Predica Papei la canonizarea a şase Sfinţi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din sărbătoarea
Cristos Regele universului
cu beatificarea a șase Fericiți
23 noiembrie 2014

Liturgia de astăzi ne invită să ne îndreptăm privirea spre Isus ca Rege al universului. Frumoasa rugăciune de la Prefață ne amintește că împărăția sa este „împărăția adevărului și a vieții, împărăția sfințeniei și a harului, împărăția dreptății, a iubirii și a păcii”. Lecturile pe care le-am ascultat ne arată cum a realizat Isus împărăția sa; cum o realizează în devenirea istoriei; și ce anume cere de la noi.

Înainte de toate, cum a realizat împărăția: a făcut-o cu apropierea și duioșia sa față de noi. El este Păstorul, despre care a vorbit profetul Ezechiel în prima lectură (cf. 34,11-12.15-17). Tot acest text este împletit din verbe care indică grija și iubirea Păstorului față de turmă: a căuta, a trece în revistă, a aduna din dispersare, a conduce la pășune, a le odihni, a căuta oaia pierdută, a o aduce înapoi pe cea rătăcită, a o pansa pe cea rănită, a o îngriji pe cea bolnavă, a avea grijă, a paște. Toate aceste atitudini au devenit realitate în Isus Cristos: El este cu adevărat „Păstorul cel mare al oilor și păzitorul sufletelor noastre” (cf. Evr 13,20; 1Pt 2,25).

Și cei care în Biserică suntem chemați să fim păstori, nu putem să ne dezlipim de acest model, dacă nu vrem să devenim niște mercenari. În această privință, poporul are un fler infailibil în a-i recunoaște pe păstorii cei buni și a-i deosebi de mercenari.

După victoria sa, adică după învierea sa, cum duce înainte Isus împărăția sa? Apostolul Paul, în Prima Scrisoare către Corinteni, spune: „Căci el trebuie să domnească până când va pune toți dușmanii sub picioarele lui” (15,25). Este Tatăl care puțin câte puțin supune toate Fiului, și în același timp Fiul supune toate Tatălui. Isus nu este un rege în maniera din această lume: pentru El a domni nu înseamnă a comanda, ci a asculta de Tatăl, a se încredința Lui, pentru ca să se împlinească planul său de iubire și de mântuire. Astfel există reciprocitate deplină între Tatăl și Fiul. Așadar, timpul domniei lui Cristos este timpul lung al supunerii a toate Fiului și al încredințării a toate Tatălui. „Ultimul dușman care va fi nimicit este moartea” (1Cor 15,26). Și la sfârșit, când totul va fi pus sub regalitatea lui Isus și totul, chiar și Isus însuși, va fi supus Tatălui, Dumnezeu va fi totul în toți (cf. 1Cor 15,28).

Evanghelia ne spune ce anume cere domnia lui Isus de la noi: ne amintește că apropierea și duioșia sunt regula de viață și pentru noi și cu privire la asta vom fi judecați. Este marea parabolă a judecății finale din Mt 25. Regele spune: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, primiți ca moștenire împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; căci am fost flămând și voi mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și voi mi-ați dat să beau; am fost străin și voi m-ați primit; am fost gol și voi m-ați îmbrăcat; am fost bolnav și voi m-ați vizitat; am fost în închisoare și voi ați venit la mine” (25,34-36). Drepții vor întreba: când am făcut toate acestea? Și El va răspunde: „Adevăr vă spun: ori de câte ori ați făcut acestea unuia dintre aceștia mici, care sunt frații mei, mie mi-ați făcut” (Mt 25,40).

Mântuirea nu începe de la mărturisirea regalității lui Cristos, ci de la imitarea faptelor de milostivire prin care El a realizat împărăția. Cel care le săvârșește demonstrează că a primit regalitatea lui Isus, pentru că a făcut spațiu în inima sa carității lui Dumnezeu. În seara vieții vom fi judecați despre iubirea, despre proximitatea și de despre duioșia față de frați. De aceasta va depinde intrarea noastră în împărăția lui Dumnezeu, situarea noastră de o parte sau de alta. Isus, cu victoria sa, ne-a deschis împărăția sa, dar revine fiecăruia dintre noi să intre în ea, deja începând din această viață, făcându-ne în mod concret aproape al fratelui care cere pâine, îmbrăcăminte, primire, solidaritate. Și dacă într-adevăr îl vom iubi pe acel frate sau pe acea soră, vom fi determinați să împărtășim cu el sau cu ea ceea ce avem mai prețios, adică pe Isus însuși și Evanghelia sa!

Astăzi Biserica ne pune în față ca modele pe noii sfinți care, tocmai prin operele unei dăruiri generoase lui Dumnezeu și fraților, au slujit, fiecare în propriul loc, împărăția lui Dumnezeu și au devenit moștenitorii ei. Fiecare dintre ei a răspuns cu extraordinară creativitate la porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. S-au dedicat fără precupețire slujirii celor din urmă, asistând pe cei lipsiți, bolnavi, bătrâni, pelerini. Predilecția lor față de cei mici și cei săraci era reflexia și măsura iubirii necondiționate față de Dumnezeu. De fapt, au căutat și au descoperit caritatea în relația puternică și personală cu Dumnezeu, din care se eliberează adevărata iubire față de aproapele. De aceea, în ora judecății, au auzit această dulce invitație: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, primiți ca moștenire împărăția pregătită pentru voi încă de la întemeierea lumii” (Mt 25,34).

Cu ritul de canonizare, încă o dată am mărturisit misterul împărăției lui Dumnezeu și l-am cinstit pe Cristos Regele, Păstori plin de iubire față de turma sa. Fie ca noii sfinți, cu exemplul lor și mijlocirea lor, să facă să crească în noi bucuria de a merge pe calea Evangheliei, decizia de a-l asuma ca busolă a vieții noastre. Să mergem pe urmele lor, să imităm credința lor și caritatea lor, pentru ca și speranța noastră să se îmbrace în nemurire. Să nu ne lăsăm abătuți de alte interese pământești și trecătoare. Și să ne conducă pe drumul spre împărăția cerurilor Mama, Maria, Regina tuturor sfinților. Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.11.2014
Publicarea pe acest sit: 24.11.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns