Predica Papei la beatificarea a cinci Fericiţi

Predica Sanctității Sale Papa Ioan paul al II-lea
la beatificarea a cinci Fericiți
Piața San Pietro, 3 octombrie 2004

[în italiană]

1. „‘Verbum Domini manet in aeternum’ – Cuvântul Domnului rămâne veșnic”. Exclamația din cântul evanghelic se referă chiar la fundamentele credinței. În fața trecerii timpului și a continuei schimbări a istoriei, revelația pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cristos rămâne aceeași pentru totdeauna și deschide un orizont al eternității în itinerariul nostru pământesc. Acest fapt l-au experimentat cei noi cinci fericiți, într-un mod unic: Pierre Vigne, Joseph-Marie Cassant, Anna Katharina Emmerick, María Ludovica De Angelis, Carol al Austriei. Ei s-au lăsat îndrumați de Cuvântul lui Dumnezeu ca de un far luminos și sigur, care nu a încetat niciodată să le lumineze căile.

[în franceză]

2. Contemplându-l pe Cristos prezent în Euharistie și patimile lui mântuitoare, pr. Pierre Vigne a fost condus la a fi un discipol autentic și un misionar fidel al Bisericii. Fie ca exemplul său să le dea credincioșilor dorința de a-și lua îndrăzneala pentru misiune din iubirea pentru Euharistie și din adorarea Preasfântului Sacrament! Să ne rugăm lui să atingă inimile tinerilor pentru ca ei să accepte, dacă sunt chemați de Dumnezeu, să se consacre în mod total Lui în preoție sau în viața consacrată. Fie ca Biserica din Franța să găsească în pr. Vigne un model, pentru ca să apară noi semănători ai Evangheliei.

3. Fratele Joseph-Marie și-a pus întotdeauna încrederea în Dumnezeu, în contemplarea misterului patimilor și în uniunea cu Cristos prezent în Euharistie. Astfel, el a fost pătruns de iubirea lui Dumnezeu, abandonându-se Lui, „singura fericire pe pământ”, și dezlipindu-se de bunurile lumii în tăcerea unei mănăstiri trapiste. În mijlocul încercărilor, cu ochii ațintiți spre Cristos, el și-a oferit suferințele pentru Domnul și pentru Biserică. Fie ca cei contemporani nouă, în special persoanele contemplative și cei bolnavi, să descopere după exemplul său misterul rugăciunii, care ridică lumea la Dumnezeu și dă tărie în încercări!

[în spaniolă]

4. „Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii și al dragostei și al înțelepciunii”. Aceste cuvinte ale Sfântului Paul ne invită să colaborăm la construirea Împărăției lui Dumnezeu, din perspectiva credinței. Ele pot fi aplicate bine vieții Fericitei Ludovica De Angelis, a cărei viață a fost în totalitate consacrată gloriei lui Dumnezeu și slujirii semenilor ei. În figura ei se remarcă o inimă de mamă, calitățile ei de lider, și îndrăzneala proprie sfinților. Ea a avut o iubire concretă și generoasă pentru copiii bolnavi, îndurând sacrificii pentru a le ușura suferințele; pentru colaboratorii ei de la Spitalul La Plata a fost un model de bucurie și responsabilitate, creând o atmosferă familială; pentru surorile ei din comunitate, ea a fost un exemplu autentic de Fiică a Fecioarei Îndurării. În toate a fost susținută de rugăciune, făcând din viața ei o comunicare continuă cu Domnul.

[în germană]

5. Fericita Anna Katharina Emmerick a arătat și a experimentat chiar în trupul ei „patimile dureroase ale Domnului nostru Isus Cristos”. Faptul că, din fiica unor țărani săraci, care a căutat permanent să fie aproape de Dumnezeu, ea a devenit faimoasa „mistică din Munster”, este o lucrare a harului divin. Sărăcia ei materială a fost în contrast cu bogăția vieții ei interioare. Pe lângă răbdarea ei pentru a îndura neputințele fizice, ne impresionează și tăria caracterului noii fericite și fermitatea ei în credință. Ea a primit această forță din Sfânta Euharistie. Astfel, exemplul ei a deschis inimile săracilor și ale bogaților, ale celor educați și ale celor umili, față de iubirea totală pentru Isus Cristos. Și astăzi ea comunică tuturor mesajul salvific: „Prin rănile Lui v-ați vindecat” (vezi 1Petru 2,24).

6. Datoria evidentă a creștinului este să caute voința lui Dumnezeu în toate, să o cunoască și să o ducă apoi la îndeplinire. Această provocare zilnică a fost asumată de omul de stat și creștinul Carol, al Casei de Austria. El a fost un prieten al păcii. În ochii lui, războiul era „ceva oribil”. Ajungând pe tron în mijlocul furtunii primului război mondial, el a încercat să susțină inițiativa de pace a predecesorului meu, Papa Benedict al XV-lea. De la început, împăratul Carol a înțeles suveranitatea sa ca o slujire sfântă a poporului. Prima lui prioritate, în activitatea sa politică, a fost urmarea chemării creștinilor la sfințenie. De acea el a considerat importantă ideea iubirii sociale. Să ne fie tuturor un model, în special celor care au astăzi o responsabilitate politică în Europa!

[în italiană]

7. Împreună cu întreaga Biserică, aducem laudă și mulțumire Domnului pentru minunile pe care le-a înfăptuit în acești buni și fideli slujitori ai Evangheliei. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, pe care în această lună octombrie o invocăm în mod special prin rugăciunea Rozariului, să ne ajute să devenim la rândul nostru apostoli generoși și curajoși ai Evangheliei. Amin!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Radu și Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 03.10.2004
Publicarea pe acest sit: 03.10.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns