Predica Papei la canonizarea a cinci Sfinţi

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de canonizare a cinci Fericiți
Vatican, 10 octombrie 2009

Dragi frați și surori!

„Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Aceasta este întrebarea ce deschide scurtul dialog pe care l-am auzit în pericopa evanghelică, dintre un bărbat, identificat în altă parte ca un tânăr bogat, și Isus (cf. Marcu 10,17-30). Nu avem prea multe detalii despre acest personaj fără nume: dar și așa, din puținul existent, putem să ne dăm seama de dorința lui sinceră de a ajunge la viața veșnică ducând pe pământ o existență onestă și virtuoasă. De fapt el știe poruncile și le-a respectat din tinerețe. Dar toate acestea, deși sunt importante, nu sunt suficiente, îi spune Isus. Există un singur lucru ce îi lipsește, dar un lucru esențial. Văzându-l deschis, Învățătorul divin îl privește cu iubire și îi propune un salt calitativ, chemându-l la eroismul sfințeniei, cerându-i să abandoneze tot ce are pentru a merge după El: „Vinde ceea ce ai și dă săracilor […] apoi vino și urmează-mă!” (v. 21).

„Vino și urmează-mă!” Aceasta este vocația creștină ce izvorăște dintr-o propunere de iubire făcută de Domnul, ea putându-se realiza doar printr-un răspuns de iubire. Isus își invită discipolii la dăruirea totală a vieților lor, fără calcule sau vreun câștig uman, cu încredere fără rezerve în Dumnezeu. Sfinții primesc această invitație exigentă și pornesc pe urmele lui Cristos răstignit și înviat cu o umilă ascultare. Perfecțiunea lor, în logica credinței care este uneori de neînțeles omenește vorbind, constă nu în punerea propriei persoane cât mai în centru, ci din alegerea de a merge împotriva curentului, trăind conform Evangheliei. Așa au făcut cei cinci sfinți care astăzi, cu mare bucurie, sunt propuși Bisericii Universale spre venerare: Zygmunt Szczesny Felinski, Francis Coll y Guitart, Jozef Damiaan de Veuster, Rafael Arnaiz Baron și Maria a Crucii (Jeanne) Jugan. În ei putem contempla împlinirea cuvintelor Apostolului Petru: „Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat” (v. 28) și mângâietoarea asigurare dată de Isus: „nu este nimeni care a părăsit casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru Mine și pentru evanghelie și să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar și persecuții, iar în veacul care va veni, viața veșnică” (vv. 29-30).

Zygmunt Szczesny Felinski, Arhiepiscop de Varșovia, fondator al Congregației Surorilor Franciscane ale Familiei Mariei, a fost un mare mărturisitor al credinței și al carității pastorale într-o perioadă foarte dificilă pentru națiunea și pentru Biserica poloneză. S-a preocupat cu fervoare de creșterea spirituală a credincioșilor și de ajutorarea săracilor și orfanilor. La Academia eclezială din Sankt Petersburg, s-a îngrijit de formarea temeinică a preoților. Ca Arhiepiscop de Varșovia, i-a încurajat pe toți spre o înnoire interioară. Înainte de insurecția din ianuarie 1863 împotriva anexării ruse, și-a avertizat credincioșii împotriva vărsării inutile de sânge. După ce a izbucnit însă revolta, și au existat represalii, el i-a apărat cu curaj pe cei oprimați. Din ordinul țarului rus, a petrecut 20 de ani în exil în Jaroslavl pe Volga, fără să poată să se mai întoarcă vreodată în Dieceza sa. În toate contextele el a rămas ferm încrezător în Providența divină și s-a rugat astfel: „O, Dumnezeule, apără-ne nu de necazurile și de îngrijorările acestei lumi […] doar înmulțește iubirea din inimile noastre, și fă ca cu cea mai profundă umilință să ne putem păstra infinita încredere în ajutorul Tău și în milostivirea Ta”. Fie ca astăzi dedicarea sa pentru Dumnezeu și pentru oameni, plină de încredere și de iubire, să devină exemplu strălucitor pentru întreaga Biserică.

Sfântul Paul ne amintește în a doua lectură de astăzi că „cuvântul lui Dumnezeu este viu” (Evrei 4,12). Prin el, Tatăl care este în ceruri, le vorbește cu iubire tuturor copiilor Săi din toate vremurile (cf. Dei Verbum, nr. 21), permițându-le să cunoască iubirea Sa infinită și, astfel, îi încurajează, îi consolează și le oferă planul Său de mântuire pentru omenire și pentru fiecare persoană în parte. Conștient de tot acest adevăr, Sf. Francis Coll s-a dedicat cu ardoare proclamării lui, împlinindu-și astfel cu fidelitate vocația în Ordinul Predicatorilor, în care a intrat. Pasiunea sa a fost predicarea, în cea mai mare parte în mod itinerant, sub forma „misiunilor populare”, cu scopul proclamării și însuflețirii Cuvântului lui Dumnezeu în satele și orașele Cataloniei, conducându-i astfel pe oameni la o întâlnire profundă cu El. O întâlnire care înalță spre convertirea inimilor, spre a primi cu bucurie harul divin și menține unui dialog constant cu Domnul prin rugăciune. Pentru aceasta, activitatea sa de evanghelizare includea o devoțiune deosebită pentru Sacramentul Reconcilierii, o subliniere extraordinară a Euharistiei și o insistență constantă pe rugăciune. Francis Coll a atins inimile celorlalți pentru că a transmis ceea ce el trăia cu pasiune, ceea ce ardea în inima sa: iubirea pentru Cristos, abandonarea în mâinile Lui. Pentru ca sămânța Cuvântului lui Dumnezeu să găsească teren fertil, Francis a fondat Congregația Surorilor Dominicane ale Buneivestiri a Preasfintei Fecioare Maria, cu scopul oferirii unei educații integrale copiilor și tinerilor, astfel ca ei să descopere bogăția insondabilă reprezentată de Cristos, acest Prieten loial care nu ne abandonează niciodată și nu se satură să fie alături de noi, animând speranța noastră în Cuvântul Său de viață.

Jozef De Veuster, care în Congregația Preasfintelor Inimi ale lui Isus și Mariei a primit numele Damian, când avea 23 de ani, în 1863, și-a părăsit pământul său natal, Flandra, pentru a proclama Evanghelia în cealaltă parte a lumii, în insulele Hawaii. Activitatea sa misionară, care i-a produs multă bucurie, și-a atins culmea în caritate. Nu fără teamă și aversiune, a ales să meargă în Insula Molokai pentru a-i sluji pe leproșii care erau acolo, abandonați de toți; astfel el s-a expus pe sine bolii de care sufereau aceștia. S-a simțit ca acasă cu ei. Slujitorul Cuvântului a devenit astfel un slujitor în suferință, un lepros cu leproșii, în ultimii patru ani ai vieții sale. Pentru a-l urma pe Cristos, pr. Damian nu doar și-a părăsit țara sa natală, dar și-a și riscat viața: de aceea a primit viața veșnică, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu proclamat în Evangheliza de astăzi (cf. Marcu 10,30). La a 20-a aniversare a canonizării unui alt sfântul belgian, fr. Mutien-Marie, Biserica din Belgia s-a reunit încă o dată să își exprime recunoștința față de Dumnezeu pentru că unul dintre fii ei a fost recunoscut ca autentic slujitor al lui Dumnezeu. Ne amintim, în fața acestei figuri nobile, de faptul că iubirea face unitatea: îi dă naștere și o face dezirabilă. Urmându-l pe Sf. Paul, Sf. Damian ne conduce la a alege lupta cea bună (cf. 1Timotei 1,18), nu aceea care duce la diviziuni, ci aceea care reunește. El ne invită să ne deschidem ochii față de leprele care desfigurează umanitatea fraților noștri și cer și astăzi, mai mult decât generozitatea noastră, caritatea prezenței noastre în slujire.

Revenind la Evanghelia de astăzi, la figura tânărului care îi prezintă lui Isus dorința sa de a fi mai mult decât un bun ascultător al datoriilor impuse de lege, el este în contrast cu fr. Rafael, canonizat astăzi, care a murit la vârsta de 27 de ani ca oblat în Mănăstirea Trapiștilor de la Sf. Isidor de Duenas. Și el provenea dintr-o familie înstărită, și avea, după cum spunea el însuși, un „spirit ușor visător”, dar visele lui nu s-au risipit în fața atașamentului față de posesiunile materiale sau față de alte scopuri pe care lumea insistă uneori. El a spus da la propunerea de a-l urma pe Isus, într-un mod imediat și hotărât, fără limite sau condiții. Astfel a pornit pe un drum care, din momentul când în mănăstire și-a dat seama că nu știe să se roage, l-a condus în doar câțiva ani la culmea vieții spirituale, pe care o descria cu mare simplitate și naturalețe în multe scrieri. Fr. Rafael, în continuare aproape de noi, continuă să ofere, prin exemplul și acțiunile sale, un drum fascinant, în special pentru tinerii care nu sunt satisfăcuți cu ușurință, ci care aspiră la adevărul deplin, la bucuria inexprimabilă, la care se ajunge din iubire pentru Dumnezeu. „Viața este iubire… Acesta este singurul motiv pentru care trăim”, spunea noul sfânt. Și insista: „Din iubirea lui Dumnezeu vin toate lucrurile”. Fie ca Domnul să primească una dintre ultimele rugăciuni ale Sf. Rafael Arnaiz, pe când își dăruia întreaga viață lui Cristos, implorând: „Ia-mă pe mine și dăruiește-te pe Tine lumii”. Să se dăruiască pentru a reînsufleți viața interioară a creștinilor de astăzi. Să se dăruiască pentru ca frații lui din centrele trapiste și monastice să poată continua să fie un far care dezvăluie dorul intim după Dumnezeu, pe care El l-a pus în fiecare inimă umană.

Prin opera sa admirabilă în slujirea persoanelor sărace și în vârstă, Sf. Maria a Crucii este și ea ca un far pentru a călăuzi societățile noastre care trebuie întotdeauna să redescopere locul și contribuția unică a acestei perioade a vieții. Născută în 1792 la Cancale, Bretagne, Jeanne Jugan a fost preocupată de demnitatea fraților și surorilor ei în umanitate, pe care vârsta i-a făcut vulnerabili, recunoscând în ei însăși persoana lui Cristos. „Priviți la săraci cu compasiune, spunea ea, și Isus vă va privi cu bunătate în ultima voastră zi”. Această privire plină de compasiune pentru persoanele în vârstă, venind din profunda sa comuniune cu Dumnezeu, a fost manifestată de Jeanne Jugan prin intermediul slujirii sale pline de bucurie și dezinteresate, exercitate cu blândețea și umilința inimii, dorind să fie ea însăși săracă între săraci. Jeanne a trăit misterul iubirii acceptând, în pace, întunericul și lipsindu-se de orice posesiuni materiale până la moartea sa. Carisma ei este mereu actuală, datorită faptului că atât de multe persoane în vârstă suferă de multiple forme de sărăcie și singurătate, fiind uneori chiar abandonate de familiile lor. Spiritul de ospitalitate și de iubire fraternă, fondat pe o încredere nelimitată în Providență, pentru care Jeanne Jugan a găsit izvorul în Fericiri, a iluminat întreaga ei existență. Acest elan evanghelic este continuat astăzi în întreaga lume de către Congregația Micilor Surori ale Săracilor, pe care ea a fondat-o și care dă mărturie despre urmarea de către ea a milostivirii lui Dumnezeu și a iubirii pline de compasiune a Inimii lui Isus pentru cei mai mici. Fie ca Sf. Jeanne Jugan să fie pentru persoanele în vârstă un izvor viu de speranță, și pentru persoanele care se pun în mod generos în slujba lor un stimulent puternic pentru a urma și a dezvolta opera ei!

Dragi frați și surori, să îi mulțumim Domnului pentru darul sfințeniei care astăzi strălucește în Biserică cu o deosebită frumusețe. Salutându-vă pe fiecare cu iubire – Cardinali, Episcopi, autorități civile și militare, preoți, persoane consacrate, laici de diferite naționalități care participanți la această solemnă celebrare euharistică – doresc să vă invit pe toți să vă lăsați atrași de exemplul strălucitor al acestor sfinți, să vă lăsați călăuziți de învățăturile lor, pentru ca întreaga noastră existență să poată să devină un imn de laudă a iubirii lui Dumnezeu. Să ne dobândească acest dar mijlocirea lor cerească și, mai presus de toate, protecția maternă a Mariei, Regina Sfinților și Mama omenirii. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 12.10.2009
Publicarea pe acest sit: 12.10.2009
Etichete: , ,

Lasă un răspuns