Predica Papei la canonizarea a cinci Sfinţi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de canonizare a cinci Sfinți
duminică, 16 octombrie 2016

La începutul celebrării de astăzi am îndreptat spre Domnul această rugăciune: „Creează în noi o inimă generoasă și credincioasă, ca să te slujim întotdeauna cu fidelitate și curăția spiritului”. Noi nu suntem capabili să ne formăm singuri o inimă de acest fel: numai Dumnezeu o poate face și de aceea o cerem în rugăciune, o invocăm de la El ca pe un dar, ca pe o „creație” a Sa. În acest fel suntem introduși în tema rugăciunii, care este în centrul lecturilor biblice ale acestei duminici și care ne interpelează și pe noi, cei adunați aici pentru canonizarea noilor Sfinți și Sfinte. Ei au ajuns la țel, au avut o inimă generoasă și credincioasă, grație rugăciunii: s-au rugat din toate puterile, au luptat și au învins.

A se ruga, așadar. Ca Moise, care a fost mai presus de toate omul lui Dumnezeu, omul rugăciunii. Vedem astăzi acest fapt în episodul bătăliei împotriva lui Amalec, stând în picioare pe colină cu brațele ridicate; dar din când în când, datorită greutății, brațele îi cădeau și în acele momente poporul avea parte de ce este mai rău; atunci, Aron și Hur l-au făcut pe Moise să se așeze pe o piatră și sprijineau brațele sale ridicate până la victoria finală. Acesta este stilul vieții spirituale pe care ni-l cere Biserica: nu pentru a câștiga războiul, ci pentru a câștiga pacea. În episodul despre Moise se află un mesaj important: angajarea în rugăciune cere să ne sprijinim unii pe alții. Oboseala este inevitabilă, uneori nu mai reușim, dar cu sprijinul fraților rugăciunea noastră poate să continue pentru ca Domnul să ducă la îndeplinire lucrarea sa.

Sfântul Paul, scriind discipolului și colaboratorului său Timotei, îi recomanda să rămână statornic în cele pe care le-a învățat și în care crede cu tărie (cf 2Tm 3,14). Cu toate acestea, nici Timotei nu putea să reușească de unul singur: „bătălia” perseverenței nu se câștigă fără rugăciune. Dar nu o rugăciune sporadică, schimbătoare, ci una pe care o facem după cum Isus învață în Evanghelia de astăzi: „a se ruga întotdeauna, fără a se descuraja” (Lc 18,1). Acesta este modul creștin de a acționa: a fi statornici în rugăciune pentru a rămâne statornici în credință și mărturie. În noi, însă, se aude din nou o voce care spune: „Dar, Doamne, cum e posibil să nu obosești? Suntem ființe umane. Chiar și Moise a obosit”. E adevărat, fiecare dintre noi obosește. Dar nu suntem singuri, facem parte dintr-un Trup! Suntem mădularele Trupului lui Cristos, care este Biserica, ale cărei brațe sunt ridicate zi și noapte spre Cer grație prezenței lui Cristos cel înviat și a Duhului său Sfânt. Numai în Biserică și grație rugăciunii Bisericii noi putem rămâne statornici în credință și în mărturie.

Am ascultat promisiunea lui Isus în Evanghelie: Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către El (cf Lc 18,7). Iată misterul rugăciunii: a striga, a nu se descuraja și, dacă obosești, să ceri ajutor pentru a ține mâinile ridicate. Aceasta este rugăciunea pe care Isus ne-a revelat-o și ne-a dat-o în Duhul Sfânt. A se ruga nu înseamnă a se refugia într-o lume ideală, nu înseamnă evadare într-o falsă liniște egoistă. Dimpotrivă, a se ruga înseamnă a lupta și a lăsa ca și Duhul Sfânt să se roage în noi. Duhul Sfânt este cel care ne învață să ne rugăm, ne conduce în rugăciune, ne face să ne rugăm ca fii.

Sfinții sunt bărbați și femei care pătrund până la capăt în misterul rugăciunii. Sunt bărbați și femei care luptă prin rugăciune, lăsându-l pe Duhul Sfânt să se roage și să lupte în ei; luptă până la capăt, cu toate puterile lor, și înving, dar nu singuri: Domnul învinge în ei și împreună cu ei. Acești șapte mărturisitori care astăzi sunt canonizați, au dus lupta cea bună a credinței și a iubirii prin rugăciune. De aceea au rămas statornici în credință, cu inima generoasă și credincioasă. Prin exemplul și mijlocirea lor, Dumnezeu să ne dăruiască și nouă harul de a fi bărbați și femei de rugăciune, de a striga zi și noapte către Dumnezeu, fără a obosi; de a lăsa ca Duhul Sfânt să se roage în noi și de a ne ruga sprijinindu-ne unii pe alții pentru a rămâne cu brațele ridicate, până când Milostivirea Divină va învinge.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Anton Dancă
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Radio Vatican
Publicarea în original: 16.10.2016
Publicarea pe acest sit: 16.10.2016
Etichete: ,

Comments are closed