Predica Papei la canonizarea primului brazilian

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la canonizarea Fratelui Anton al Sfintei Ana Galvao
Sao Paolo, 11 mai 2007

Domnilor Cardinali,
Domnule Arhiepiscop de Sao Paulo
și Episcopi din Brazilia și din America Latină,
Distinse autorități,
Dragi frați și surori în Cristos!

„Îl voi binecuvânta pe Domnul în toată vremea, lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele” (Psalm 32,2).

1. Să ne bucurăm în Domnul în această zi în care contemplăm o altă minune a lui Dumnezeu care, prin providența lui minunată, ne permite să gustăm un semn al prezenței sale în acest act de dăruire a Iubirii reprezentat de Sfânta Jertfă a Altarului.

Da, nu putem să nu-l lăudăm pe Dumnezeul nostru. Să îl lăudăm cu toții, popoare din Brazilia și din America, să cântăm Domnului faptele sale minunate, pentru că a făcut pentru noi lucruri mari. Astăzi, Înțelepciunea Divină ne permite să ne întâlnim în jurul altarului său, cu atitudine de laudă și mulțumire pentru că ne-a dăruit harul canonizării Fratelui Anton al Sfintei Ana Galvao.

Doresc să mulțumesc pentru cuvintele de afecțiune pe care Arhiepiscopul Odilo Scherer de Sao Paulo le-a rostit în numele vostru, al tuturor, și pentru marea dedicare a predecesorului său, Cardinalul Claudio Hummes, care a făcut atât de multe pentru promovarea cauzei Fratelui Galvao. Mulțumesc pentru prezența fiecăruia dintre voi, atât a locuitorilor acestui mare oraș cât și a celor care au venit din alte orașe și națiuni. Mă bucur pentru că, prin intermediul mijloacelor de comunicare, cuvintele mele și expresia afecțiunii mele pot intra în orice casă și în orice inimă. Fiți siguri: Papa vă iubește, și vă iubește pentru că Isus Cristos vă iubește!

În această solemnă Celebrare euharistică a fost proclamată Evanghelia în care Isus, într-o atitudine de înălțare lăuntrică, proclamă: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai revelat celor mici” (Matei 11,25). Mă simt, de aceea, fericit pentru că ridicarea Fratelui Galvao la cinstea altarelor va rămâne pentru totdeauna încadrată în liturgia pe care Biserica ne-o oferă în această zi.

Salut cu afecțiune întreaga comunitate franciscană, și în mod special călugărițele Fecioarei Neprihănite care, din Mănăstirea Luminii, din capitala statului Sao Paulo, răspândesc spiritualitatea și carisma primului brazilian înălțat la gloria altarelor.

2. Să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru beneficiile continue obținute prin puternica influență evanghelizatoare pe care Duhul Sfânt a imprimat-o în atâtea suflete prin intermediul Fratelui Galvao. Carisma franciscană, trăită evanghelic, a adus roade semnificative prin mărturia lui de adorator înflăcărat al Euharistiei, de călăuză prudentă și înțeleaptă a sufletelor care îl căutau și de om cu o mare devoțiune față de Neprihănita Zămislire a Mariei, al cărei „fiu și sclav pe vecie” se considera.

Dumnezeu ne vine în întâmpinare, „caută să ne cucerească – până la Ultima Cină, până la Inima străpunsă pe Cruce, până la aparițiile Celui înviat și la lucrurile mari prin care El, prin acțiunea apostolilor, a călăuzit Biserica ce se năștea” (Scrisoarea enciclică Deus caritas est, nr. 17). El se revelează prin Cuvântul Său, în Sacramente, în special în Euharistie. Viața Bisericii este, așadar, esențial euharistică. Domnul, în providența sa iubitoare, ne-a lăsat un semn vizibil al prezenței sale.

