Predica Papei la încheierea Întâlnirii Mondiale a Familiilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la încheierea Întâlnirii Mondiale a Familiilor
Philadelphia, 27 septembrie 2015

Astăzi Cuvântul lui Dumnezeu ne surprinde cu un limbaj alegoric puternic, care ne face să ne gândim. Imagini puternice care interoghează reflecțiile noastre. Un limbaj alegoric care ne interpelează, dar care însuflețește entuziasmul nostru.

În prima lectură, Iosue îi spune lui Moise că doi membri ai poporului profețesc și vestesc cuvântul lui Dumnezeu fără niciun mandat. În Evanghelie, Ioan îi spune lui Isus că discipolii au împiedicat pe unul să alunge duhurile rele în numele lui Isus. Și aici vine surpriza: Moise și Isus le reproșează acestor colaboratori pentru că sunt așa de închiși la minte. De-ar fi toți profeți ai cuvântului lui Dumnezeu! De-ar fi capabil fiecare să facă minuni în numele Domnului!

În schimb, Isus găsește ostilitate în lumea care nu a acceptat ceea ce făcea și spune. Pentru ei, deschiderea lui Isus la credința onestă și sinceră a multor persoane care nu făceau parte din poporul ales al lui Dumnezeu părea intolerabilă. La rândul lor, discipolii acționau în bună credință; însă tentația de a fi scandalizați de libertatea lui Dumnezeu, care face să plouă peste cei drepți ca și peste cei nedrepți (cf. Mt 5,45), trecând peste birocrație, oficialitate și cercuri restrânse, amenință autenticitatea credinței și, de aceea, trebuie să fie respinsă cu putere.

Când ne dăm seama de asta, putem înțelege pentru ce cuvintele lui Isus despre scandal sunt așa de dure. Pentru Isus, scandalul intolerabil este tot ceea ce distruge și corupe încrederea noastră în modul de a acționa al Duhului.

Dumnezeu Tatăl nostru nu se lasă învins în generozitate și seamănă. Seamănă prezența sa în lumea noastră, pentru că „în asta se află iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi” cel dintâi (1In 4,10). Iubire care ne dă certitudinea profundă: suntem căutați de El, suntem așteptați de El. Această încredere îl face pe discipol să stimuleze, să însoțească și să facă să crească toate inițiativele bune care există în jurul lui. Dumnezeu vrea ca toți fiii săi să ia parte la sărbătoarea Evangheliei. Nu împiedicați ceea ce este bun – spune Isus -, dimpotrivă, ajutați să crească. A pune la îndoială lucrarea Duhului, a da impresia că ea nu are nimic de-a face cu aceia care nu sunt „din grupul nostru”, care nu sunt „ca noi”, este o tentație periculoasă. Nu numai că blochează convertirea la credință, ci constituie o pervertire a credinței.

Credința deschide „fereastra” la prezența activă a Duhului și ne demonstrează că, precum fericirea, sfințenia este legată mereu de micile gesturi. „Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu – spune Isus, gest mic – nu-și va pierde răsplata!” (Mc 9,41). Sunt gesturi minime, pe care unul le învață acasă; gesturi de familie care se pierd în anonimatul cotidianității, dar care fac fiecare zi diferită de alta. Sunt gesturi de mamă, de bunică, de tată, de bunic, de fiu, de frate. Sunt gesturi de tandrețe, de afect, de compasiune. Gesturi ca mâncarea caldă a celui care așteaptă să cineze, ca micul dejun devreme al celui care știe să însoțească sculându-se în zori. Sunt gesturi familiale. Este binecuvântarea înainte de a dormi și îmbrățișarea la întoarcere de la o lungă zi de muncă. Iubirea se exprimă în lucruri mici, în atenția la detaliile de fiecare zi care fac în așa fel încât viața să aibă mereu gust de casă. Credința crește când este trăită și plăsmuită de iubire. De aceea familiile noastre, casele noastre sunt autentice Biserici familiale: sunt locul potrivit în care credința devine viață și viața crește în credință.

Isus ne invită să nu împiedicăm aceste mici gesturi miraculoase, dimpotrivă, vrea ca să le provocăm, să le facem să crească, să însoțim viața așa cum ni se prezintă, ajutând la trezirea tuturor gesturilor mici de iubire, semne ale prezenței sale vii și active în lumea noastră.

Această atitudine la care suntem invitați ne face să ne întrebăm, astăzi, aici, la sfârșitul acestei sărbători: cum lucrăm pentru a trăi această logică în familiile noastre și în societățile noastre? Ce tip de lume vrem să lăsăm copiilor noștri (cf. Laudato si’, 160)? Nu putem răspunde noi singuri la aceste întrebări. Duhul e cel care ne cheamă și ne provoacă să răspundem la ele cu marea familie umană. Casa noastră comună nu mai poate tolera dezbinări sterile. „Provocarea urgentă de a proteja casa noastră […] cuprinde efortul de a uni întreaga familie umană în căutarea unei dezvoltări sustenabile și integrale, pentru că știm că lucrurile se pot schimba” (ibidem, 13). Fie ca fiii noștri să găsească în noi puncte de referință pentru comuniune, nu pentru dezbinare. Fie ca fiii noștri să găsească în noi persoane capabile să se asocieze cu alții pentru a face să înflorească tot binele pe care Tatăl l-a semănat.

În mod direct, dar cu afect, Isus ne spune: „Așadar, dacă voi, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?” (Lc 11,13). Câtă înțelepciune este în aceste cuvinte! De fapt, cât privește bunătatea și curăția inimii, noi ființele umane nu avem prea mult cu ce să ne mândrim! Însă Isus știe că, în ce privește copiii, suntem capabili de o generozitate fără limite. Pentru aceasta ne încurajează: dacă avem credință, Tatăl ni-l va da pe Duhul său.

Noi creștinii, discipoli ai Domnului, cerem familiilor din lume ca să ne ajute. Suntem mulți astăzi pentru a participa la această celebrare și acest lucru este deja în sine ceva profetic, un soi de miracol în lumea de astăzi, care este obosită să inventeze noi dezbinări, noi rupturi, noi dezastre. De-am fi toți profeți! O, dacă fiecare dintre noi s-ar deschide la miracolele iubirii pentru binele propriei familii și al tuturor familiilor din lume – și vorbesc despre miracole de iubire – și pentru a putea astfel să depășească scandalul unei iubiri meschine și neîncrezătoare, închisă în ea însăși, fără răbdare cu ceilalți! Vă las ca întrebare, pentru ca fiecare să răspundă – pentru că am spus cuvântul „nerăbdător”: în casa mea, se strigă sau se vorbește cu iubire și tandrețe? Este un mod bun de a măsura iubirea noastră.

Cât de frumos ar fi dacă peste tot, dincolo de granițele noastre, am putea încuraja și aprecia această profeție și acest miracol! Să reînnoim credința noastră în cuvântul Domnului care invită familiile noastre la această deschidere; care îi invită pe toți să participe la profeția alianței dintre un bărbat și o femeie, care generează viață și-l revelează pe Dumnezeu. Ca să ne ajute să participăm la profeția păcii, a duioșiei și a afectului familial. Ca să ne ajute să participăm la gestul profetic de a ne îngriji cu tandrețe, cu răbdare și cu iubire de copiii noștri și de bunicii noștri.

Fiecare persoană care dorește să formeze în această lume o familie să învețe pe copii să se bucure de fiecare acțiune care își propune să învingă răul – o familie care să arate că Duhul este viu și activ -, va găsi recunoștința și stima, oricărui popor, religie sau regiune ar aparține.

Dumnezeu să ne acorde nouă tuturor să fim profeți ai bucuriei Evangheliei, ai Evangheliei familiei, ai iubirii familiei, să fim profeți ca și discipoli ai Domnului și să ne dea harul de a fi demni de această curăție a inimii care nu se scandalizează de Evanghelie. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.09.2015
Publicarea pe acest sit: 28.09.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns