Predica Papei la centenarul Congregației pentru Bisericile Răsăritene

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată la centenarul
Congregației pentru Bisericile Răsăritene
joi, 11 octombrie 2017

Îi mulțumim astăzi Domnului pentru întemeierea Congregației pentru Bisericile Răsăritene și a Institutului Pontifical Oriental de către papa Benedict al XV-lea, petrecută în urmă cu o sută de ani, în 1917. Atunci era în toi primul război mondial; astăzi – așa cum am avut ocazia să spun – noi trăim un alt război mondial, chiar dacă pe bucăți. Și vedem atâția frați și surori ai noștri creștini din Bisericile Răsăritene experimentând persecuții dramatice și o diasporă tot mai neliniștitoare. Asta face să apară atâtea întrebări, atâtea „de ce”, care se aseamănă cu acelea din prima lectură de astăzi, luată din cartea lui Malahia (3,13-20a).

Domnul se plânge față de oamenii săi și spune așa: „V-ați întărit cuvintele împotriva mea, spune Domnul, iar voi ziceți: «Ce am vorbit împotriva ta?» Voi ziceți: «Degeaba îl slujim pe Dumnezeu! Ce câștig că păzim ceea ce este de păzit al său și că umblăm jelind înaintea Domnului Sabaot? Acum, noi îi socotim fericiți pe cei mândri; ba chiar se consolidează cei care săvârșesc răzvrătire; mai mult, îl încearcă pe Dumnezeu și totuși scapă»” (v. 13-15).

De câte ori și noi trăim această experiență și de câte ori o ascultăm în destăinuirile și în mărturisirile persoanelor care ne deschid inima lor. Îi vedem pe cei răi, pe cei care fără scrupule fac propriile interese, îi strivesc pe alții, și se pare că pentru ei lucrurile merg bine: obțin ceea ce vor și se gândesc numai să se bucure de viață. De aici întrebarea: „De ce, Doamne?”.

Aceste „de ce?”, care apar și în Sfânta Scriptură, ni le adresăm cu toții. Și la ele răspunde același Cuvânt al lui Dumnezeu. Chiar în acest text din profetul Malahia se citește: „Atunci, cei care se tem de Domnul vor vorbi unul cu altul. Domnul a fost atent, a auzit și a fost scrisă o carte de memorial înaintea lui pentru cei care se tem de Domnul și se gândesc la numele lui” (v. 16). Așadar, Dumnezeu nu-i uită pe copiii săi, amintirea sa este pentru cei drepți, pentru cei care suferă, care sunt asupriți și care se întreabă „de ce?”, și totuși nu încetează să se încreadă în Domnul.

De câte ori Fecioara Maria, în drumul său, s-a întrebat „de ce?”; dar în inima sa, care medita toate lucrurile, harul lui Dumnezeu făcea să strălucească credința și speranța.

Și există un mod pentru a face breșă în amintirea lui Dumnezeu: rugăciunea noastră, cum ne învață textul evanghelic pe care l-am ascultat (cf. Lc 11,5-13).

Când ne rugăm este nevoie de curajul credinței: să avem încredere că Domnul ne ascultă, curajul de a bate la ușă. Domnul spune asta: „Căci oricine cere primește; cine caută găsește; iar celui care bate i se va deschide” (v. 10). Și pentru asta este nevoie de curaj.

Dar mă întreb: rugăciunea noastră este cu adevărat așa? Ne implică într-adevăr, implică inima noastră și viața noastră? Știm să batem la inima lui Dumnezeu? La sfârșitul textului evanghelic (cf. v. 11-13), Isus spune: care tată dintre voi dacă fiul îi cere un pește îi va da un șarpe? Sau dacă îi cere un ou îi va da un scorpion? Dacă voi sunteți tați, veți face binele copiilor voștri. Și apoi mai înainte: dacă voi, așadar, care sunteți răi, știți să dați lucruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din cer… Și ne așteptăm ca să continue spunând: vă va da lucruri bune vouă. În schimb nu, nu spune așa! Spune: Îl va da pe Duhul Sfânt celor care îl cer. Chiar acesta este darul, acesta este acel „mai mult” al lui Dumnezeu. Ceea ce Domnul, Tatăl ne dă mai mult, este Duhul: iată adevăratul dar al Tatălui. Omul bate cu rugăciunea la ușa lui Dumnezeu pentru a cere un har. Și El, care este Tată, îmi dă acel har și mai mult: îmi dă darul, pe Duhul Sfânt.

Frați și surori, să învățăm să batem la inima lui Dumnezeu! Și să învățăm să facem asta curajos. Fie ca această rugăciune curajoasă să inspire și să hrănească și slujirea voastră în Biserică. Astfel angajarea voastră va da „rod la timpul său” și veți fi ca pomii ale căror „frunze nu se veștejesc” (cf. Ps 1,3).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.10.2017
Publicarea pe acest sit: 12.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns