Predica Papei la consacrarea Catedralei Sagrada Familia

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la consacrarea Catedralei Sagrada Familia
Barcelona, 7 noiembrie 2010

Preaiubiți frați și surori în Domnul,

„Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru, să nu fiți triști, nici să plângeți!… Bucuria Domnului va fi puterea voastră” (Neemia 8,9-11). Cu aceste cuvinte din prima lectură pe care am proclamat-o doresc să vă salut pe voi toți cei care sunteți aici prezenți pentru a participa la această celebrare. Adresez un salut afectuos Maiestăților Regale ale Spaniei, care au dorit în mod cordial să fie uniți cu noi. Salutul meu recunoscător se îndreaptă spre Cardinalul Lluis Martinez Sistach, Arhiepiscop de Barcelona, pentru cuvintele de bun-venit și pentru invitația sa la consacrarea acestei biserici a Sfintei Familii, sinteză minunată de tehnică, artă și credință. Îl salut și pe Cardinalul Ricardo Maria Carles Gordo, Arhiepiscop emerit de Barcelona, pe ceilalți Cardinali și frați întru episcopat, în special pe Episcopul auxiliar al acestei Biserici particulare, precum și pe numeroșii preoți, diaconi, seminariști, călugări și credincioși care participă la această solemnă celebrare. În același timp, adresez salutul meu respectuos autorităților naționale, regionale și locale, precum și membrilor altor comunități creștine, care se unesc la bucuria și lauda noastră recunoscătoare adusă lui Dumnezeu.

Această zi este un punct semnificativ într-o lungă istorie de aspirații, de muncă și de generozitate, care durează de mai mult de un secol. În aceste momente, aș dori să amintesc fiecare dintre persoanele care au făcut posibilă bucuria care ne pătrunde astăzi pe noi toți: de la promotori până la executanții acestei opere; de la arhitecții și zidarii ei la toți cei care au oferit, într-un mod sau altul, contribuția lor de neînlocuit pentru a face posibilă construirea progresivă a acestui edificiu. Și, mai ales, amintim pe cel care a fost sufletul și artizanul acestui proiect: Antoni Gaudi, arhitect genial și creștin coerent, a cărui flacără a credinței a ars până la sfârșitul vieții sale, trăită cu demnitate și austeritate absolută. Acest eveniment este, într-un anumit fel, punctul culminant și deblocarea unei istorii a acestui ținut catalan care, mai ales începând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a dat o mulțime de sfinți și fondatori, martiri și poeți creștini. Istorie de sfințenie, de creații artistice și poetice, născute din credință, pe care astăzi le culegem și le prezentăm ca ofrandă lui Dumnezeu în această celebrare euharistică.

Bucuria pe care o simt de a putea prezida această celebrare s-a mărit atunci când am aflat că acest edificiu sacru, încă de la originile sale, este strâns legat de figura Sf. Iosif. M-a emoționat în special siguranța cu care Gaudi, în fața nenumăratelor dificultăți pe care a trebuit să le înfrunte, exclama plin de încredere în Providența divină: „Sfântul Iosif va termina templul”. De aceea, nu este acum lipsit de semnificație faptul că un Papă al cărui nume de botez este Iosif consacră acest templu. Ce înseamnă a consacra această biserică? În inima lumii, în fața privirii lui Dumnezeu și a oamenilor, într-un umil și bucuros act de credință, am înălțat o imensă masă de materie, rod al naturii și al unui incalculabil efort al inteligenței umane, constituind această operă de artă. Ea este un semn vizibil al Dumnezeului invizibil, spre a cărui glorie se înalță semețe aceste turnuri, săgeți care indică absolutul luminii și al Celui care este Lumina, Înălțimea și Frumusețea.

În acest ambient, Gaudi a dorit să unească inspirația care îi venea de la cele trei cărți mari din care se hrănea ca om, ca și credincios și ca arhitect: cartea naturii, cartea Sfintei Scripturi și cartea Liturgiei. Astfel a unit realitatea lumii și istoria mântuirii, așa cum ne este relatată în Biblie și făcută prezentă în Liturgie. A introdus în edificiul sacru pietre, copaci și viață umană, pentru ca întreaga creație să conveargă în lauda divină, dar, în același timp, a scos în afară „altarele”, pentru a pune în fața oamenilor misterul lui Dumnezeu revelat în nașterea, pătimirea, moartea și învierea lui Isus Cristos. În felul acesta, a colaborat în manieră genială la edificarea unei conștiințe umane ancorată în lume, deschisă față de Dumnezeu, iluminată și sfințită de Cristos. Și a realizat ceea ce astăzi este una dintre îndatoririle cele mai importante: depășirea rupturii dintre conștiința umană și conștiința creștină, dintre existența în această lume vremelnică și deschiderea la viața veșnică, dintre frumusețea lucrurilor și Dumnezeu ca Frumusețe. Antoni Gaudi nu a realizat toate acestea cu cuvinte, ci cu pietre, linii, suprafețe și turnuri. În realitate, frumusețea este marea necesitate a omului; este rădăcina din care cresc trunchiul păcii noastre și roadele speranței noastre. Frumusețea îl și revelează pe Dumnezeu deoarece, asemenea Lui, opera frumoasă este pură gratuitate, invită la libertate și smulge din egoism.

Am consacrat acest spațiu sacru lui Dumnezeu, care s-a revelat și ni s-a dăruit nouă în Cristos, pentru a fi definitiv Dumnezeu cu oamenii. Cuvântul revelat, umanitatea lui Cristos și Biserica Sa sunt cele trei exprimări maxime ale manifestării Sale și ale darului Său oferit oamenilor. „Fiecare să aibă grijă cum construiește. Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos” (1Corinteni 3,10-11), spune Sf. Paul în a doua lectură. Domnul Isus este piatra care susține povara lumii, care menține coeziunea Bisericii și adună în unitate finală toate cuceririle omenirii. În El avem Cuvântul și Prezența lui Dumnezeu, și de la El Biserica primește propria viață, propria doctrină și propria misiune. Biserica nu are consistență de la ea însăși; este chemată să fie semn și instrument al lui Cristos, în pură ascultare față de autoritatea Sa și în totală slujire a mandatului încredințat ei. Cristos Unic întemeiază Biserică Unică; El este stânca pe care se întemeiază credința noastră. Bazați pe această credință, încercăm împreună să arătăm lumii fața lui Dumnezeu, care este iubire și este unicul care poate răspunde la dorința de plinătate a omului.

Aceasta este marea îndatorire, a arăta tuturor că Dumnezeu este Dumnezeul păcii și nu al violenței, al libertății și nu al constrângerii, al înțelegerii și nu al discordiei. În acest sens, cred că consacrarea acestei biserici a Sfintei Familii, într-o epocă în care omul pretinde să își construiască viața fără Dumnezeu, ca și cum nu ar mai avea nimic să îi spună, este un eveniment cu mare semnificație. Gaudi, cu opera sa, ne arată că Dumnezeu este adevărata măsură a omului, că secretul adevăratei originalități constă, așa cum spunea el, în a ne întoarce la originea care este Dumnezeu. El însuși, deschizând în felul acesta spiritul spre Dumnezeu, a fost capabil să creeze în acest oraș un spațiu de frumusețe, de credință și de speranță, care îl conduce pe om la întâlnirea cu Acela care este adevărul și frumusețea însăși. Așa exprima arhitectul sentimentele sale: „O biserică [este] unicul lucru vrednic să reprezinte simțirea unui popor, deoarece religia este cel mai înalt lucru în om”.

Această afirmare a lui Dumnezeu aduce cu sine suprema afirmare și tutelă a demnității fiecărui om și a tuturor oamenilor: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu?… Templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt” (1Corinteni 3,16-17). Iată aici unite adevărul și demnitatea lui Dumnezeu cu adevărul și demnitatea omului. Consacrând altarul din această biserică, ținând cont că Isus Cristos este temelia sa, noi îl prezentăm lumii pe Dumnezeu care este prieten al oamenilor, și îi invităm pe oameni să fie prieteni ai lui Dumnezeu. Așa cum învață episodul cu Zaheu, despre care vorbește Evanghelia de astăzi (cf. Luca 19,1-10), dacă omul îl lasă pe Dumnezeu să intre în viața sa și în lumea sa, dacă îl lasă pe Cristos să trăiască în inima sa, nu îi va părea rău, ba chiar va experimenta bucuria de împărtăși însăși viața Sa, fiind destinatar al iubirii Sale infinite.

Inițiativa construirii acestei biserici aparține Asociației Prietenilor Sfântului Iosif, care au dorit să o dedice Sfintei Familii din Nazaret. Din totdeauna, căminul format din Isus, Maria și Iosif a fost considerat o școală de iubire, rugăciune și muncă. Cei care au patronat această biserică au dorit să arate lumii iubirea, munca și slujirea trăite în fața lui Dumnezeu, așa cum le-a trăit Sfânta Familie din Nazaret. Condițiile de viață sunt profund schimbate și cu ele s-a înaintat enorm în domeniile tehnice, sociale și culturale. Nu putem să ne mulțumim cu aceste progrese. Cu ele trebuie să fie mereu prezente progresele morale, cum sunt atenția, ocrotirea și ajutorul dat familiei, deoarece iubirea generoasă și indisolubilă dintre un bărbat și o femeie este cadrul eficace și fundamentul vieții umane în timpul sarcinii, în nașterea sa, în creșterea sa și în sfârșitul său natural. Numai acolo unde există iubirea și fidelitatea, se naște și durează adevărata libertate. De aceea, Biserica invocă adecvate măsuri economice și sociale pentru ca femeia să poată găsi deplina sa realizare acasă și la muncă, pentru ca bărbatul și femeia care se unesc în căsătorie și formează o familie să fie în mod decis susținuți de stat, pentru ca fie apărată ca sacră și inviolabilă viața copiilor din momentul zămislirii lor, pentru ca natalitatea să fie prețuită, valorificată și susținută pe planul juridic, social și legislativ. Pentru aceasta, Biserica se opune oricărei forme de negare a vieții umane și susține ceea ce promovează ordinea naturală în cadrul instituției familiale.

Contemplând cu admirație acest ambient sfânt de o frumusețe încântătoare, cu atâta istorie de credință, îi cer lui Dumnezeu ca în acest ținut catalan să se înmulțească și să se consolideze noi martori ai sfințeniei, care să ofere lumii marea slujire pe care Biserica poate și trebuie să o aducă omenirii: să fie icoană a frumuseții divine, flacără aprinsă de caritate, canal pentru ca lumea să creadă în Cel pe care Dumnezeu l-a trimis (cf. Ioan 6,29). Iubiți frați, consacrând această splendidă biserică îl implor, în același timp, pe Stăpânul vieților noastre ca din acest altar, care acum va fi uns cu ulei sfânt și pe care se va consuma jertfa de iubire a lui Cristos, să izvorască un fluviu continuu de har și de caritate peste acest oraș Barcelona și peste locuitorii săi, și peste lumea întreagă. Fie ca aceste ape fecunde să umple de credință și de vitalitate apostolică această Biserică arhidiecezană, pe Păstorii și credincioșii săi.

În sfârșit, doresc să încredințez ocrotirii iubitoare a Maicii lui Dumnezeu, Preasfânta Maria, „Trandafirul din aprilie”, „Maica Milostivirii”, pe voi toți cei prezenți aici și pe toți cei care cu cuvinte și fapte, cu tăcerea sau cu rugăciunea, au făcut posibilă această minune arhitectonică. Fie ca ea să îi prezinte Fiului său divin și bucuriile și suferințele celor care vor ajunge în viitor în acest loc sacru, pentru ca, așa cum ne rugăm în Liturgia consacrării bisericilor, săracii să poată găsi milostivire, cei asupriți să dobândească adevărata libertate și toți oamenii să se îmbrace cu demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.11.2010
Publicarea pe acest sit: 07.11.2010
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns