Predica Papei la comemorarea predecesorului

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la comemorarea morții Papei Ioan Paul al II-lea
miercuri, 2 aprilie 2008

Iubiți frați și surori!

Data de 2 aprilie a rămas imprimată în amintirea Bisericii ca ziua plecării din lumea aceasta a slujitorului lui Dumnezeu papa Ioan Paul al II-lea. Retrăim cu emoție orele din acea sâmbătă seara, când vestea morții a fost primită de o mare mulțime aflată în rugăciune care umplea Piața „Sfântul Petru”. Timp de mai multe zile bazilica vaticană și această piață au fost cu adevărat inima lumii. Un fluviu neîntrerupt de pelerini a adus omagiu la sicriul veneratului pontif și funeraliile lui au marcat o ulterioară mărturie a stimei și a afecțiunii, pe care el le cucerise în sufletul atâtor credincioși și persoane din toate părțile pământului. Ca și cu trei ani în urmă, și astăzi nu a trecut mult timp de la Paște. Inima Bisericii este încă profund cufundată în misterul Învierii Domnului. Într-adevăr, putem citi toată viața iubitului meu predecesor, îndeosebi ministerul său petrin, sub semnul lui Cristos Înviat. El nutrea o credință extraordinară în el și cu el întreținea o conversație intimă, singulară și neîntreruptă. Printre multele calități umane și supranaturale o avea și pe aceea a unei excepționale sensibilități spirituale și mistice. Era suficient să-l vezi atunci când se ruga: se cufunda literalmente în Dumnezeu și părea că toate celelalte, în acele momente, îi erau străine. Celebrările liturgice îl aveau atent la misterul-în-acțiune, cu o deosebită capacitate de a percepe elocvența Cuvântului lui Dumnezeu în devenirea istoriei, la nivelul profund al planului lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie, așa cum a repetat adesea, era pentru el centrul fiecărei zile și al întregii existențe. Realitatea „vie și sfântă” a Euharistiei îi dădea energia spirituală pentru a conduce Poporul lui Dumnezeu în drumul istoriei.

Ioan Paul al II-lea s-a stins în ajunul celei de-a doua duminici a Paștelui; la împlinirea „zilei pe care a făcut-o Domnul”. Agonia lui s-a desfășurat în întregime în această „zi”, în acest spațiu-timp nou care este „ziua a opta”, voită de Preasfânta Treime prin lucrarea Cuvântului întrupat, mort și înviat. În această dimensiune spirituală papa Ioan Paul al II-lea de mai multe ori a dat dovadă că se află într-un fel cufundat deja înainte, în timpul vieții sale, și în special în împlinirea misiunii de Suveran Pontif. Pontificatul său, în ansamblu și în atâtea momente specifice, ne apare de fapt ca un semn și o mărturie a Învierii lui Cristos. Dinamismul pascal, care a făcut existența lui Ioan Paul al II-lea un răspuns total la chemarea Domnului, nu se putea exprima fără participarea la suferințele și la moartea divinului Învățător și Răscumpărător. „Vrednic de crezare este cuvântul – afirmă apostolul Paul -: Dacă am murit împreună cu el, vom și trăi împreună cu el. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom și domni împreună cu el” (2Tim 2,11-12). Încă de copil, Karol Wojtyla a experimentat adevărul acestor cuvinte, întâlnind pe drumul său crucea, în familia lui și în poporul lui. El a decis foarte repede să o poarte împreună cu Isus, mergând pe urmele sale. A voit să fie slujitorul său credincios până la primirea chemării la preoție ca dăruire și angajare a întregii vieți. cu el a trăit și cu el a voit și să moară. Și toate acestea prin mijlocirea singulară a Preasfintei Maria, Mama Bisericii, Mama Răscumpărătorului intim și real asociată la misterul său mântuitor de moarte și înviere.

Să ne conducă în această reflecție reevocatoare lecturile biblice proclamate adineauri: „Voi nu vă temeți!” (Mt 28,5). Cuvintele îngerului învierii, adresate femeilor aflate la mormântul gol, pe care le-am ascultat acum, au devenit un fel de moto pe buzele papei Ioan Paul al II-lea, încă de la începutul solemn al ministerului său petrin. Le-a repetat de mai multe ori Bisericii și omenirii aflată în drum spre anul 2000 și apoi prin acea țintă istorică și încă după, în zorii celui de-al treilea mileniu. Le-a rostit mereu cu fermitate inflexibilă, mai întâi agitând toiagul pastoral care se termina în Cruce și apoi, când energiile fizice se reduceau, aproape agățându-se de el, până în acea ultimă Vineri Sfântă, când a participat la Via Crucis din capela privată strângând în brațe crucea. Nu putem uita acea ultimă și tăcută mărturie de iubire față de Isus. Și acea elocventă scenă de suferință umană și de credință, în acea ultimă Vineri Sfântă, arăta credincioșilor și lumii secretul întregii vieți creștine. Acel „Nu vă fie teamă” al lui nu era întemeiat pe forțele umane, nici pe succesele obținute, ci numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Crucea și pe Învierea lui Cristos. Treptat ce era despuiat de toate, până la urmă chiar și de cuvânt, această încredințare lui Cristos a apărut cu claritate crescândă. Așa cu i s-a întâmplat lui Isus, și pentru Ioan Paul al II-lea la sfârșit cuvintele au lăsat locul pentru sacrificiul extrem, pentru dăruirea de sine. Și moartea a fost sigiliul unei existențe dăruite în întregime lui Cristos, conformată lui chiar și fizic în trăsăturile suferinței și ale abandonării încrezătoare în brațele Tatălui ceresc. „Lăsați-mă să merg la Tatăl”, acestea au fost ultimele sale cuvinte – dau mărturie cei care au fost aproape de el – ca împlinire a unei vieți total îndreptate spre cunoașterea și contemplarea chipului Domnului.

Venerați și iubiți frați, vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați unit cu mine la această sfântă Liturghie de pomenire pentru iubitul Ioan Paul al II-lea. Un gând deosebit adresez participanților la primul Congres Mondial despre Milostivirea Divină, care începe chiar astăzi și care vrea să aprofundeze bogatul său magisteriu despre această temă. Milostivirea lui Dumnezeu – a spus el însuși – este o cheie de lectură privilegiată a pontificatului său. El voia ca mesajul iubirii milostive a lui Dumnezeu să ajungă la toți oamenii și-i îndemna pe credincioși să fie martorii ei (cf. Omilia la Cracovia-?agiewniki, 18.8.2002). Pentru aceasta a voit să ridice la cinstea altarelor pe sora Faustina Kowalska, umilă soră devenită printr-un misterios plan divin mesagera profetică a Milostivirii Divine. Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea cunoscuse și trăise personal tragediile enorme ale secolului al XX-lea și multă vreme s-a întrebat ce anume putea să stăvilească mareea răului. Răspunsul nu se putea afla decât în iubirea lui Dumnezeu. De fapt, numai Milostivirea Divină este în măsură să pună o limită răului; numai iubirea atotputernică a lui Dumnezeu poate înfrânge prepotența răufăcătorilor și puterea distructivă a egoismului și a urii. Pentru aceasta, în timpul ultimei vizite în Polonia, întorcându-se în țara sa natală a spus: „Nu există alt izvor de speranță pentru om decât milostivirea lui Dumnezeu” (Ibidem).

Să-i mulțumim Domnului pentru că a dăruit Bisericii pe acest fidel și curajos slujitor. S-o lăudăm și s-o binecuvântăm pe Fericita Fecioară Maria pentru că a vegheat fără încetare asupra persoanei sale și asupra ministerului său, spre folosul poporului creștin și al întregii omeniri. Și în timp ce oferim pentru sufletul lui ales Jertfa răscumpărătoare, îl rugăm să continue să mijlocească de la Cristos pentru fiecare dintre noi, pentru mine în mod special, pe care Providența m-a chemat să adun inestimabila sa moștenire spirituală. Fie ca Biserica, urmându-i învățăturile și exemplele, să continue cu fidelitate și fără compromisuri misiunea sa evanghelizatoare, răspândind fără încetare iubirea milostivă a lui Cristos, izvor al păcii adevărate pentru întreaga lume.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.04.2008
Publicarea pe acest sit: 02.04.2008
Etichete: , ,

Lasă un răspuns