Predica Papei la deschiderea Sinodului Episcopilor

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la deschiderea celei de-a X-a Adunări Generale Ordinare
a Sinodului Episcopilor

1. „Episcopul, slujitorul Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranța lumii”.

Aceasta este tema lucrărilor celei de-a X-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, pe care îl începem în numele Domnului. Ea urmează seriei de Adunări Speciale continentale, din pregătirea Marelui Jubileu al Anului 2000, Adunări care au avut toate în comun perspectiva asupra evanghelizării, așa după cum o arată Exortațiile Apostolice post-sinodale publicate până acum. În aceeași direcție se înscrie și actualul Sinod, în continuarea Adunărilor Ordinare precedente, dedicate diferitelor vocații ale Poporului lui Dumnezeu: laicilor în 1978, preoților în 1990, vieții consacrate în 1994. Analizarea Episcopilor încheie cadrul unei eclesiologii a comuniunii și a misiunii, pe care trebuie să o avem întotdeauna în fața ochilor.

Vă salut cu o mare bucurie, dragi și venerați frați întru episcopat, veniți din toate părțile lumii. Faptul de a vă întâlni și a lucra împreună, sub călăuzirea Succesorului lui Petru, este dovada că „toți Episcopii aflați în comuniune ierarhică împărtășesc grija pentru Biserica Universală ” (Christus Dominus, nr. 5). Extind salutul meu cordial și față de ceilalți membri ai Adunării și cei care în următoarele zile vor contribui la buna sa desfășurare. Îl salut în mod special pe Secretarul General al Sinodului, Cardinalul Jan Pieter Schotte, precum și pe colaboratorii săi, care au pregătit intens actuala reuniune sinodală.

2. În ajunul Crăciunului din 1999, inaugurând Marele Jubileu, după ce am deschis Poarta Sfântă, am trecut prin ea având în mână Cartea Evangheliei. A fost un gest plin de semnificații. În el, într-un anumit sens, găsim întregul conținut al Sinodului pe care îl inaugurăm astăzi, și a cărui temă va fi: „Episcopului, slujitorul Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranța lumii”.

Episcopul este „ministrul, slujitorul”. Biserica este în slujba Evangheliei. „Ancilla Evangelii”: astfel ar putea fi ea definită, ca un ecou al cuvintelor rostite de Fecioară când a primit Vestea cea Bună de la înger. „Ecce ancilla Domini”, a spus Maria; „Ecce ancilla Evangelii”, continuă să spună astăzi Biserica.

„Propter spem mundi”. Speranța lumii stă în Cristos. În El, așteptările omenirii își găsesc un fundament real și solid. Speranța fiecărei persoane umane vine din Cruce, semnul victoriei iubirii asupra urii, a iertării asupra răzbunării, a adevărului asupra falsității, a solidarității asupra egoismului. Sarcina noastră este de a proclama această veste mântuitoare bărbaților și femeilor zilelor noastre.

3. „Fericiți sunt cei săraci întru spirit”, cântăm în refrenul psalmului responsorial.

Frumusețea evanghelică a sărăciei, pe care ne-o propune Cuvântul Evangheliei din duminica de astăzi, este un mesaj valoros pentru Adunarea Sinodală pe care o începem. De fapt, sărăcia este o trăsătură esențială a persoanei lui Isus și a slujirii sale mântuitoare și reprezintă o cerință indispensabilă pentru ca proclamarea evanghelică să fie auzită și primită de omenirea zilelor noastre.

În lumina primei lecturi, din Profetul Amos, și mai mult din faimoasa parabolă a „bogatului” și a săracului Lazăr, relatată de Evanghelistul Luca, noi, venerabili frați, suntem invitați să ne examinăm propria atitudine față de bunurile pământești și modul în care le folosim. Suntem invitați să examinăm în ce măsură există în Biserică o convertire personală și comunitară spre sărăcia evanghelică efectivă. Ne amintim de cuvintele Conciliului Vatican II: „După cum Cristos a realizat opera răscumpărării în sărăcie și prigoană, tot astfel și Biserica este chemată să urmeze aceeași cale, pentru a împărtăși oamenilor roadele mântuirii” (Lumen Gentium, 8).

4. Calea sărăciei ne va permite să transmitem contemporanilor noștri „roadele mântuirii”. Ca Episcopi suntem chemați de aceea să fim săraci în slujba Evangheliei. Să fim slujitori ai Cuvântului revelat, care, atunci când este nevoie, își ridică vocea în apărarea celor din urmă, denunțând abuzurile celor pe care Amos îi numește „nepăsători” și „destrăbălați”. Să fie profeți care să sublinieze cu curaj păcatele sociale legate de consumism, de hedonism, de o economie care produce o împărțire inacceptabilă între bogăție și sărăcie, între câțiva „bogați” și mulți „Lazări” condamnați la sărăcie. În fiecare epocă, Biserica a fost solidară cu cei din urmă, și a avut Păstori sfinți care, ca apostoli curajoși ai carității, au fost de partea săracilor.

Pentru ca cuvântul Păstorilor să fie credibil, ei trebuie însă să dea dovadă de un comportament detașat de interese private și atent la cei slabi. Ei trebuie să dea un exemplu comunității încredințate lor, învățând și sprijinind acel ansamblu de principii de solidaritate și dreptate socială care alcătuiesc doctrina socială a Bisericii.

5. „Tu, omule al lui Dumnezeu” (1 Timotei 6,11): cu acest titlu îl califică Sfântul Pavel pe Timotei în cea de-a doua lectură, tocmai citită. Este o pagină în care Apostolul schițează un program de viață care rămâne pentru totdeauna valabil pentru Episcop. Păstorul trebuie să fie „om al lui Dumnezeu”; existența sa și slujirea sa sunt în întregime sub stăpânirea divină, și își iau lumină și putere din misterul de nepătruns al lui Dumnezeu.

Sfântul Pavel continuă: „tu, omule al lui Dumnezeu… urmează dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea” (versetul 11). Câtă înțelepciune este în acest „urmează”! Consacrarea episcopală nu infuzează perfecțiunea virtuților: Episcopul este chemat să continue drumul său de sfințire cu o și mai mare intensitate, pentru a ajunge la statura lui Cristos, Omul perfect.

Apostolul adaugă: „Luptă-te lupta cea bună a credinței, cucerește viața veșnică…” (versetul 12). Năzuind spre Împărăția lui Dumnezeu, dragi frați, trăim truda noastră zilnică pentru credință, fără să așteptăm altă răsplată decât cea pe care ne-o va da Dumnezeu la sfârșit. Suntem chemați să dăm această „bună mărturie înaintea multor martori” (versetul 12). Splendoarea credinței aduce astfel mărturie: reflectată de gloria lui Cristos în cuvintele și gesturile fiecăruia dintre slujitorii Săi credincioși.

Sfântul Pavel spune în concluzie: „Să păzești porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos” (versetul 14). „Porunca”! În acest cuvânt se află Cristos întreg: Evanghelia Sa, mărturia Sa de iubire, darul Spiritului Său care împlinește legea. Apostolii au primit de la El această moștenire și ne-au încredințat-o nouă, pentru a o păstra și a o transmite intactă până la sfârșitul veacurilor.

6. Dragi frați întru episcopat! Cristos ne repetă astăzi: „Duc in altum – Înaintați în larg!” (Luca 5,4). În lumina invitației Sale, putem înțelege tripla sarcină încredințată nouă în Biserică: de a învăța, sfinți și conduce – munus docendi, sanctificandi et regendi (cf. Lumen Gentium 25-27; Christus Dominus 12-16).

Duc in docendo! Împreună cu Apostolul vom spune: „Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura.” (2 Timotei 4,2).

Duc in sanctificando! „Plasele” pe care suntem chemați să le aruncăm peste oameni sunt, în primul rând, Sacramentele, ale căror primi distribuitori, administratori, păzitori și promotori suntem (cf. Christus Dominus 15). Ele formează un fel de „plasă” mântuitoare, care eliberează de rău și conduce la plinirea vieții.

Duc in regendo! Ca Păstori și Părinți adevărați, asistați de preoți și de ceilalți colaboratori, noi avem datoria de a strânge familia credincioșilor și de a insufla în ea iubirea și comuniunea fraternă (cf. Christus Dominus 16).

Oricât de dificilă și obositoare ar fi această misiune, nu trebuie să ne lăsăm descurajați. Cu Petru și cu primii discipoli, și noi ne reînnoim cu încredere mărturisirea noastră sinceră de credință: Doamne, „la cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Luca 5,5)! La cuvântul Tău, o Cristoase, dorim să slujim Evanghelia Ta pentru speranța lumii!

Ne încredințăm de asemenea grijii tale materne, o, Fecioară Maria. Tu, care ai călăuzit primii noștri pași în comunitatea creștină, fii de asemenea sprijin și încurajare pentru noi. Mijlocește pentru noi, Marie, în care, folosind cuvintele Servului lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, invocăm „ajutorul Episcopilor și Mama Păstorilor”. Amin!

Bazilica San Pietro,
30 septembrie 2001
Papa Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 30.09.2001
Publicarea pe acest sit: 03.10.2001
Etichete: , ,

Lasă un răspuns