Predica Papei la beatificarea a patru Fericiţi polonezi

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
de la Liturghia de beatificare a patru Fericiți polonezi
Parcul Blonie, Cracovia
duminică, 18 august 2002

„Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit eu” (Ioan 15, 12).

Iubiți frați și surori!

1. Cuvintele Domnului Isus, pe care le-am ascultat mai înainte, se înscriu în mod deosebit în tema adunări liturgice de astăzi din Blonie, Cracovia: „Dumnezeu, bogat în milă „. Acest moto rezumă într-un fel întregul adevăr despre iubirea lui Dumnezeu, care a mântuit omenirea. „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Cristos ” (Efeseni 2, 4-5). Plinătatea acestei iubiri s-a revelat în jertfa de pe cruce. Într-adevăr: „Mai mare dragoste decât aceasta, nimeni nu are, ca sufletul să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Iată măsura iubirii lui Dumnezeu! Iată măsura milostivirii lui Dumnezeu!

Când suntem conștienți de acest adevăr, ne dăm seama că invitația lui Cristos de a-i iubi pe ceilalți, așa cum El ne-a iubit pe noi, ne propune nouă tuturor tocmai această măsură. Ne simțim într-un fel îndemnați să oferim zi de zi viața noastră, fiind milostivi față de frații noștri, folosindu-ne de darul iubirii milostive a lui Dumnezeu. Ne dăm seama că Dumnezeu, fiind milostiv față de noi, se așteaptă ca noi să devenim martori ai milostivirii în lumea de astăzi.

2. Invitația de a mărturisi îndurarea răsună cu o elocvență particulară aici, în iubita Cracovie, dominată de Sanctuarul Milostivirii Divine din Lagiewniki și de noua biserică, pe care ieri am avut bucuria de a o consacra. Aici, această invitație sună familiar, pentru că amintește tradiția seculară a orașului, a cărui particularitate a fost mereu disponibilitatea în a-i ajuta pe cei nevoiași. Nu putem uita că din această tradiție fac parte numeroși Sfinți și Fericiți – preoți, persoane consacrate și laici – care și-au dedicat viața faptelor de milostenie. Începând cu Episcopul Stanislav, cu Regina Hedviga, cu Ioan de Kety și cu Piotr Skarga, până la Fratele Albert, Angela Salawa și Cardinalul Sapieha, generațiile de credincioși ai acestui oraș de-a lungul secolelor au transmis moștenirea milostivirii. Astăzi această moștenire a fost încredințată în mâinile noastre și nu trebuie să cadă în uitare.

Îi mulțumesc Cardinalului Franciszek Macharski care, prin cuvintele sale de salut, a vrut să ne amintească această tradiție. Sunt recunoscător pentru invitația de a vizita Cracovia mea și pentru ospitalitatea ce mi s-a oferit. Îi salut pe toți cei prezenți, începând cu Cardinalii și Episcopii, și pe cei care participă la această Euharistie prin intermediul radioului sau al televiziunii.

Salut întreaga Polonie. Parcurg cu mintea drumul luminos, de-a lungul căruia Sfânta Faustina Kowalska s-a pregătit să primească mesajul milostivirii – de la Varșovia, prin PLock, Vilnius, până la Cracovia – amintindu-i și pe cei care de-a lungul acestui drum au colaborat cu Apostola Milostivirii. Îi îmbrățișez cu inima pe toți conaționalii mei, și în mod deosebit pe cei loviți de suferință și de boală; pe cei încercați de diverse greutăți, pe cei fără un loc de muncă, pe cei fără acoperiș, pe persoanele în vârstă și singure, familii cu mulți copii. Îi asigur că sunt spiritual aproape de ei și-i însoțesc în mod constant cu rugăciunea mea. Salutul meu se îndreaptă la conaționalii răspândiți în lume. Îi salut din inimă și pe pelerinii adunați aici din diferite țări din Europa și din lume.

3. De la începuturile sale Biserica, referindu-se la misterul crucii și al învierii, predică milostivirea lui Dumnezeu, zălog de speranță și izvor de mântuire pentru om. Cu toate acestea, se pare că astăzi este chemată în mod deosebit să vestească lumii acest mesaj. Nu poate să ignore această misiune, dacă Dumnezeu însuși o cheamă la aceasta prin mărturia Sfintei Faustina.

Dumnezeu a ales pentru aceasta timpurile noastre. Poate pentru că secolul al XX-lea, în ciuda succeselor de netăgăduit în multe domenii, a fost marcat, în mod deosebit, de „misterul nedreptății”. Cu această moștenire de bine dar și de rău, am intrat în noul mileniu. În fața omenirii se deschid noi perspective de dezvoltare și, în același timp, pericole până acum inedite. Adesea omul trăiește ca și cum Dumnezeu nu ar exista, și chiar se pune pe sine în locul lui Dumnezeu, își abrogă dreptul Creatorului de a interveni în misterul vieții omenești. Vrea să decidă, prin manipulări genetice, viața omului și să determine limita morții. Respingând legile divine și principiile morale, atentează în mod deschis la familie. În diferite moduri încearcă să facă să tacă glasul lui Dumnezeu din inima omului; vrea să facă din Dumnezeu „marele absent” în cultura și în conștiința popoarelor. „Misterul nedreptății” continuă să marcheze realitatea lumii.

Experimentând acest mister, omul trăiește teama de viitor, de gol, de suferință, de nimicire. Poate tocmai de aceea e ca și cum Cristos, prin mărturia unei umile surori, ar fi intrat în timpurile noastre pentru a indica în mod clar izvorul alinării și al speranței care se află în milostivirea veșnică a lui Dumnezeu.

Trebuie să facem să răsune mesajul iubirii milostive cu o nouă vigoare. Lumea are nevoie de această iubire. A sosit ceasul să facem să ajungă la toți mesajul lui Cristos: în mod deosebit la cei a căror umanitate și demnitate pare să se piardă în mysterium iniquitatis. A sosit ceasul în care mesajul Milostivirii Divine să reverse în inimi speranța și să devină scânteia unei noi civilizații: a civilizației iubirii.

4. Biserica vrea să anunțe fără încetare acest mesaj, nu doar prin cuvinte vii, dar cu o practicare imediată a milostivirii. De aceea arată în continuu exemple extraordinare de persoane care, în numele iubirii față de Dumnezeu și față de om, „s-au dus și au adus rod”. Astăzi le adaugă acestora patru noi fericiți. Vremurile în care au trăit sunt diferite, și diferite sunt experiențele lor. Cu toate acestea, îi unește acea particulară trăsătură a sfințeniei care este dăruirea pentru cauza milostivirii.

Fericitul Sigismund Felice Felinski, Arhiepiscop de Varșovia, într-o perioadă dificilă, marcată de lipsa libertății naționale, a îndemnat să fie slujiți cei săraci cu generozitate, să se înființeze instituții educative și structuri caritative. El însuși a fondat un orfelinat și o școală, și le-a chemat în capitală pe surorile Sfintei Fecioare Maria a Milostivirii, sprijinind opera începută de ele. După căderea insurecției din 1863, călăuzit de sentimente de milostivire față de frații săi, i-a apărat în mod deschis pe cei persecutați. Prețul cu care a plătit pentru această fidelitate a fost deportarea în Rusia, timp de douăzeci de ani. Și acolo a continuat să se ocupe de persoanele sărace și rătăcite, dovedind o mare iubire față de ele, răbdare și înțelegere. S-a scris despre el că, „în timpul exilului său, asuprit din toate părțile, în sărăcia rugăciunii, a rămas mereu singur la picioarele crucii lui Cristos, recomandându-se milostivirii divine „.

Este un exemplu de slujire pastorală, pe care vreau să-l încredințez astăzi în mod deosebit fraților mei în Episcopat. Dragii mei, Arhiepiscopul Felinski sprijină eforturile voastre de a crea și a pune în practică un program pastoral al milostivirii. Acest program să constituie angajarea voastră, în viața Bisericii în primul rând, și apoi, după necesități și oportunități, în viața socială și politică a națiunii, a Europei și a lumii.

Îndemnat de spiritul de caritate socială, Arhiepiscopul Felinski s-a implicat profund în apărarea libertății naționale. Acest lucru este necesar și astăzi, când diferite forțe, adesea călăuzite de o falsă ideologie a libertății, caută să-și însușească acest pământ. Atunci când o zgomotoasă propagandă a liberalismului, a libertății fără adevăr și responsabilitate, se intensifică în țara noastră, păstorii Bisericii nu pot să nu vestească unica și infailibila filosofie a libertății care este adevărul crucii lui Cristos. Această filosofie a libertății este în mod structural legată de istoria națiunii noastre.

5. Dorința de a fi milostiv față de cei mai nevoiași l-a călăuzit pe fericitul Giovanni Bezyzm în îndepărtatul Madagascar, unde din iubire pentru Cristos și-a dedicat viața leproșilor. I-a slujit zi și noapte pe cei care trăiau marginalizați și excluși din viața societății. Cu faptele sale de milostivire față de persoanele abandonate și disprețuite, a dat o mărturie extraordinară. O mărturie care a răsunat mai întâi în Cracovia, apoi în Polonia și după aceea printre polonezii din străinătate. S-au strâns fonduri pentru construirea unui spital numit Sfânta Fecioară de la Czestochowa, care mai există și astăzi. Unul din promotorii acestui ajutor a fost Sfântul Frate Albert.

Mă bucur că acest spirit de solidaritate în milostivire continuă să existe viu în Biserica poloneză; acest lucru îl demonstrează numeroasele fapte de ajutorare a comunităților lovite de calamități naturale în diferite regiuni ale lumii, ca și recenta inițiativă de a cumpăra supraproducția de cereale pentru a o destina celor care suferă de foame în Africa. Sper ca această nobilă idee să se poată realiza.

Opera de caritate a fericitului Giovanni Beyzym se înscria în misiunea sa fundamentală: aceea de a duce evanghelia la cei care nu o cunosc. Iată cel mai mare dar al milostivirii: a-i conduce pe oameni la Cristos și a le permite să-l cunoască și experimenteze iubirea lui. De aceea vă cer: rugați-vă pentru ca în Biserica din Polonia să se nască vocații misionare. Sprijiniți-i în continuu pe misionari cu ajutorul și rugăciunea voastră.

6. Viața fericitului Giovanni Balicki a fost marcată de slujirea de milostivire. Ca preot a avut întotdeauna inima deschisă față de cei nevoiași. Slujirea sa de milostivire, pe lângă ajutorul acordat celor bolnavi și săraci, a exprimat-o cu o deosebită energie în slujirea în confesional, plin de răbdare și de umilință, mereu deschis să-l apropie pe păcătosul căit de tronul harului divin.

Amintindu-l, aș vrea să spun preoților și seminariștilor: vă rog, fraților, nu uitați că aveți o mare responsabilitate ca împărțitori ai milostivirii divine; amintiți-vă, de asemenea, că Cristos însuși vă întărește cu promisiunea transmisă prin Sora Faustina: „Spune preoților mei că păcătoșii cu inima împietrită se vor înduioșa la cuvintele lor, când ei vor vorbi despre nemărginita milostivire și compasiune față de ei din inima mea” (Jurnal, 1521).

7. Opera de milostivire a trasat itinerarul vocațional al călugăriței fericita Sancia Giannina Szymkowiak, Sora „Serafică”. A primit deja din familie o iubire arzătoare față de Preasfânta Inimă a lui Isus, și în acest spirit a fost plină de bunătate față de toți, în special față de cei mai săraci și mai nevoiași. A început să ofere ajutor săracilor mai întâi ca membru al Societății Mariane și a Asociației Milostivirii a Sfântului Vincențiu, pentru a se dedica apoi, îmbrățișând viața religioasă, slujirii celorlalți cu mai mult zel. A acceptat timpurile grele ale ocupației naziste ca pe o ocazie de a se consacra pe deplin celor nevoiași. Considera vocația ei religioasă un dar al Milostivirii Divine.

Salutând Congregația Sfintei Fecioare Maria Îndurerată – Surorile „Serafice” -, mă adresez tuturor călugărițelor și persoanelor consacrate. Fericita Sancja să fie patroana voastră. Însușiți-vă testamentul ei spiritual condensat într-o frază simplă: „Dacă cineva se dedică lui Dumnezeu, trebuie să se dăruiască până se pierde pe deplin în el”.

8. Fraților și surorilor, contemplând chipurile acestor fericiți, vreau să amintesc încă o dată ceea ce am scris în Enciclica despre Milostivirea Divină: „Omul ajunge la iubirea milostivă a lui Dumnezeu, la milostivirea sa, în măsura în care se transformă în lăuntru în spiritul unei astfel de iubiri față de aproapele” (Dives in misericordia, 14). Să putem redescoperi pe acest drum, din ce în ce mai profund, misterul milostivirii divine, și să-l trăim zi de zi!

În fața modernelor forme de sărăcie care, după cum știu, nu lipsesc în țara noastră, este necesară astăzi – așa cum am definit în scrisoarea Novo millennio ineunte – o „imaginație a carității”, în spiritul solidarității față de aproapele, astfel încât ajutorul să fie o mărturie de „împărțire fraternă” (cfr. n. 50). Să nu lipsească această „imaginație” locuitorilor din Cracovia și din întreaga noastră patrie. Ea să traseze programul pastoral al Bisericii din Polonia. Fie ca mesajul milostivirii lui Dumnezeu să se poată reflecta mereu în faptele de milostivire ale omului!

Este nevoie de această privire de iubire pentru a-l observa pe fratele de lângă noi, care prin pierderea locului de muncă, a casei, a posibilităților de a-și întreține în mod demn familia și de a-și instrui copiii, experimentează sentimentul de abandonare, de rătăcire și de neîncredere. E nevoie de „imaginația carității” pentru a putea ajuta un copil neglijat din punct de vedere material și spiritual; pentru a nu întoarce spatele băiatului sau fetei seduși de lumea diferitelor dependențe sau a crimei; pentru a sfătui, a consola, a susține spiritual și moral pe cel care întreprinde o luptă interioară cu răul. Să nu lipsească „imaginația” acolo unde un nevoiași cere: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Din iubire fraternă, să nu lipsească niciodată această pâine. „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui ” (Matei 5, 7).

9. În timpul primului meu pelerinaj în patrie în 1979, aici la BLonia am spus că „atunci când suntem întăriți în Duhul lui Dumnezeu, suntem întăriți și în încrederea în om – întăriți în credință, în speranță și în iubire – care sunt indisolubile – și să fim gata să dăm mărturie pentru cauza omului în fața aceluia căruia îi pasă într-adevăr de această cauză „. De aceea v-am cerut: „Nu disprețuiți niciodată dragostea care este „cea mai mare”, care s-a arătat pe cruce, și fără de care viața omului nu are nici rădăcini, nici sens” (10.06.1979; Învățăturile lui Ioan Paul al II-lea, II).

Fraților și surorilor, astăzi repet acest îndemn: deschideți-vă darului celui mai mare al lui Dumnezeu, iubirii sale care, prin crucea lui Cristos, s-a făcut cunoscută lumii ca iubire milostivă. Astăzi, când trăim în alte timpuri, în zorii unui nou secol și mileniu, continuați să fiți „gata pentru a da mărturie pentru cauza omului”. Astăzi, cu toată forța, îi rog pe fiii și pe fiicele Bisericii și pe oamenii de bună voință să nu separe niciodată, niciodată „cauza omului” de iubirea lui Dumnezeu”. Ajutați-l pe omul modern să experimenteze iubirea milostivă a lui Dumnezeu! Fie ca în splendoarea și căldura sa să salveze omenirea!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 18.08.2002
Publicarea pe acest sit: 20.08.2002
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns