Predica Papei la comemorarea „Noilor martiri”

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în comemorarea „Noilor martiri”
din sec. XX și XXI, Bazilica San Bartolomeo
sâmbătă, 22 aprilie 2017

Am venit pelerini în această bazilică „Sfântul Bartolomeu” la Isola Tiberina, unde istoria antică a martiriului se unește cu comemorarea noilor martiri, a mulților creștini uciși de ideologiile nebune din secolul trecut – precum și de astăzi – și uciși numai pentru că sunt discipoli ai lui Isus.

Amintirea acestor martori eroici antici și recenți ne întărește în convingerea că Biserica este Biserică dacă este Biserică de martiri. Și martirii sunt aceia care, așa cum ne-a amintit Cartea Apocalipsului, „vin din încercarea cea mare. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului” (7,14). Ei au avut harul de a-l mărturisi pe Isus până la sfârșit, până la moarte. Ei suferă, își dau viața, iar noi primim binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mărturia lor. Și există și atâția martiri ascunși, acei bărbați și acele femei fideli față de puterea blândă a iubirii, față de glasul Duhului Sfânt, care în viața de fiecare zi încearcă să-i ajute pe frați și să-l iubească pe Dumnezeu fără rezerve.

Dacă ne uităm bine, motivul oricărei persecuții este ura: ura principelui acestei lumi față de cei care au fost mântuiți și răscumpărați de Isus cu moartea sa și cu învierea sa. În textul din Evanghelie pe care l-am ascultat (cf. In 15,12-19) Isus folosește un cuvânt puternic și înspăimântător: cuvântul „ură”. El, care este învățătorul iubirii, căruia îi plăcea așa de mult să vorbească despre iubire, vorbește despre ură. Dar El voia mereu să numească lucrurile cu numele lor. Și ne spune: „Nu vă înspăimântați! Lumea vă va urî; dar să știți că înainte de voi, m-a urât pe mine”.

Isus ne-a ales și ne-a răscumpărat, printr-un dar gratuit al iubirii sale. Cu moartea și învierea sa ne-a răscumpărat de puterea lumii, de puterea diavolului, de puterea principelui acestei lumi. Și originea urii este aceasta: pentru că noi am fost mântuiți de Isus, iar principele lumii nu vrea acest lucru, el ne urăște și provoacă persecuția, care din timpurile lui Isus și ale Bisericii primare continuă până în zilele noastre. Câte comunități creștine sunt astăzi obiect al persecuției! De ce? Din cauza urii duhului lumii.

De câte ori, în momente dificile ale istoriei, s-a auzit spunându-se: „Astăzi patria are nevoie de eroi”. Martirul poate fi imaginat ca un erou, însă lucrul fundamental al martirului este că a fost un „harificat”: harul lui Dumnezeu, nu curajul, e ceea ce ne face martiri. Astăzi, în același mod se poate pune întrebarea: „De ce anume are nevoie Biserica astăzi?”. De martiri, de martori, adică de sfinții de toate zilele. Pentru că Biserica o duc înainte sfinții. Sfinții: fără de ei, Biserica nu poate merge înainte. Biserica are nevoie de sfinții de toate zilele, cei din viața obișnuită, dusă înainte cu coerență; dar și de cei care au curajul de a accepta harul de a fi martori până la sfârșit, până la moarte. Toți aceștia sunt sângele viu al Bisericii. Sunt martorii care duc înainte Biserica; cei care atestă că Isus a înviat, că Isus este viu, și atestă asta cu coerența vieții și cu forța Duhului Sfânt pe care l-au primit în dar.

Eu aș vrea, astăzi, să adaug o icoană în plus, în această biserică. O femeie. Nu-i știu numele. Dar ea ne privește din cer. Eram la Lesbo, îi salutam pe refugiați și am găsit un bărbat de vreo treizeci de ani, cu trei copii. M-a privit și mi-a spus: „Părinte, eu sunt musulman. Soția mea era creștină. În țara noastră au venit teroriștii, ne-au privit și ne-au întrebat despre religie și au văzut-o pe ea cu crucifixul și i-au cerut să-l arunce la pământ. Ea n-a făcut asta și au înjunghiat-o în fața mea. Ne iubeam așa de mult!”. Aceasta este icoana pe care o aduc astăzi aici drept cadou. Nu știu dacă acel bărbat mai este la Lesbo sau dacă a reușit să meargă în altă parte. Nu știu dacă a fost capabil să iasă din acel lagăr de concentrare, deoarece lagărele de refugiați – atâtea – sunt de concentrare, pentru mulțimea de oameni care sunt lăsați acolo. Și popoarele generoase care le primesc trebuie să ducă înainte și această povară, pentru că acordurile internaționale se pare că sunt mai importante decât drepturile umane. Și acest om nu avea supărare: el, musulman, avea această cruce a durerii dusă înainte fără supărare. Se refugia în iubirea față de soție, harificată de martiriu.

A aminti acești martori ai credinței și a ne ruga în acest loc este un mare dar. Este un dar pentru comunitatea „Sfântul Egidiu”, pentru Biserica din Roma, pentru toate comunitățile creștine din acest oraș și pentru atâția pelerini. Moștenirea vie a martirilor ne dăruiește astăzi nouă pace și unitate. Ei ne învață că, prin forța iubirii, prin blândețe, se poate lupta împotriva prepotenței, a violenței, a războiului și se poate realiza cu răbdare pacea. Și atunci putem astfel să ne rugăm: O, Doamne, fă-ne martori vrednici ai Evangheliei și ai iubirii tale; revarsă milostivirea ta asupra omenirii; reînnoiește Biserica ta, ocrotește-i pe creștinii persecutați, dăruiește curând pacea întregii lumi. Ție, Doamne, să-ți fie glorie, iar nouă, Doamne, rușinea (cf. Dan 9,7).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 22.04.2017
Publicarea pe acest sit: 23.04.2017
Etichete: ,

Comments are closed