Predica Papei la începutul Adventului

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea primelor Vespere
de la începutul Adventului
Vatican, sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Iubiți frați și surori,

Cu această celebrare a Vesperelor, Domnul ne dăruiește harul și bucuria de a deschide noul An Liturgic începând prima sa etapă: Adventul, perioada care amintește venirea lui Dumnezeu între noi. Fiecare început poartă în sine un har particular, întrucât este binecuvântat de Domnul. În acest Advent ne este dat, încă o dată, să facem experiența apropierii de Cel care a creat lumea, care orientează istoria și care are grijă de noi ajungând până la culmea condescendenței sale făcându-se om. Tocmai misterul mare și fascinant al lui Dumnezeu cu noi, și al lui Dumnezeu care este unul dintre noi, este ceea ce vom celebra în următoarele săptămâni mergând spre Sfântul Crăciun. În timpul Adventului simțim Biserica care ne ia de mână și, după imaginea Preasfintei Maria, își exprimă maternitatea sa făcându-ne să experimentăm așteptarea bucuroasă a venirii Domnului, care ne îmbrățișează pe toți în dragostea sa ce salvează și mângâie.

În timp ce inimile noastre se îndreaptă spre celebrarea anuală a nașterii lui Cristos, liturgia Bisericii orientează privirea noastră către destinația finală: întâlnirea cu Domnul care va veni în splendoarea gloriei sale. Pentru aceasta noi care, în fiecare Euharistie, „vestim moartea sa, mărturisim învierea sa până când va veni”, veghem în rugăciune. Liturgia nu contenește a ne încuraja și a ne susține, punând pe buzele noastre, în zilele Adventului, strigătul cu care se încheie întreaga Sfântă Scriptură, în ultima pagină a Apocalipsului Sfântului Ioan: „Vino, Doamne Isuse!” (22,20).

Iubiți frați și surori, adunarea noastră din această seară pentru a începe drumul Adventului se îmbogățește cu un alt motiv important: cu întreaga Biserică, dorim să celebrăm solemn o veghe de rugăciune pentru viața care se naște. Doresc să îmi exprim mulțumirea mea tuturor celor care au răspuns la această invitație și celor care se dedică în mod specific la primirea și apărarea vieții umane în diferitele situații de fragilitate, mai ales la începuturile ei și în primii săi pași. Tocmai începutul Anului Liturgic ne face să trăim din nou așteptarea lui Dumnezeu care se face carne în sânul Fecioarei Maria, a lui Dumnezeu care se face mic, devine copil; ne vorbește despre venirea unui Dumnezeu aproape, care a dorit să parcurgă viața omului, de la început, și aceasta pentru a-l salva în totalitate, în întregime. Și astfel misterul Întrupării Domnului și începutul vieții umane sunt unite în mod intim și armonios între ele înlăuntrul unicului plan mântuitor al lui Dumnezeu, Domnul vieții tuturor și al fiecăruia. Întruparea ne revelează cu o lumină intensă și în mod surprinzător că fiecare viață umană are o demnitate mai mare, incomparabilă.

Omul prezintă o originalitate unică în comparație cu celelalte ființe vii care trăiesc pe pământ. Se prezintă ca subiect unic și singular, dotat cu inteligență și voință liberă, precum și ca fiind compus din realitate materială. El trăiește în același timp și inseparabil în dimensiunea spirituală și în dimensiunea corporală. O sugerează și textul Primei Scrisori către Tesaloniceni care a fost proclamat: „Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în mod desăvârșit, și ființa voastră întreagă: duhul, sufletul și trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos” (5,23). Suntem, așadar, duh, suflet și trup. Suntem parte a acestei lumi, legați de posibilitățile și limitele condiției materiale; în același timp, suntem deschiși către un orizont infinit, capabili de a dialoga cu Dumnezeu și de a-l primi în noi. Ne desfășurăm activitatea în realitatea pământească și prin intermediul ei putem să percepem prezența lui Dumnezeu și să ne îndreptăm către el, adevăr, bunătate și frumusețe absolută. Gustăm frânturi de viață și de fericire și nutrim la plinătatea totală.

Dumnezeu ne iubește în mod profund, total, fără deosebire; ne cheamă la prietenia cu El; ne face să participăm la o realitate care este deasupra oricărei imaginații și a oricărei gândiri și cuvânt: la însăși viața sa divină. Cu emoție și recunoștință recunoaștem valoarea, demnitatea incomparabilă a oricărei persoane umane și marea responsabilitate pe care o avem față de toți. „Cristos, care este noul Adam – afirmă Conciliul al II-lea din Vatican – prin însăși revelarea misterului Tatălui și al iubirii acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om și îi descoperă măreția chemării proprii. […] Căci, prin întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu orice om”. (Constituția pastorală Gaudium et spes, nr. 22).

A crede în Isus Cristos comportă și a avea o privire nouă asupra omului, o privire de încredere, de speranță. Mai mult decât atât, experiența însăși și dreapta rațiune arată că ființa umană este un subiect capabil de înțelegere și de voință, auto-conștient și liber, unic și de neînlocuit, culmea întregii realități pământești, care cere să fie recunoscută ca valoare în sine însăși și merită să fie primită întotdeauna cu respect și dragoste. Ea are dreptul de a nu fi tratată precum un obiect care este posedat sau ca un lucru care se poate manipula după bunul plac, de a nu fi redusă la un simplu instrument pentru beneficiul altora și în interesele lor. Persoana este un bine în sine însăși și ar trebui să se caute întotdeauna dezvoltarea sa integrală. Dragostea pentru toți, apoi, dacă este sinceră, tinde în mod natural să devină atenție preferențială pentru cei mai slabi și mai săraci. Pe această linie găsim preocuparea Bisericii pentru viața care se naște, cea mai fragilă, cea mai amenințată de egoismul adulților și de întunericul conștiințelor. Biserica reafirmă încontinuu ceea ce a declarat Conciliul al II-lea din Vatican împotriva avortului și a oricărei violări a vieții nenăscute: „Încă de la zămislirea ei, viața trebuie protejată cu cea mai mare grijă” (Ibidem, nr. 51)

Există tendințe culturale care caută să anestezieze conștiințele cu motivații false. În ceea ce privește embrionul în sânul matern, știința însăși ne pune în evidență autonomia capabilă de interacțiune cu mama, coordonarea proceselor biologice, continuitatea dezvoltării, complexitatea tot mai mare a organismului. Nu este vorba de un cumul de material biologic, ci de o nouă ființă umană, dinamică și minunat ordonată, un nou individ al speciei umane. Așa a fost Isus în sânul Mariei; așa a fost pentru fiecare din noi în sânul mamei. Împreună cu autorul creștin antic Tertulian putem afirma: „Este deja un om cel care va fi” (Apologeticum, IX, 8): nu există nici un motiv de a nu-l considera persoană începând de la concepere.

Din nefericire, și după naștere, viața copiilor continuă să fie expusă abandonului, foamei, mizeriei, bolii, abuzurilor, violenței, exploatării. Multiplele violări ale drepturilor lor care sunt săvârșite în lume rănesc în mod dureros conștiința oricărui om de bunăvoință. În fața panoramei triste a nedreptăților comise împotriva vieții omului, înainte și după naștere, îmi însușesc apelul pasionat al Papei Ioan Paul al II-lea către responsabilitatea tuturor și a fiecăruia în parte: „Respectă, apără și slujește viața, fiecare viață umană! Doar pe această cale vei găsi dreptate, dezvoltare, libertate adevărată, pace și fericire!” (Scrisoarea enciclică Evangelium vitae, nr. 5). Îndemn pe toți protagoniștii politicii, economiei și comunicației sociale să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a promova o cultură care respectă viața umană, pentru a asigura condiții favorabile și rețele de susținere pentru primirea și dezvoltarea ei.

Fecioarei Maria, care l-a primit pe Fiul lui Dumnezeu făcut om prin credința sa, prin sânul ei matern, prin grija sa iubitoare, prin însoțirea solidară și vibrantă a dragostei ei, îi încredințăm rugăciunea și angajamentul în favoarea vieții care se naște. O facem în liturgie – care este locul unde trăim adevărul și unde adevărul trăiește cu noi – adorând divina Euharistie, în care contemplăm Trupul lui Cristos, acel Trup care a luat carne din Maria prin opera Duhului Sfânt și care a fost născut de ea la Betleem pentru mântuirea noastră. Ave, verum Corpus, natum de Maria Vergine! Amen. Te salut, Trup adevărat, născut din Fecioara Maria! Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Vincențiu Balint
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 27.11.2010
Publicarea pe acest sit: 28.11.2010
Etichete: ,

Lasă un răspuns