Când în Sfânta Liturghie îl contemplăm pe Domnul, înălțat de preot, după consacrarea pâinii și a vinului, sau când îl adorăm cu devoțiune expus în Ostensoriu, reînnoim credința noastră cu profundă smerenie, cum făcea Fratele Galvao în „laus perennis” (lauda perenă), în atitudine constantă de adorație. În Preasfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, adică însuși Cristos Paștele nostru, Pâinea vie care s-a coborât din cer, vivificată de Duhul Sfânt și dătător de viață pentru că dă oamenilor Viața. Această manifestare tainică și inefabilă a iubirii lui Dumnezeu față de omenire ocupă un loc privilegiat în inimile creștinilor. Ei trebuie să ajungă să cunoască credința Bisericii prin slujitorii ei hirotoniți, prin modul exemplar în care săvârșesc riturile prescrise, care indică întotdeauna în liturgia euharistică centrul întregii lucrări de evanghelizare. Credincioșii, la rândul lor, trebuie să caute să primească și să venereze Preasfântul Sacrament cu pietate și devoțiune, dorind să-l primească pe Domnul Isus cu credință, și știind să apeleze, ori de câte ori este necesar, la Sacramentul Spovezii pentru a curăța sufletul de orice păcat de moarte.

3. Exemplul Fratelui Galvao este semnificativ pentru disponibilitatea sa în slujirea poporului, de fiecare dată când era solicitat. Sfetnic de faimă, împăciuitor de suflete și familii, împărțitor al carității mai ales față de săraci și bolnavi. Era foarte căutat pentru spovezi, pentru că era zelos, înțelept și prudent. O caracteristică a celui care iubește cu adevărat este aceea că nu vrea ca Cel Iubit să fie ofensat. Convertirea păcătoșilor era, de aceea, marea pasiune a sfântului nostru. Sora Helena Maria, prima „călugăriță” destinată să facă parte din „Recolhimento de Nossa Senhora da Conceicao” (mănăstire dedicată Neprihănitei Zămisliri), a mărturisit ceea ce Fratele Galvao spusese: „Rugați-vă pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să îi ridice pe păcătoși cu mâna Sa puternică din abisul mizerabil de vinovății în care se află”. Fie ca acest îndemn delicat să ne folosească drept stimulent pentru a recunoaște în Milostivirea Divină drumul spre împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele și pentru pacea conștiințelor noastre.

4. Uniți cu Domnul în suprema comuniune a Euharistiei și împăcați cu El și cu aproapele nostru, vom fi astfel purtători ai acelei păci pe care lumea nu poate să o dea. Vor putea bărbații și femeile acestei lumi să găsească pacea, dacă nu vor fi conștienți de necesitatea de a se împăca cu Dumnezeu, cu aproapele și cu ei înșiși? De mare importanță a fost, în acest sens, ceea ce Adunarea Senatului din Sao Paulo i-a scris Ministrului provincial al franciscanilor la sfârșitul secolului al XVIII-lea, numindu-l pe Fratele Galvao „om de pace și de caritate”. Ce ne cere Domnul? „Iubiți-vă unii pe alții, cum eu v-am iubit”. Dar apoi adaugă imediat: „Aduceți roade și roadele voastră să rămână” (cfr Ioan 15,12.16). Și ce roade ne cere dacă nu acelea de a ști să iubim, inspirându-ne din exemplul Sfântului de la Guaratingueta?

Faima carității sale imense nu a cunoscut limite. Persoane de pe toată geografia națională mergeau la Fratele Galvao, care îi primea pe toți părintește. Erau săraci, bolnavi la trup și la suflet, care implorau ajutorul său.

Isus își deschide inima și ne arată centrul mesajului Său răscumpărător: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (ibid., v. 13). El însuși a iubit până la a-și da viața pentru noi pe Cruce. Și acțiunea Bisericii și a creștinilor în societate trebuie să aibă această inspirație. Inițiativele pastoralei sociale, dacă sunt îndreptate spre binele săracilor și al bolnavilor, poartă în sine acest sigiliu divin. Domnul se bazează pe noi și ne numește prieteni, pentru că numai celor pe care îi iubim în acest fel suntem în măsură să le dăm viața oferită de Isus prin harul Său.

După cum știm, a V-a Conferință Generală a Episcopatului Latino-American va avea ca temă fundamentală: „Discipoli și misionari ai lui Isus Cristos, pentru ca în El popoarele noastre să aibă viața”. Cum să nu vedem, așadar, necesitatea de a asculta cu fervoare reînnoită chemarea, ca să putem răspunde generos la provocările pe care Biserica în Brazilia și în America Latină este chemată să le înfrunte?

5. „Veniți la mine, toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă”, spune Domnul în Evanghelie (Matei 11,28). Aceasta este recomandarea finală pe care El ne-o adresează. Cum să nu vedem aici sentimentul patern și totodată matern al lui Dumnezeu pentru toți fiii lui? Maria, Maica lui Dumnezeu și Mama noastră, este deosebit de legată față de noi în acest moment. Fratele Galvao a afirmat cu glas profetic adevărul Neprihănitei Zămisliri. Ea, „Tota pulchra” (toată frumoasă – lat.), Fecioara Preacurată, care l-a zămislit în sânul ei pe Răscumpărătorul oamenilor și a fost ferită de orice pată a păcatului strămoșesc, dorește să fie sigiliul definitiv al întâlnirii noastre cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Nu există un rod al harului în istoria mântuirii care să nu aibă ca instrument necesar mijlocirea Preasfintei Fecioare.

De fapt, acest sfânt al nostru s-a dăruit în mod irevocabil Maicii lui Isus încă din tinerețea sa, dorind să îi aparțină pentru totdeauna și alegând-o pe Fecioara Maria ca Mamă și Ocrotitoare a fiicelor lui spirituale.

Dragi prieteni și prietene, ce frumos exemplu de urmat ne-a lăsat Fratele Galvao! Cât sunt de actuale pentru noi, care trăim într-o epocă atât de plină de hedonism, cuvintele scrise în formula consacrării sale: „Ia-mi mai degrabă viața, înainte ca eu să-l jignesc pe Fiul tău binecuvântat, pe Domnul meu”. Sunt cuvinte puternice, ale unui suflet înflăcărat, cuvinte care ar trebui să facă parte din viața normală a fiecărui creștin, consacrat sau nu, și să retrezească dorințele de fidelitate față de Dumnezeu atât în cadrul cât și în afara căsătoriei. Lumea are nevoie de vieți curate, de suflete clare, de inteligențe simple, care nu acceptă să fie considerate creaturi obiect de plăcere. Este necesar să se spună nu acelor mijloace de comunicare socială care ridiculizează sfințenia căsătoriei și virginitatea înainte de căsătorie.

Tocmai acum ne este dată în Sfânta Fecioară cea mai bună apărare împotriva relelor care afectează viața modernă. Devoțiunea mariană este garanția sigură de ocrotire maternă și de protecție în ceasul ispitei. Și ce sprijin sigur este această prezență misterioasă a Fecioarei Preacurate când vom invoca ocrotirea și ajutorul Fecioarei Aparecida? Să punem în mâinile ei preasfinte viața preoților și a laicilor consacrați, a seminariștilor și a tuturor acelora care sunt chemați la viața religioasă.

6. Dragi prieteni, permiteți-mi să închei cu o referință la Veghea de rugăciune de la Marienfeld, în Germania: în fața unei mulțimi de tineri, am dorit să îi caracterizez pe sfinții epocii noastre ca adevărați reformatori. Și am adăugat: „Numai de la sfinți, numai de la Dumnezeu vine adevărata revoluție, schimbarea decisivă a lumii” (Omilie, 25 aug 2005). Aceasta este invitația pe care o adresez astăzi vouă tuturor, de la primul la ultimul, în această Euharistie fără granițe. Dumnezeu a spus: „Fiți sfinți, cum eu sunt sfânt” (Levitic 11,44). Să aducem mulțumire lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul, lui Dumnezeu Duhul Sfânt, de la care ne vin, prin mijlocirea Fecioarei Maria, toate binecuvântările cerești; de la care ne vine acest dar care, împreună cu credința, este cel mai mare har ce poate fi acordat unei creaturi: dorința fermă de a ajunge la plinătatea carității, în convingerea că sfințenia nu numai e posibilă dar e și necesară fiecăruia în propria stare de viață, pentru a arăta lumii adevăratul chip al lui Cristos, prietenul nostru! Amin!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 11.05.2007
Publicarea pe acest sit: 11.05.2007
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns