Predica Papei la finalul Sinodului Episcopilor pentru noua evanghelizare

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la încheierea Sinodului Episcopilor cu tema
„Noua evanghelizare pentru
transmiterea credinței creștine”
Vatican, 28 octombrie 2012

Venerați Frați,
Stimați Domni și Doamne,
Iubiți frați și surori,

Minunea vindecării orbului Bartimeu are o poziție relevantă în structura Evangheliei lui Marcu. De fapt este situată la sfârșitul secțiunii care este numită „călătoria la Ierusalim”, adică ultimul pelerinaj al lui Isus la Cetatea Sfântă, pentru Paștele în care El știe că îl așteaptă pătimirea, moartea și învierea. Pentru a urca la Ierusalim din valea Iordanului, Isus trece prin Ierihon, iar întâlnirea cu Bartimeu are loc la ieșirea din oraș, „în timp ce”, notează evanghelistul, „Isus a plecat din Ierihon împreună cu discipolii Săi și cu o mare mulțime” (10,46), acea mulțime care, puțin mai târziu, îl va aclama pe Isus ca Mesia la intrarea sa în Ierusalim. Chiar de-a lungul drumului era așezat și cerșea Bartimeu, al cărui nume înseamnă „fiul lui Timeu”, așa cum spune însuși evanghelistul.

Întreaga Evanghelie a lui Marcu este un itinerar de credință, care se dezvoltă treptat la școala lui Isus. Discipolii sunt primii actori ai acestui parcurs de descoperire, dar există și alte personaje care ocupă un rol important, iar Bartimeu este unul dintre acestea. Vindecarea lui este ultima vindecare miraculoasă pe care Isus o săvârșește înainte de pătimirea Sa, și nu întâmplător este aceea a unui orb, adică o persoană ai cărei ochi au pierdut lumina. Știm și din alte texte că starea de orbire are o semnificație pregnantă în Evanghelii. Îl reprezintă pe omul care are nevoie de lumina lui Dumnezeu, lumina credinței, pentru a cunoaște cu adevărat realitatea și a merge pe calea vieții. Esențial este să ne recunoaștem orbi, care avem nevoie de această lumină, altminteri rămânem orbi pentru totdeauna (cf. In 9,39-41).

Așadar, Bartimeu, în acel punct strategic al relatării lui Marcu, este prezentat ca model. El nu este orb din naștere, ci și-a pierdut vederea: este omul care a pierdut lumina și este conștient de aceasta, dar nu și-a pierdut speranța, știe să perceapă posibilitatea de întâlnire cu Isus și se încredințează Lui pentru a fi vindecat. De fapt, când aude că Învățătorul trece pe drumul său, strigă: „Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine!” (Mc 10,47) și repetă aceasta cu putere (v. 48). Și atunci când Isus îl cheamă și îl întreabă de anume vrea de la El, răspunde: „Rabbuni, să văd din nou!” (v. 51). Bartimeu îl reprezintă pe omul care recunoaște răul propriu și strigă către Domnul, încrezător să fie vindecat. Invocația sa, simplă și sinceră, este exemplară și, de fapt – ca aceea a vameșului la templu: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul” (Lc 18,13) – a intrat în tradiția rugăciunii creștine. În întâlnirea cu Cristos, trăită cu credință, Bartimeu recapătă lumina pe care o pierduse și cu ea plinătatea propriei demnități: se ridică în picioare și își reia călătoria, care din acel moment are o călăuză, pe Isus, și un drum, același pe care îl parcurge Isus. Evanghelistul nu ne va mai spune nimic despre Bartimeu, dar în el ne prezintă cine este discipolul: cel care, cu lumina credinței, îl urmează pe Isus „de-a lungul drumului” (v. 52).

Sfântul Augustin, într-una dintre scrierile sale, face o observație foarte specială cu privire la figura lui Bartimeu, care poate să fie interesantă și semnificativă și pentru noi. Sfântul Episcop de Hipona reflectează asupra faptului că, în acest caz, Marcu prezintă nu numai numele persoanei care este vindecată, ci și al tatălui și ajunge la concluzia că „Bartimeu, fiul lui Timeu, era un personaj decăzut din prosperitate foarte mare și starea sa de mizerie trebuia să fie în mod universal cunoscută și de domeniu public deoarece nu era numai orb, ci un cerșetor care stătea la marginea drumului. Pentru acest motiv Marcu a voit să îl amintească numai pe el, pentru că faptul de a fi recuperat vederea a conferit minunii atâta rezonanță pe cât era de mare faima nenorocirii întâmplate orbului” (Consensul evangheliștilor, 2, 65, 125: PL 34, 1138). Astfel spune Sfântul Augustin.

Această interpretare că Bartimeu este o persoană decăzută dintr-o stare de „mare prosperitate” ne face să ne gândim; ne invită să reflectăm asupra faptului că există bogății prețioase pentru viața noastră pe care le putem pierde și care nu sunt materiale. În această perspectivă, Bartimeu ar putea să îi reprezinte pe cei care trăiesc în regiuni de veche evanghelizare, unde lumina credinței a slăbit și unde s-au îndepărtate de Dumnezeu, nu îl mai consideră relevant pentru viață: persoane care de aceea au pierdut o mare bogăție, sunt „decăzute” dintr-o înaltă demnitate – nu cea economică sau de putere pământească, ci aceea creștină – au pierdut orientarea sigură și solidă a vieții și au devenit, adesea în mod inconștient, cerșetori ai sensului existenței.

Sunt multele persoane care au nevoie de o nouă evanghelizare, adică de o nouă întâlnire cu Isus, Cristos, Fiul lui Dumnezeu (cf. Mc 1,1), care poate să deschidă din nou ochii lor și să îi învețe drumul. Este semnificativ că, în timp ce încheiem Adunarea sinodală despre Noua Evanghelizare, Liturgia ne propune Evanghelia despre Bartimeu. Acest Cuvânt al lui Dumnezeu are ceva ne spună în mod deosebit nouă, care în aceste zile ne-am confruntat cu privire la urgența de a-l vesti din nou pe Cristos acolo unde lumina credinței a slăbit, acolo unde focul lui Dumnezeu este ca un foc de jar, care cere să fie reînsuflețit, pentru ca să fie flacără vie care dă lumină și căldură întregii case.

Noua evanghelizare se referă la întreaga viață a Bisericii. Ea se referă, în primul rând, la pastorația obișnuită care trebuie să fie mai mult însuflețită de focul Duhului, pentru a incendia inimile credincioșilor care în mod obișnuit frecventează comunitatea și care se adună în ziua Domnului pentru a se hrăni cu Cuvântul Său și cu Pâinea vieții veșnice. Aș vrea să subliniez aici trei linii pastorale care au reieșit de la Sinod. Prima se referă la Sacramentele inițierii creștine. A fost reafirmată exigența de a însoți cu o cateheză corespunzătoare pregătirea pentru Botez, pentru Mir și pentru Euharistie. A fost reafirmată și importanța Pocăinței, Sacrament al milostivirii lui Dumnezeu. Prin acest itinerar sacramental trece chemarea Domnului la sfințenie, adresată tuturor creștinilor. De fapt, a fost repetat de mai multe ori că adevărații protagoniști ai noii evanghelizări sunt sfinții: ei vorbesc un limbaj comprehensibil tuturor cu exemplul vieții și cu faptele carității.

În al doilea rând, noua evanghelizare este în mod esențial legată cu misiunea ad gentes. Biserica are misiunea de a evangheliza, de a vesti Mesajul de mântuire oamenilor care încă nu îl cunosc pe Isus Cristos. Și în cursul reflecțiilor sinodale a fost subliniat că există atâtea locuri în Africa, în Asia și în Oceania ai căror locuitori așteaptă cu vie așteptare, uneori fără a fi pe deplin conștienți de asta, prima vestire a Evangheliei. De aceea, trebuie să îl rugăm pe Duhul Sfânt pentru ca să trezească în Biserică un reînnoit dinamism misionar ai cărui protagoniști să fie, în mod special, operatorii pastorali și credincioșii laici. Globalizarea a cauzat o însemnată mutare de populații: de aceea, prima vestire se impune și în țările cu veche evanghelizare. Toți oamenii au dreptul de a-l cunoaște pe Isus Cristos și Evanghelia Sa; și acestui drept îi corespunde obligația creștinilor, a tuturor creștinilor – preoți, călugări și laici – de a anunța Vestea cea Bună.

Un al treilea aspect se referă la persoanele botezate care însă nu trăiesc exigențele Botezului. În cursul lucrărilor sinodale a fost scos în evidență că aceste persoane se află în toate continentele, în special în țările mai secularizate. Biserica are o atenție deosebită față de ele, pentru ca să îl întâlnească din nou pe Isus Cristos, să redescopere bucuria credinței și să se întoarcă la practica religioasă în comunitatea credincioșilor. În afară de metodele pastorale tradiționale, mereu valabile, Biserica încearcă să folosească și metode noi, îngrijindu-se și de noi limbaje, corespunzătoare diferitelor culturi din lume, propunând adevărul lui Cristos cu o atitudine de dialog și de prietenie care are fundament în Dumnezeu care este Iubire. În diferite părți ale lumii, Biserica a întreprins deja acest drum de creativitate pastorală, pentru a se apropia de persoanele îndepărtate sau în căutarea sensului vieții, a fericirii și, în definitiv, a lui Dumnezeu. Amintim câteva importante misiuni citadine, „Curtea neamurilor”, misiunea continentală, și așa mai departe. Nu Fără îndoială că Domnul, Bunul Păstor, va binecuvânta din belșug aceste eforturi care provin din zelul față de Persoana Sa și față de Evanghelia Sa.

Iubiți frați și surori, Bartimeu, după ce a recăpătat vederea de la Isus, s-a adăugat la ceata discipolilor, printre care cu siguranță erau alții care, asemenea lui, au fost vindecați de Învățătorul. Așa sunt noii evanghelizatori: persoane care au avut experiența de a fi fost vindecați de Dumnezeu, prin Isus Cristos. Și caracteristica lor este o bucurie a inimii, care spune cu Psalmistul: „Mari lucruri a făcut Domnul pentru noi, inima ne este plină de bucurie” (Ps 125,3). Și noi, astăzi, ne adresăm Domnului Isus, Redemptor hominis și Lumen gentium, cu recunoștință bucuroasă însușindu-ne o rugăciune a Sfântului Clement din Alexandria: „Până acum am greșit în speranța de a-l găsi pe Dumnezeu, dar pentru că Tu mă luminezi, o, Doamne, îl găsesc pe Dumnezeu prin intermediul Tău și îl primesc pe Tatăl de la Tine, devin împreună moștenitor cu Tine, pentru că nu te-ai rușinat să mă ai ca frate. Să ștergem, așadar, să ștergem uitarea adevărului, neștiința: și înlăturând întunericul care ne împiedică vederea ca ceața pentru ochi, să îl contemplăm pe adevăratul Dumnezeu…; de vreme ce o lumină din cer a strălucit asupra noastră înmormântați în întuneric și prizonieri ai umbrei morții, [o lumină] mai curată decât soarele, mai dulce decât viața de aici de pe pământ” (Protrettico, 113,2 – 114,1). Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.10.2012
Publicarea pe acest sit: 28.10.2012
Etichete: , ,

Lasă un răspuns