Predica Papei la beatificarea a şapte Fericiţi

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la ceremonia de beatificare a șapte Servi ai lui Dumnezeu

1. „Dreptul din credință va fi viu” (Avacum 2,4): cu aceste cuvinte pline de încredere și speranță vorbește profetul Avacum poporului lui Israel într-un moment deosebit de dificil al istoriei sale. Recitite de Apostolul Pavel în lumina misterului lui Cristos, aceleași cuvinte sunt folosite pentru a exprima un principiu universal: prin credință omul se deschide spre mântuirea care îi vine de la Dumnezeu.
Astăzi avem bucuria contemplării acestui măreț mister al mântuirii actualizat în noii Fericiți. Ei sunt drepții care prin credința lor trăiesc aproape de Dumnezeu în eternitate: Ignațiu Maloyan, Episcop și martir; Nikolaus Gross, tată de familie și martir; Alfonso Maria Fusco, preot; Tommaso Maria Fusco, preot; Emilie Tavernier Gamelin, călugăriță; Eugenia Picco, fecioară; Maria Euthymia Uffing, fecioară.
Acești iluștri frați ai noștri, ridicați acum la gloria altarelor, au știut să transpună credința lor puternică în Cristos într-o experiență extraordinară de iubire pentru Dumnezeu și de slujire a semenilor.

2. Arhiepiscopul Ignațiu Maloyan, care a murit ca martir la 46 de ani, ne amintește de lupta spirituală a fiecărui creștin, a cărui credință este expusă la atacurile celui rău. Zi de zi, el și-a luat din Euharistie forța necesară pentru îndeplinirea ministerului său de preot cu generozitate și pasiune, dedicându-se predicării, pastoralei Sacramentelor și slujirii celor nevoiași.
În existența sa, el a trăit deplin cuvintele Sfântului Pavel: „Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii și al dragostei și al înțelepciunii” (2 Tim 1,7). În fața pericolelor persecuției, Fericitul Ignațiu nu a acceptat nici un compromis, declarându-le celor care îl amenințau: „Lui Dumnezeu nu îi face plăcere să îl reneg pe Isus, Mântuitorul meu. Să îmi vărs sângele pentru credința mea este cea mai vie dorință a inimii mele.” Fie ca exemplul său să îi lumineze astăzi pe toți cei care doresc să fie mărturisitori ai Evangheliei, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru mântuirea semenilor.

3. În viața ei de mamă de familie și fondatoare a Ordinului Surorilor Providenței, Emilie Tavernier Gamelin a fost un model de abandonare curajoasă în mâinile Providenței divine. Atenția ei pentru persoane și situații a condus-o la inventarea unor noi forme de caritate. A avut inima deschisă față de orice suferință, punându-se în mod special în slujba celor săraci și a celor mici, pe care a dorit să îi trateze ca pe niște regi.
Neuitând că tot ce are a primit de la Domnul, ea dăruia fără limite. Acesta era secretul bucuriei ei profunde, manifestate chiar și în momentele grele. Într-un spirit de încredere totală în Dumnezeu și cu un simț acut al ascultării, asemenea slujitorului anonim din Evanghelia de astăzi, ea și-a îndeplinit datoria ca pe o poruncă divină, dorind să facă în toate voia Domnului. Fie ca noua Fericită să fie un model de contemplare și acțiune pentru surorile din ordinul ei și pentru persoanele care lucrează împreună cu ele.

4. Amândoi fericiții de origine germană ne fac să ne întoarcem la un moment întunecat al secolului al XX-lea. Să ne oprim la Fericitul Nikolaus Gross, jurnalist și tată de familie. Conștientizând că ideologia ideologia nazistă nu este compatibilă cu credința creștină, el a scris cu curaj în apărarea demnității persoanelor. Nikolaus și-a iubit foarte mult soția și copiii. Totuși, niciodată legăturile de familie nu l-au făcut să dea înapoi de la a-l mărturisi pe Cristos și Biserica Lui. El știa bine faptul că „dacă astăzi nu ne riscăm viața, cum vom putea într-o zi să stăm în fața lui Dumnezeu și a oamenilor?”. Pentru această convingere, el s-a lăsat spânzurat, pentru ca cerurile să se deschidă înaintea lui. În Fericitul martir Nikolaus Gross s-au împlinit cuvintele profetului: „Dreptul din credință va fi viu” (Avacum 2,4).

5. Fericita Soră Euthymia a oferit un alt tip de mărturie. Sora clementină s-a dedicat îngrijirii bolnavilor, în special a prizonierilor de război și a imigranților. De aceea ea era numită și „Mama Euthymia”. După război, a trebuit să se ocupe de o spălătorie și nu de bolnavi. Ea ar fi preferat însă să slujească ființe umane și nu mașini. Totuși a rămas o soră plină de dăruire de sine, care avea un zâmbet prietenos și un cuvânt bun pentru fiecare. Ea își descria astfel propria misiune: „Domnul poate să mă folosească ca pe o rază de soare pentru a lumina ziua”. Această soră a trăit cuvântul Evangheliei: orice facem, nu suntem decât „slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17,10). Măreția ei stă în credința pe care o avea, în lucruri mici.

6. „De ați avea credință cât un grăunte de muștar!”, exclamă Isus, vorbind cu discipolii Săi (Luca 17,6). O credință autentică și tenace a călăuzit viața și activitatea Fericitului Alfonso Maria Fusco, fondatorul Surorilor Sfântului Ioan Botezătorul. Încă din tinerețe, Domnul i-a sădit în inimă dorința aprinsă de a-și dedica viața slujirii celor nevoiași, în special a copiilor și a tinerilor, care erau numeroși în orașul său natal Angri din Campania. De aceea a pornit pe drumul preoției, devenind într-un anumit sens „Don Bosco al sudului Italiei”.
Încă de la început el a dorit să implice în activitatea sa unele tinere care îi împărtășeau idealul, propunându-le cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: „Pregătiți calea Domnului” (Luca 3,4). Având încredere în Providența divină, Fericitul Alfonso Maria și Surorile Sfântului Ioan Botezătorul au realizat o lucrare care a depășit așteptările lor. Dintr-o simplă casă de primire pentru tineri s-a ajuns la o întreagă congregație, care astăzi este prezentă în 16 țări de pe 4 continente, alături de cei „mici” și „de pe urmă”.

7. Extraordinara vitalitate a credinței, lăudată în Evanghelia de astăzi, reiese și din viața și activitatea lui Tommaso Maria Fusco, fondatorului Institutului Fiicelor Carității ale Preasfântului Sânge. Prin virtutea credinței, el a știut să trăiască în lume, într-un mod cu totul special, realitatea Împărăției lui Dumnezeu. Dintre rugăciunile lui, una îi era deosebit de dragă: „Cred în tine, Dumnezeul meu, sporește credința mea”. Aceasta este chiar rugăciunea pe care Apostolii i-au adresat-o lui Isus în Evanghelia citită astăzi (cf. Luca 17,5). Fericitul Tommaso Maria a înțeles că credința este înainte de toate un dar, un har. Nici un om nu o poate cuceri sau câștiga singur. El poate numai să o ceară, să o invoce de la Cel Preaînalt. De aceea, luminați de învățătura prețioasă a noului Fericit, să nu obosim niciodată să cerem darul credinței, deoarece „dreptul din credință va fi viu” (Avacum 2,4).

8. Sinteza vitală dintre contemplare și acțiune, asimilată în participarea zilnică la Euharistie, a fost fundamentul experienței spirituale și al iubirii arzătoare a Fericitei Eugenia Picco.
În viața ei s-a străduit să asculte glasul Domnului, după invitația din Liturghia de astăzi (refrenul psalmului responsorial), nesustrăgându-se niciodată de la slujirea pe care o cere iubirea aproapelui. La Parma ea a luat asupra ei sărăcia oamenilor, răspunzând nevoilor tinerilor și ale familiilor sărace, și ajutând victimele războiului care afecta în acea perioadă Europa. Chiar și în fața suferinței, cu inevitabilele momente de dificultate și tulburare pe care aceasta le aduce, Fericita Eugenia Picco a știut să transforme experiența durerii într-o ocazie de purificare și de creștere interioară. Să învățăm de la Fericita Eugenia arta ascultării glasului Domnului, pentru a fi astfel mărturisitori credibili ai Evangheliei iubirii în acești primi ani ai mileniului.

9. „Dumnezeu este minunat în Sfinții Săi!” Împreună cu comunitățile în care au trăit acești Fericiți, și pentru care ei și-au consumat energiile lor umane și spirituale, dorim să îi mulțumim lui Dumnezeu, care este „minunat în Sfinții Săi”. În același timp, îi cerem ca, prin mijlocirea acestora, să ne ajute să răspundem cu ardoare reînnoită la chemarea universală la sfințenie. Amin!

Piața San Pietro,
7 octombrie 2001
Papa Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 07.10.2001
Publicarea pe acest sit: 15.10.2001
Etichete: ,

Lasă un răspuns