimare și de creștere a ei” (cfr n. 43).

Să continuăm, așadar, cu curaj și răbdare acest drum, încredințându-ne în puterea Duhului! Nu ne revine nouă a stabili timpii și scadențele; ne este de ajuns promisiunea Domnului.

Întăriți de cuvântul lui Cristos, să nu cedăm în fața oboselii, ci, dimpotrivă, să ne intensificăm eforturile și rugăciunea pentru unitate. În această seară, să răsune mângâietoare în inima noastră invitația lui: „Duc in altum!”. Să înaintăm, punându-ne întotdeauna încrederea în El! Amin!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 25.01.2003
Publicarea pe acest sit: 25.01.2003
Etichete: , ,

Lasă un răspuns